Astazi este ziua internationala a poeziei.
Am verificat la Conversatii, Arta si Cultura, Literatura, Educatie si Cultura Generala, Stiinta si Filozofie. Nu este nicio postare legata de acest subiect, daca este vreuna ascunsa pe la alta categorie imi cer scuze :D
Asa ca va intreb, care este poezia voastra preferata? poezia care va exprima atat de bine sentimentele, incat vi se pare ca ar fi putut fi scrisa de voi?
Sau, plusez... ati scris vreodata o poezie? mi-ar placea sa o postati aici :)
http://www.youtube.com/watch?v=jHIgAhEkq0I

Iertările, a lui Adrian Paunescu.

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Alte poezii in care ma regasesc sunt Ego a lui George Bacovia, Nu regret, nu mă jelesc, nu strig a lui Serghei Esenin, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Lucian Blaga ori Cântec de dor a lui Nichita Stanescu.

O poezie scrisa de mine :

In camasa de forta

Prietenie, ce soare subţire şi scump
Cu a lui mantie roasă de gânduri
Nespuse vremelnic, lucrează intens
Retragerea vie, coşciugul din scânduri


Întrebări şi răspunsuri, părere şi viaţă
Îţi bat de o dată la poarta simţirii
Poţi spune că latră deodată conştiinţa
Sau poate că simţi zbârciturile firii


Şi- ar fi compliment să fii doar nebun
Un cuget sinistru îţi şterge toţi paşii
A fost sau n-a fost, visare ori lipsă
Nemurire de asta mai simt numai laşii


Eşti oare un om mai puţin decât alţii?
În lipsa luminii ai vrea să fii torţă
Îţi spui câteodată, simţind nostalgia :
E totuşi iubire, în cămaşa de forţă...

A Thousand Kisses Deep de Leonard Cohen îmi vine în minte acum.

http://youtu.be/n8CBduErWak

(Traducerea (cam ca orice traducere) lasă de dorit.)

Ceva scris de mine nu merită atenţie.

Frumoasă întrebare, Kaℓi. :)

Citeam acum...din milancolicul Fabian Anton...

"Mă doare Iaşiul cînd e fără tine,
măcar de-ai fi lăsat cîteva ploi
să şteargă umbra ta de pe vitrine,
să semene iluzii între noi,
le-aş fi legat la gît ca pe-o eşarfă,
aş fi zvîrlit aşa, vreo cîţiva lei,
sfinţilor orbi care cîntau la harfă
pe bulevardul văduvit de tei
dansînd cu tine-n gînd, ca rugăciune,
flanînd prin burgul cu miros de nard,
aş fi intrat, cînd tot ce-i viu apune,
să împărţim un ceai la Avant-Garde
vezi, mi-aş fi spus că aşa mai simt vie
atingerea uitată-n coapsa mea,
şi-n gînd poveşti ţi-aş fi brodat o mie
pînă s-ar fi închis la cafenea
şi-apoi, fiindcă nu prea mă pot abţine,
m-aş fi minţit că te vreau înapoi,
mă doare Iaşiul cînd e fără tine.
măcar de-ai fi sădit cîteva ploi..."

"am tot sperat că, uite, poate trece,
că poate mă înşel, cum fac mereu,
îmi tot spuneam că timpul o să sece
tot ce e laş şi mort în jurul meu,
credeam în îngeri şi credeam în tine,
aveam un fel haios de-a mă minţi
că-s fericită şi îmi este bine
flanînd aşa, peste oraşul gri,
un fel tîmpit de-a înveli trecutul
în folii scumpe şi-n dantele kitsch
cum este deseori cam tot avutul
umbrelor aspre ce trăiesc aici
mă rog, credeam acestea şi-ncă sute
sperînd că poate-aşa mă voi salva
de-atingerile tale aşternute
în zilele lui Mart pe coapsa mea,
sau că măcar, tot inventînd icoane,
o să dispari curînd şi voi uita
dar vezi, m-am păcălit, sunt batalioane
de amintiri sădite-n tîmpla mea
aşa că, fab, trăiesc ca-ntotdeauna
sorb ceaiuri mov de crini, citesc prostii,
vecinii mei cretini mă-ntreabă-ntr-una
ce-mi fac motanii şi dacă mai vii,
şi-n rest, cum ştii, în zori îmi e cam rece,
luna curge haotic şi cam greu,
şi-am tot sperat că, uite, poate trece,
dar mă înşel.
aşa cum fac mereu..."

