Vai, mi se pare că este o poezie foarte frumoasă, şi sentimentelă. Este cam ca o rugă cerească, spre apariţia unei divinităţi plină de o frumuseţe aparte, aproape distrugătoare.
Se simte frustrarea unui geniu, căutându-şi muza în cataclismele unei existenţe mult prea obositoare. Este ca o logică care se hrăneşte cu fantezie. Apare ca o fiinţă crudă, rece, violentă şi cu o voinţă mai puternică decât fierul, dar care are aspiraţii, vise deşarte.
Îmi place combinarea aceasta dintre frumoasa fantezie şi crudul adevăr. Este ceva revigorant, dar totuşi parcă te biciueşte cu cruzimea unor limbi de foc. =D