Cine stie sa imi povesteasca si mie se scurt o parte din cartea Barbati care urasc femeile? Am citit pana la partea cand Mikael se imprieteneste cu Salander. Din anumite motive am ramas fara carte deci as vrea pe scurt sa aflu sfarsitul si bineinteles cine era criminalul/ce s-a intamplat cu Harriet. Sau daca stiti site-uri cu intreaga povestire se accepta. Va rog sa ma ajutati. Primul care imi spune primeste fundita ceilalti voturi:*:*:* multumesc anticipat.

Citind despre dimensiunile manuscrisului (Bărbaţi care urăsc femeile este primul volum din Millennium, o trilogie de aproape 2000 de pagini), dar mai ales despre succesul uluitor al primei cărţi, am avut, şi probabil nu sunt singura, impresii amestecate: tipica respingere (trebuie să fie o carte comercială!) şi o curiozitate devastatoare (cum e cartea pe care o laudă atîţia oameni?). Dacă despre a doua nu trebuie să spun multe, contextul şi titlul puternic, mult mai bun, în opinia mea, decît versiunea engleză – The Girl With The Dragon Tattoo -, fiind explicaţii suficiente pentru atracţie, în ce priveşte prima impresie, cred că între vînzări bune şi calitate îndoielnică nu se pune întotdeauna semnul egal. Felul în care percep oamenii cărţile alese, din literatura înaltă, ţine atît de valoarea în sine a acestora (dacă se poate vorbi de un "în sine" referitor la literatura), cît mai ales de idei, judecăţi şi prejudecăţi proprii, vrînd-nevrînd, de un şablon personal.

Aşteptările mele de la un roman poliţist, pe care le recunosc întreţinute de meta-ficţiunile detective ale lui Paul Auster, au fost uluitor depăşite de prima carte din Millennium. Da, sunt încă o voce în corul celor care susţin că nu au dormit noaptea fiindcă aveau de urmărit acţiunea din carte; sau că au citit-o pe nerăsuflate; sau că nu şi-au dat seama, citind, cum trec timpul şi paginile; sau că au încercat să o povestească entuziaşti altora; sau să le pună volumul în braţe cu forţa.

Povestea apare încurcată şi, în ciuda cîtorva întorsături previzibile, captivantă de la început pînă la final. Începe cu un jurnalist de investigaţie, Mikael Blomkvist, cu reputaţia ruinată în urma unui proces, căruia i se propune o misiune neobişnuită – să cerceteze cauzele unei morţi petrecute cu 40 de ani în urmă -, pe o insulă-univers închis, necunoscut şi ostil. Dulcea manipulare în urmă căreia jurnalistul acceptă să se ocupe de caz este impecabil manevrată de Stieg Larsson prin cîteva elemente: talentul de povestitor al angajatorului Henrik Vanger, misterul florilor presate pe care le primeşte acesta an de an, pretextul scrierii unei biografii, lipsa de opţiuni a lui Blomkvist – pentru un jurnalist justiţiar, încrezător, a nu mai fi credibil nu este o opţiune. Iar aceste "noduri de structură" sunt numai exemple ce pot indica puţin din arhitectura unui text care se citeşte pe nerăsuflate. În spatele unui thriller care dă palpitaţii se află, de cele mai multe ori, o muncă impresionantă, cu atît mai mult cu cît ea trebuie să pară invizibilă.

Cred că orice indiciu referitor la efortul de a construi un puzzle detectiv, personaje credibile în situaţii incredibile, tensiuni şi descărcări, un astfel de indiciu apărut în timpul primei lecturi produce mai mult neplăcere decît admiraţie. Dacă este captiv în acţiunea cărţii, cititorul va gîndi mai mult "abia aştept să văd ce se întîmplă în continuare!" decît "cîte ore i-a luat lui Stieg Larsson să asambleze întreaga maşinărie?" În concluzie, apreciez ordinea perfectă din Bărbaţi care urăsc femeile, munca invizibilă, faptul că "abia aştept să văd ce se întîmplă în continuare" primează. Mai mult, descoperirea ucigaşului trece treptat pe plan secund, în timp ce apar noi legături pe drumuri deja cercetate, noi crime vechi (ştiu că formularea sună sardonic, dar romanul excelează şi pe latura aceasta), dar mai ales un personaj fabulos.

Este vorba despre o fată, care, pe lîngă o inteligenţă care-ţi taie respiraţia, poartă cu ea o istorie întunecată de abuzuri şi marginalizare, precum şi forţa de a le supravieţui. Lisbeth Salander este, fără îndoială, personajul cel mai reuşit al lui Stieg Larsson, o fragilă dezechilibrată cu multe rezerve de curaj şi încăpăţînare pentru a acţiona altfel, pentru a pune lumea sub propria ordine.

Poate că pînă acum pare că lumea Millenniumului este una a excluşilor, ciudaţilor, asta fără să fi scris despre secretele revoltătoare ale familiei Vanger. Este şi nu este aşa. Întîi, nu trebuie ignorat faptul că romanul poliţist este un univers în sine, cu reguli proprii, cu un anume tipar şi cu limite – nu aş răsfoi un roman de acest tip dacă sunt în căutarea unor scene minimaliste, delicate. Apoi, personajele extreme şi metodele lor de acţiune fac mai neclar contrastul dintre bine şi rău, şi desigur că trăsăturile lor, evidenţa neobişnuitului, excepţiei rămîn mai multă vreme în memoria cititorului.

Ca să concluzionez, Bărbaţi care urăsc femeile este o carte memorabilă. Întîi prin forţa de a captiva un cititor tocit de lecturi, de exemplu; apoi, prin arhitectura subterană, arta autorului de a construi, conecta şi cizela părţile unei lumi acaparante; în fine, printr-un personaj greu de ignorat. Clar, abia aştept continuarea.

Scrisă de Mihaela Butnaru