Astăzi, datorită Leocerbei, am descoperit blog-ul lui Polaris, cu poeme...şi, tot citind aşa, am concluzionat că-mi foarte plac.
Ţi-l las aici, să nu fiu egoistă.
http://pseudopoeme.tumblr.com/

Http://www.facebook.com/......991779370/

:)) nu că-i adorabilă?

Așa, că-mi place.
http://petronelarotar.ro/paranoia/

La mulți ani!

Imi plac poeziile lui Eminescu, n-am una poreferata

Reflex 13
George Tarnea

In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urat...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec...
Si, uite-asa, trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa, vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand, visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

Odata am stiut sa zbor, odata,
Dovada n-am, dar imi aduc aminte.

Http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/ploaie.php
O zi frumoasă!

Cel mai mult imi place Scrisoarea 1 de Mihai Eminescu. Mi se pare poezia care descrie cel mai bine lumea. Nu cred ca as fi putut s-o scriu eu, dar Eminescu sigur a avut talentul sa-si puna gandurile in niste versuri atat de potrivite.

Nu, eu n-am scris nicio poezie Tu?

Singura poezie care seamana a ceva ce as putea compune eu e ''Zdreanta'' de Tudor Arghezi. Dar oricum n-as atinge nivelu respectiv.

Consider ca poezia mea preferata este singura poezie care mi-a ramas in minte in intregime. Cu siguranta ea m-a impresionat candva, cu multi ani in urma, de o stiu si acum toata.
Preferata mea... nu are nevoie de nicio prezentare, cu siguranta o cunoaste toata lumea.

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!

O poezie care m-ar descrie, este una care probabil tu o vei percepe ca o simpla nulitate. Unde ca si imagini in aparenta, vezi doar sicrie, si morti. In principiu, este vorba de frustrarea omului privind realitatea inconjuratoare, de o societate meschina, superficiala, incapabila de a intelege adevarata arta, de greutatile sufletesti, avand ca tema moartea, cum de altfel este tematica principala ale poeziilor lui Bacovia.

Plumb
de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripïle de plumb.

.
Creatie proprie

Iluzie

Privesc luna cea rotunda;
Din ochii goi lacrimi se scurg,
Infatisarea-mi e ca piatra
Decoru-i negru si pustiu.
Vantul bate cu putere
Mortii ies din morminte,
Pasari negre isi fac cuibul
Pe-al locuri funerare.
Moartea trece cu pasi repezi,
Iluzii negre imi stapanesc fiinta
In jurul meu sunt doar morminte goale,
Sicrie negre apar in zare...
Se cutremura sufletul singuratic din mine,
Cerul imi plange cu lacrimi negre
Lacrima lui coboara din abis
Cu umbre de roua si de vis.

Doina
Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorïle!

Scrisoarea a 3-a (partea a 2-a)

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ia în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vreun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!


Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Cedry2k recita Glossa pe un beat, dar vad ca nu-l mai gasesc pe net.


As mai avea:


Noi vrem pamant


Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreau
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!



Si un pic de Bacovia:

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripïle de plumb.

Frig

Noapte

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină -
La gară zvâcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari...
Tăcerea în gol vibrează cu zvon, -
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon, -
Acuma, în somn, tresar fete marï.

Lacustra

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind...
Sint singur, si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate mă izbeste-un val --
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mă gasesc...
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind...
Sint singur, si mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre.

Nu am scris niciodata una. am sa copii.

Elis, când cheamǎ mierla în padurea neagra,
Atunci ti-e sfarsitul.
Buzele tale sorb rǎcoarea izvorului albastru dintre stanci.

Lasǎ, dacǎ fruntea ta potolit sângereazǎ
Legende stravechi
Şi tâlcul sumbru al zborului de pasari.

Tu insa umbli cu pasi molatici prin noaptea
Care atarna bogata-n ciorchini purpurii
Şi braţele ţi le mişti mai frumos în albastru.

