*Atentie, in "întrebarea" mea o sa vorbesc despre un proiect artistic destul de trist si tulburator asa ca daca nu aveti chef de asta nu cititi mai departe!*


Ati ascultat vreodata muzica trista?
Daca da, aia n-a fost nimic pe langa ce vreau sa va arat.
Tocmai am aflat de un proiect artistic dupa parerea mea genial si in acelasi timp profund trist si tulburator.
Proiectul constă în 6 ore de muzică de salon din anii 1930-1940. O sa întelegeti imediat de ce artistul a ales tocmai muzica din acea perioadă. Chestia e ca muzica respectiva se "strica" pe parcurs, mai exact în 6 etape.
În prima etapa e muzica obisnuita, de salon, foarte nostalgica. Nu are o calitate prea buna pentru ca prima etapa reprezinta amintiri obisnuite.

În etapa a doua muzica se strica un pic, semn că amintirile încep să se piardă sau să se distorsioneze. Probabil că persoana respectivă simte că ceva nu e în regulă, dar refuza sa accepte asta.

În a treia etapa muzica e si mai distorsionata, incurcata si asa mai departe. Aceasta etapa reprezinta ultimele amintiri cat de cat coerente.

În etapele 4 si 5 muzica e incoerenta, zgarie urechile si nici nu mai seamana a muzica. Amintirile sunt deja pierdute.

Etapa a șasea și ultima e probabil cea mai sumbră, deoarece nu se mai aude nimic. E liniște aproape totala.

În caz că nu e evident pana acum, acest proiect artistic vrea să reprezinte demența și felul în care un om își pierde încet încet toate amintirile. E o experienta sumbra si extrem de trista si de aia cred ca artistul a facut o treaba geniala in a transmite ce a vrut sa transmita. Eu unul sunt tanar si nu m-am gandit niciodata prea mult la ce înseamna dementa, dar ascultand albumul asta cred ca am inteles... și e înfricoșător. Nu am reusit sa ascult toate cele 6 ore, am ascultat primele 30 de minute și după am sarit prin restul etapelor și dacă ascultatul in sine nu e suficient de trist in comentarii oamenii isi povestesc experientele cu persoane dragi lor care au suferit de dementa. Doar gandul că as putea sa ajung batran pe patul de moarte înconjurat de propria familie și să nu-i recunosc pe niciunul dintre ei e... de-a dreptul groaznic.
Pentru cine e curios sa asculte o sa las aici clipul:
https://youtu.be/wJWksPWDKOc
Auditie placuta

Cum vi se pare ideea asta?

Nu e vorba ca muzica trista te aduce la depresie sau ceva de genul asta. Depresia e o boala destul de grava si ai nevoie de mult mai mult decat niste sunete sa declansezi o asemenea patologie. Si de ce ar fi tristetea ceva rau mai ales daca te face sa empatizezi cu aproapele tau? Ca tot vad ca aduci puncte de vedere crestine, oare Iisus nu vrea de la noi sa empatizam cu oamenii? Sa le intelegem suferinta? Tocmai asta e ideea acestui proiect. Nu e tristete de dragul de-a fi tristete ci e tristete fata de niste oameni care sufera o boala oribila. Nu inteleg cum poate un crestin sa spuna ca ceva ce trezeste empatie in sufletul uman e "influenta demonica"

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu știu cum să mă exprim...
Dacă un om se bagă într-o groapă cu un alt om căzut în aceeași groapă, o face ca să îl scoată de acolo, nu ca să îi țină companie.
Este bine să empatizăm cu oamenii; dar trebuie să îi scoatem din starea negativă în care se găsesc; altfel, vom ajunge toți deprimați.
Există doar o singură tristețe îngăduită de Dumnezeu: aceea pentru păcatele care le-am făcut; și această tristețe duce la îndreptare.
Dar o tristețe fără speranță, fără nădejde, nu trebuie îngăduită în viața noastră. Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu care ne oferă un viitor și o nădejde, așa cum este scris.
Depresia vine peste absolut orice om, credincios sau nu; dar atunci trebuie să ne încredem în Dumnezeu, chiar dacă nu vedem o soluție.
Am putea spune că depresia este un timp/ocazie, în care cei care nu cunosc pe Dumnezeu să Îl cunoască, iar cei care Îl cunosc, să se încreadă și mai mult în El.
Cartea "Viața lui Iisus" o recomand în caz de depresie:
https://www.viatasisanatate.ro/viata-lui-iisus
Este cel mai bun medicament. Pentru că depresia, tristețea îndelungată, este o problemă de suflet.
Depresia poate fi tratată și cu activitate fizică intensă, dar nu este suficient.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Pai nu era vorba de tristete deznadajduita. Vezi ca te bagi unde nu stii? Genul asta de proiect îi face pe oameni sa realizeze ce boala grea e dementa si îi poate face pe multi sa se ofere voluntari într-un azil de batrani sau sa doneze spre fonduri de preventie si cercetare.
Si tin sa te contrazic. Nu cred ca tristetea pentru pacatele tale e singura ingaduita. Mai este tristetea pentru soarta aproapelui tau care vine din empatie si care te starneste la a-l ajuta. Daca vad un om sarac care se chinuie sa-si stranga bani de o paine ma intristez de soarta lui si il ajut. Asta e milostenia crestina in caz ca nu stiai.

Răspunde

Raportează

Evaluează