Ce imi puteti spune despre cultura japoneza?

Cultura japoneza a evoluat mult in ultimii ani – de la cultura originala a tarii, Jomon, la cea contemporana, hibrida, in care regasim influente din Asia, Europa si America de Nord.
Daca mergem pe firul istoric, China si Coreea au avut un inceput bine definit in dezvoltarea culturii Yayoi cam in jurul anilor 300 d. Hr. care a culminat cu introducerea culturilor de orez, ceremoniei de inhumare, ceramicii, artelor (pictura si scrieri alese, printre care si poezia), sistemului de scris chinezesc si a budismului (pana in secolul al VII-lea i. Hr.). Cultura s-a raspandit din Coreea in Japonia si a influentat si cultura intalnita in noua tara. De exemplu, Japonia a asimilat ceramica adusa de Coreea, la fel ca si Kofun-ul si accesoriile (Magatama) etc.
Japonia- Cultura nipona
Japonia si-a dezvoltat o cultura distincta. Povestile nemuritare ale Genji-ului ale doamnei Murasaki scrise la inceputul secolului al XI-lea alcatuiesc cel mai cunoscut prim roman din lume. Civilizatia japoneza a inflorit si a redefinit un nou interes si o implicare emotionala deosebita pentru arte. Artele traditionale japoneze includ ikebana, origami, ukiyo-e, mestesugarit (papusi), poezie, spectacole (bunraku, dans, kabuki, noh, rakugo), tradititii ( jocuri, onsen, sento, ceremonia ceaiului, budo, architectura, gradinarit, sabii) si arta culinara.
Incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, influenta vestica a inceput sa predomine. Cea americana s-a afirmat mai ales dupa al doilea Razboi Mondial. Influenta este evidenta in cultura populara contemporana japoneza. Se mai observa si amprente ale culturilor Asiei si Europei.
Astazi, Japonia este principala ‘exportatoare’ a culturii sale populare, care a castigat tot mai multi fani in toata lumea, mai ales in tarile Est asiatice si in unele parti ale Statelor Unite. Multi japonezi s-au evidentiat international in moda, film literatura, film si muzica. Doi scriitori japonezi au castigat Premiul Nobel in Literatura. Cultura japoneza ofera loc si unor jocuri video de inalta calitate si unor console ale jocurilor; de asemenea, o varietate mare de romane grafice (manga) si de filme animate (anime) cu diferite stiluri sunt prezente in top. Ca rezultat, multe aspecte ale culturii populare japoneze au atras multe persoane din Europa si America de Nord.
Japonia are un cod al etichetei care guverneaza asteptarile comportamentului social si care este considerat foarte important. Multe carti il descriu minutios.
General vorbind, complexul obiceiurilor si etichetei Japoniei si intr-adevar ale altor vechi natiuni, este creat pentru a reduce numarul relatiilor sociale nesigure si neprevizibile. Punerea accentului pe ierarhie si pe "un mod" anume de a face lucrurile este criticat de alte culturi pentru ca, spun ele, reflecta un punct de vedere cinic, pesimist, al laturii umane; este de preferat o atitudine mai deschisa, mai optima, mai democratica la fel ca in America sau Australia, spre exemplu.
Unele obiceiuri prezentate nu este posibil sa fie adevarate in toate regiunile Japoniei. Ele sunt general acceptate drept obiceiuri moderne in Japonia. De-a lungul timpului, ele au suferit modificari.
kimono, gheisa, gheise, memoriile unei gheise, ce este gheisa, sarbatoarea florilor de cires, crizantema, imperiul nipon, japoniaKimono-ul si yukata sunt hainele japoneze traditionale.
Kimonoul este facut din matase si este de obicei foarte scump. In zilele noastre, el se poarta la ocazii traditionale, cum ar fi funeralii, nunti sau ceremonii ale ceaiului. Foarte rar putem observa kimonoul in tinuta zilnica.
Kimonourile difera in ceea ce priveste stilul si culoarea in functie de ocazia pentru care este purtat, varsta, statut (persoana necasatorita/casatorita) si persoana. Pentru a imbraca un kimono este nevoie de anumiti pasi. Mai ales cureaua (obi) este dificil de pus, de aceea multe persoane au nevoie de ajutor. Un kimono cere o coafura adecvata, pantofi traditionali, sosete, lenjerie intima si o gentuta pentru femei.
Yukata, pe cealalta parte, este mai mult un articol de imbracaminte informal. Poate fi purtata chiar si fara lenjerie intima si este foarte comfortabila in zilele calde de vara sau dupa o baie fierbinte. Yukata este relativ ieftina si este facuta din bumbac. Daca vei sta la un ryokan, vei primi o yukata.
Ceremonia Ceaiului (Sado)
Ceremonia Ceaiului (Sado) este un ritual al prepararii si consumarii ceaiului. Obiceiul este puternic influentat de Zen Buddhism.
In zilele noastre, ceremonia ceaiului este ca un hobby. Multi japonezi interesati de cultura lor iau lectii de ceremonie a ceaiului de la profesori.
Ceremoniile ceaiului sunt tinute in camere japoneze traditionale din comunitati culturale sau in case private.
Ceremonialul in sine consta in multe ritualuri care trebuiesc invatate pe de rost. Aproape fiecare miscare a mainii este descrisa. Practic, ceaiul este preparat mai intai de gazda si apoi baut de oaspeti. Ceaiul este facut din frunze de ceai verde.
Geisha este o femeie profesionista care face atmosfera prin prezentarea artelor traditionale japoneze la banchete. Ea nu este o prostituata, ci o femeie culta, educata, a carei existenta este menita sa tinda spre perfectiune.
Fetele care vor sa devina gheise trec prin multe stadii stricte in timpul carora invata arte traditionale cum ar fi: cantatul la instrumente muzicale, dansul, dar si arta conversatiei si alte abilitati sociale. In Kyoto, stadiile gheiselor sunt numite "maiko".
Gheisele sunt imbracate in kimonouri, si fata lor este machiata puternic, in asa fel incat sa para foarte pala. Ca turista vei putea observa un maiko in unele districte ale orasului Kyoto (de exemplu: Gion si Pontocho sau in Kanazawa’s Higashi Districtul Geisha).
samurai, budhism, budism, shinto, traditii japoneze, cultura nipona, japoniaSabia japoneza (nihonoto) a fost cunoscuta in toata lumea datorita formei si frumusetii sale inca din timpuri feudale. Sabia este semnul distinctiv al samurailor.
De vreme ce sabiile sunt arme periculoase, este nevoie de un permis pentru a avea una.

