am nevoie de niste poezii patriotice, mai speciale... funda la cea mai frumoasa

Pentru Scumpa Ţară Românească

Azi noi, oştenii de odinioară,
Ne vom ruga cu toţi la Dumnezeu,
Pentru tine, scumpa noastră Ţară
Şi-n suflet te-om purta cu drag mereu.

Că Tu în inimi ne-ai sădit iubirea,
Ca mama iubitoare de-ai săi fii
Şi Tu ne-ai învăţat ce-i nemurirea,
Prin pilda Ta de fiecare zi.

Noi vom păstra în inimi demni trecutul,
Credinţa sfântă-n veci va fi cu noi,
Îţi vom cinsti întotdeauna lutul,
Din care-au răsărit atâţi eroi.

Şi rândui-va Tatăl cel Ceresc
Să fii ca-ai fost în vechile hotare.
Trăiască-n veci tot Neamul Românesc!
Trăiască România Mare!
Veteranului de răboi

Ţii minte-ncleştarea cu duşmanii Ţării
Şi încordarea extrmă-a puterii,
În lupta ta dusă din toată fiinţa
Când viaţa-i fi dat-o s-aduci biruinţa.

Şi iată că Domnul, cu forţa-I Divină,
Îţi dete putere să-nvingi pe jivină,
Răpus-ai duşmanul cel rău şi rapace
Şi-ai redat Ţării lumină şi pace!

Ţi se cuvine şi cinste, şi onoare,
Iar faptelor tale zilnic o floare,
Eşti simbol de jertfă, de luptă şi glorie,
Iar faptele tale stau scrise-n istorie,
Istoria vie eşti tu pe pământ,
Ca ciuma cea neagră în veci să dispară,
Eroul în viaţă cu chipul de Sfânt.

La Oarba-i luptat, luptat-ai şi-n Tatra
Şi-ai fost la Carei, alături de tata,
Când tata căzuse atunci pentru Ţară,
Ca-n lumea întreagaă şi-n ţară la noi
Să nu mai existe vreodată război.

Iar tu, prea viteazul nostru oştean,
Adă-ţi aminte de-un tânăr elan,
Căci spiritul tău cel cutezător,
Iar va renaşte din propriul ogor
Şi împlini-se-va-n Ţară ce-i de-mplinit,
Cum şi adevărul răsare din mit!

Prin noi vin străbunii

Migrară barbarii în tropot
Şi huni şi mongoli şi tătari,
Străbunii plecară în ropot,
Sub aripa munţilor mari.

Apoi, parcă-l văd pe străbunul,
Cum crâncen se luptă prin ere,
Când pleacă barbarul, nebunul,
Strămoşii renasc din durere.

Căci sfânt şi-omenesc le-a fost ţelul!
Ca ţarina lor să existe,
Iar gândul şi jertfa lui Gelu
Îi fac pe străbuni să reziste.

Urmând porunci ancestrale,
Devin conştienţi ca popor,
Ca neam cu virtuţile sale
Şi-urmaşii urmaşilor lor.

Căci sfinte sunt legile firii,
Destinul îşi cată răgazul,
Şi scoate-n lumină martirii,
Prin sceptrul lui Vodă – Viteazul.

Deci iată de unde venim,
Pe calea pe care-o petrecem
Şi tot mai departe pornim,
Şi tot mai departe ne trecem.

Noi trecem a timpului punte
Şi ducem matricea prin noi,
Victoriile luptelor crunte
Şi faptele-a mii de eroi.

Păstrăm cu toţii în sânge
Şi-n suflet pe-ai noştri străbuni,
Românul în veci nu se frânge,
Că vine din neam de tribuni.

Din neamul Craiului Horea,
Din neamul lui Iancu cel Mare,
Din brazii pădurii lui Florea,
Din stânca si piatra cea tare.

Din seva ce-o poartă gorunii,
Din neagra-nchisoare şi lanţ,
Din lupta ce-au dus-o tribunii,
Axente, Balint, Dărăbanţ.

Şi marii prefecţi ai lui Iancu,
Strategi şi viteji cum alţi nu-s,
Rupându-i lui Hatvanyy flancu’,
Duşmanii pe fugă i-au pus.

Azi Barna, fiinţă bastardă,
Relicvă din vremi de-ananghie,
Scăpat de sub lance şi bardă,
Ne-ameninţă cu furci şi frânghii.

Făptură dementă, dilie,
Nu vezi că trăim alte vremuri!
De ţi s-a făcut de frânghie,
Priveşte-ne-n ochi şi-ai să tremuri!