Ai avut o idee minunata sa adaugi paginii cu poezia acea melodie care intr-adevar se potriveste. citind-o si ascultand melodia cuvintele tale m-au miscat.
am facut si eu candva o poezie de dragoste, dar este trista:
Agonie…
Pe terase pustiite, viori sobre plang zadarnic,
Ochii negri se perinda, lacrimi scurse, plans amarnic.
Si o ultima dorinta se destrama-n agonie,
Ceasul mortii e aproape, el se scurge in pustie.
Note grele, clavirele triste, misterul noptilor reci,
Ma-nfioara, acolo…pe unde nu te poti feri sa treci.
Scris pe crunte franturi din copaci solitari,
Iubito, sta numele tau…si nu mai apari!
Negura noptii se-asterne usor, aducand eternul fior,
Imbraca toamna putie intr-un sobru decor.
Doliu…asteapta, iubito, printre stelele reci…
Curand vom fi impreuna…pe veci!
poate o sa iti placa. mie cel putin mi-au placut mult versurile tale, imi place ca ai ales ideea de candela aprinsa, de lumina, atunci cand vorbeai de povestea ei de iubire, de asemenea ideea acelei flori ofilite pe care baiatul doreste sa o inlocuiasca este foarte buna, insa mi-ar fi placut sa continui in aceeasi tonalitate.
te felicit, continua sa scrii si mai ales sa citesti