Gradinile japoneze
Designul gradinilor este o arta japoneza importanta de multe secole. Peisajele japoneze traditionale pot fi impartite in 3 tipuri: gradinile Tsukiyama (gardinile tip deal), Gradinile Karesansui (gardinile uscate) si Gradinile Chaniwa (gradinile de ceai).
Gradinile Tsukiyama :Iazuri, dealuri, pietre, copaci, flori, poduri si carari – sunt folosite pentru a crea o reproducere in miniatura a unui peisaj natural care este de multe ori faimos in China sau Japonia. Numele de Tsukiyama se refera la crearea dealurilor artificiale.
Gradinile Karesansui ilustreaza peisaje naturale intr-o maniera mai abstracta, folosind pietre, nisip si cateva carari penru cei mai reprezentativi munti, insule, rauri si mari. Acesta gradini sunt puternic influentate de Zen Buddhism si sunt folosite pentru meditatie.
Sarbatoarea florilor de cires si muzica japoneza
Sakura (floarea de cires) este floarea nationala neoficiala a Japoniei. Este celebrata de multe secole si are o pozitie bine definita in cultura japoneza.
Exista multe varietati de ciresi in Japonia, majoritatea inflorind doar pentru cateva zile primavara. Japonezii sarbatoresc perioada respectiva a anului cu hanami (admirarea florilor de cires) dand petreceri sub pomii infloriti.
Exista cateva tipuri de muzica traditionala japoneza (Hogaku). Iata-le pe cele mai importante dintre ele:
Gagaku: Cor antic de muzica din China si Korea. Este tipul cel mai vechi de muzica traditionala japoneza.
Biwagaku: Melodii cantate cu ajutorul instrumentului Biwa, un fel de chitara cu patru corzi.
Nogaku: Melodii cantate in timpul in pauzele dintre melodii. De fapt, sunt alcatuite dintr-un cor, flautul Hayashi, toba Tsuzumi, si alte instrumente.
Sokyoku: Melodii interpretate cu instrumentul Koto. Acompaniat si de Shamisen si Shakuhachi:Koto-ul este un instrument cu 13 corzi.
Shakuhachi: Muzica interpretata cu instrumentul numit Shakuhachi, un flaut de aproximativ 55 cm. Numele flautului este dat de lungimea sa gasita in vechile unitati de masura japoneze.
Shamisenongaku: Melodii cantate cu instrumentul Shamisen, un fel de chitara cu numai trei corzi. Kabuki si Bunraku sunt acompaniate de shamisen.
Minyo: Folk japonez.
Baile japoneze
In trecut, cand multe case din Japonia nu aveau bai personale, baile publice (sento) le ofereau oamenilor posibilitatea de a se spala si de a-si intalni vecinii.
In zilele noastre, cand majoritatea caselor au bai, numarul sento-urilor traditionale a scazut. Pe cealalta parte, au aparut noi tipuri de bai publice, mai complexe, dotate cu piscine, saune, centre de fitness etc.
In primaverile calde, baile publice sunt alimentate cu apa de primavara calda, in timp ce apa normala este folosita pentru altceva.
Cu exceptia unor noi complexe de bai, baile publice sunt separate in doua parti: pentru femei si pentru barbati, si nu se poarta costume de baie. Ca o curiozitate pentru noi, europenii, nuditatea nu este rusinoasa la japonezi.