Rasuna un maracinis
Unde-s lunarii tai ochi.
O, Elis, de când ai murit, ce-amar de vreme!
Ţi-e trupul hiacint
În care un pustnic îşi moaie degetele de cearǎ.
Tǎcerea noastrǎ e o hruba neagra,

Din care iese uneori o jivina blandǎ
Si-ncet isi pleaca pleoape grele.
Pe tample iti picura roua neagra
–
Ultimul aur de surpate stele.

Georg Trakl - Baiatului Elis

Recunosc ca nu prea am citit poezii, dar le prefer pe cele transpuse in cantece
https://www.youtube.com/watch?v=BPitepIDeME
=)

La 15 ani eram cel mai mare poet in viata,specialitatea mea era acrostihu`,pe care-l executam la comanda in doar cateva minute,cand ma solicitau amicii mei vesnic indragostiti dar neromantici indeajuns sa se priceapa la combinatii de genul asta…
Am cantat si la pian, tot in ideea asta – sa ma perfectionez in sensibilitate si chestii dintr-astea, dar apoi am avut un fel de premonitie ca o sa se nasca TPU-u` si atunci am dat foc la cartile lui Eminescu, Toparceanu si restul` care mai sunt.
Deci am fost si eu un sentimental cand eram mai mic, da` au trecut de atunci 20 de ani si s-a prescris fapta, asa ca am scapat…

Da, am scris poezii. Uite una din ele: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14032268/Am%C3%A2ndoi
Iar preferata mea...o să aleg una din romantism: Mihai Eminescu-O, mamă și una din simbolism: George Bacovia-Decembre.

Buna, da am poezia mea preferata, creata de min, este o poezie numita O, Mama, dulce Mama care suna asa:

O, Mama, dulce Mama
Vin des la-ltarul Tau,
Cu ochii plini de lacrimi
Recit Rozariul Tau.

Regina peste toate
Tu vesela domnesti,
Ma uit mereu la Tine
Si parca imi zambesti.

Ma rog la Tine Mama
Cu inima-ntristata,
Ca sunt pe aceasta lume
De ura-nconjurata.

Iti in-alt aceasta ruga
Sa ai mila de mine,
Ca Tu Mama ma ajuta
Sa fiu mereu cu Tine.

Iar, la sfarsit de toate
Tu mana sa mi-o intinzi,
Sa-mi spui cu zambetul pe fata
Hai..., vino sus cu mine-n Paradis.
Amin.

I-am adaugat cu timpul si o linie melodica.

Sunt egoist si egocentric, ma plac doar pe mine, am un blog personal de poezii si scrieri, de mine, pe care nu-l citeste nici dracu'. Plus ca n-am talent. http://dependentdeimaginatie.blogspot.ro/ Imi plac poeziile superficiale care ma fac sa ma simt bine pe moment, in rest urasc literatura din pricina viziunii proprii si maniacale a personajelor ce au fost fortate sa traiasca timpuri cotidiene si sa povesteasca despre ele. In plus de asta, sunt prost.

Scrisoarea 1 de Mihai Eminescu

Scriu des poezii, dar le scriu in engleza.
poezia mea preferata e sonetul 130 de Shakespeare

Atingere

Văzut-am trecătorul în mișcare
L-am auzit cu inima rostind:
"€œCald cerul viu și în culori, senină marea"
Mergea agale către fiind

Topea în jurul său prefaceri
Și amorțea chiar pajiștile fără rost
Din întâmplări îmi culegea desfaceri
Fioruri antice-mi spunea că vor fi fost

Ecouri vaste îndrăzneam privirii
Când câmpul orizont îmi devenea
Cuprinsuri neîntinse cunoșteam neștirii
Cânta ecou-n mine de venea

Se așeza într-însă pajiștea brăzdată
Grăia de verde curtea stoborâre
Venea cuprinderea întruchipată
Din sol, celestă coborâre!

"e ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune... "

O sa o postez desigur o sa iti fac daca vrei si un desen ceva super despre dragoste daca vrei... Funda?

Un vis...

Primavara pare-un vis
Ce-n fata mi s-a deschis.
Este un vis inflorit
De toti este indragit.

Visul ca orice vis
Seamana c-un paradis.
Are flori inmiresmate,
Are ramuri inflorate.
Randunici ce au venit
Si primavara au vestit.
Ghiocelul nu lipseste
Si el primavara vesteste.
In piept martisoare noi purtam
Si de acest vis, primavara ne bucuram.