Humm.E superba.M`ai nimerit cu intrebarea asta .In primul rand vreau sa spun ca am observat ca ei isi apleaca capul si cand prezinta o emisiune, cand saluta.Au un respect imens.Duc o viata linistita, calma, si ii admir pentru asta.Sunt zambitori, amuzanti intotdeauna.Stiu ce inseamna sa traiesti intr-o comunitate si se respecta unii pe altii.
Eu sincer, ii admir pe japonezi ^.^
Piisu`

Pai cumtura japoneza e forte grea o sa iti dau niste exeple:
Primele elemente de artă din arhipelagul japonez le găsim în perioada Jōmon (cca. 8000 - cca. 300 î.e.n.) când au fost confecționate vase de ceramică folosite pentru provizii și figurine din lut (dogū). Ceramica Jōmon, deseori confecționată în formă de flacără, este cea mai veche ceramică în lume descoperită până la ora actuală.

Cultura în Era Yayoi

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. - cca. 300 e.n.) a adus tehnicile de prelucrare a metalului pentru realizarea armelor din aramă și a clopotelor din bronz (dōtaku), precum și tehnica de prelucrare a ceramicii arse.
Cultura în Era Asuka

Mormânt imperial din Asuka

Horyu-si

Cele mai timpurii construcții budiste care se mai păstrează încă în Japonia – fiind cele mai vechi clădiri din lume – datează din perioada Asuka (552-710). Complexul de temple de la Hōryūji, aflat la sud-vest de Nara a fost construit pentru prima dată la începutul secolului al VII-lea ca templu al prințului Shōtoku Taishi, complexul este format din 41 de pavilioane independente. Cele mai importante dintre acestea, Pavilionul de Aur (Kondō) și Pagoda cu cinci etaje (Gojū no tō), sunt situate în centrul unei zone deschise înconjurate de un zid cu acoperiș. În interiorul Kondō-ului se află unele dintre cele mai importante sculpturi ale acestei perioade. Cel mai important templu din secolul al VIII-lea a fost Tōdaiji din Nara, construit ca să devină centrul unei rețele de temple.

Baladele, rugăciunile rituale, miturile și legendele create în perioada Yamato au fost mai apoi incluse în perioada Nara (710-794) în "Kojiki" ("Povestea despre cele vechi") apărut în anul 712, scris în cea mai mare parte în japoneză, dar cu caractere chinezești și în "Nihon shoki" ("Cronicile Japoniei din cele mai vechi timpuri până în 629 e.n.") apărut în anul 720, scrisă aproape în totalitate în chineză. Fiind primele istorii ale Japoniei, aceste lucrări explică originea poporului japonez și formarea statului japonez, potrivit miturilor shinto.

Poezia lirică provenită din balade a fost adunată în prima antologie japoneză "Man’yōshū" ("Antologie a nenumăratelor frunze"), compilată de poetul Otomo no Yakamochi după anul 759. Cele două forme poetice mai importante folosite în antologie au fost poemul scurt (tanka) și poemul lung (chōka).

În această perioadă budismul se impune ca religie oficială a Japoniei.
[modificare]
Cultura în era Heian

Imagini din Muzeul Genji Monogatari din Uji

Perioada Heian (795-1185), considerată clasică a culturii și artei japoneze, a fost dominată de cultura aristocratică, îmbogățind întreaga moștenire a tezaurului mondial.

Inventarea sistemului de scriere kana, care a dus la posibilitatea de a reproduce cu fidelitate sunetele limbii japoneze, a contribuit la dezvoltarea literaturii japoneze clasice. Această invenție a fost atribuită călugărului budist Kūkai și a fost folosită cu certitudine, la începutul secolului al IX-lea. Deoarece femeilor nu le era permis să scrie folosind sistemul de scriere chinez, ele au trebuit să folosească noul sistem de scriere japonez, în timp ce bărbații îl foloseau pe cel chinez în actele oficiale. Astfel, literatura Heian a prezentat în special viața privată de la curtea imperială.

Familia imperială a constituit un important centru de cultură, iar în anul 905 a fost alcătuită "Kokinshū" ("Antologie de poeme vechi și moderne"), prima dintre marile antologii de poezie imperială. Ki no Tsurayuki, Ki no Tomonori, Ōshikochi no Mitsune și Mibu no Tadamine[2] au compilat acestă antologie la ordinul împăratului Daigo. Poetul Ariwara no Narihira, care înainte era considerat autorul[3] colecției de proză și poezie numită "Ise monogatari" ("Povestiri din Ise"), apărută în 980, și poetesa Ono no Komachi sunt doar doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai acestei noi poezii aristocratice.

În această perioadă a fost realizată cea mai importantă operă a literaturii japoneze, capodoperă a literaturii universale, "Povestea lui Genji" ("Genji monogatari") de Murasaki Shikibu. "Genji monogatari", care poate fi considerat și un precursor al romanului modern, prezintă viața și iubirile prințului Hikaru Genji precum și viața de la curtea Heian. Muzica Heian, în special gagaku, a fost în mod intim legată de viața de la curtea aristocratică. Aristocrații perioadei Heian, precum personajele lui Murasaki Shikibu, cântau în mod îndemânatic la instrumente muzicale. O altă reprezentantă importantă a culturii de curte din era Heian a fost Sei Shōnagon.
[modificare]
Era Kamakura

Nio in Todai-si, 1203, Unkei

În perioada Kamakura (1185-1333) singurele elemente de artă se găsesc la Kyoto, capitala împăratului. Aceasta este perioada în care budismul devine o religie populară, dar budismul zen este privit ca una dintre cele mai importante școli de gândire din acea vreme, fiind îmbrățișat în mare parte de către starea luptătorilor. Kamakura este perioada de înflorire a literaturii religioase.
[modificare]
Era Muromachi

Școala zen budistă introdusă pentru a doua oară în Japonia în perioada Muromachi (1333-1573) a influențat într-o mare măsură valorile artistice. În această perioadă preoții-pictori Shubun, un călugăr de la templul Shokoku-si din Kyoto, și Sesshu care a studiat pictura chineză în China, au devenit cunoscuți, amândoi fiind adepți ai budismului zen.
[modificare]
Era Azuchi-Momoyama

Cea mai importantă școală de pictură din perioada Azuchi-Momoyama (1573-1603) a fost cea a lui Kano Eitoku. Cea mai mare inovație a acestei perioade a fost pictarea de peisaje pe ușile pliante care închideau o cameră, deseori pe un fundal de aur.
[modificare]
Era Edo

ukiyo-e (Hokusai)

Perioada pictorilor Ukiyo-e este era Edo (1603-1868) când au fost realizate unele dintre cele mai frumoase stampe, ukiyo-e din istoria Japoniei. Printre marii pictori ai acestei perioade îi putem aminti pe Kitagawa Utamaro (1753-1806), Katsushika Hokusai (1760-1849) și Ando Hiroshige (1797-1858). Literatura erei Edo este reprezentată de către Ueda Akinari (1734-1809), Jippensha Ikku (1765-1831) și Ryutei Tenehito (1783-1843). Dar cea mai importantă figură a acestei ere este considerat a fi Matsuo Basho (1644-1694) cel care a dat haiku-lui forma perfectă a tuturor timpurilor.

Arta și literatura Japoniei s-au dezvoltat în strânsă legătură cu evenimentele politice și au influențat într-o anumită măsură evoluția stărilor sociale în Japonia evului mediu.
[modificare]
Muzica japoneză tradițională

Strămoșul instrumentului koto își are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuși ca și pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre țiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit și ușor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri și, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziției.

Corzile sunt pișcate de trei pene (tsume) din fildeș, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu și inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton și jumătate, în funcție de preferință. Cea mai mare parte a repertoriului tradițional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziții recente utilizează koto in solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.

Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovațiile sale aduse stilului și tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă și populară. Unul dintre cei mai distinși compozitori de koto, ale cărui piese conțineau, în majoritate și versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziții și numeroase inovații tehnice cum ar fi koto bas cu 17 corzi.

Foarte multe lucruri!