zicetim legende si cea mai buna primeste fund

Secolul al VIII-lea i.e.n. reprezinta punctul de plecare al intrarii Italiei pe calea progresului prin colonizarile grecesti, inflorirea civilizatiei etrusce si apoi intemeierea Romei. Nu poti vorbi de intemeierea Romei fara a mentiona sosirea lui Eneas in Latium, un ses sarac, dominat de masivul vulcanic al Muntilor Albani, teritoriu ce corespunde vaii inferioare a Tibrului. Eneas, fiul lui Anchise si al zeitei Afrodita, acosteaza la gura raului Tibru dupa ce au supravietuit razboiului troian. Titus Livius spune ca in privinta modului in care troienii s-au stabilit in Latium sunt mai multe versiuni : una ii descrie pe troieni ca niste devastatori, care au intrat in razboi cu Latinus, regele aborigenilor si ori ca au fost invins in lupta si au luat tronul, ori ca Eneas i-a spus povestea sa regelui si acesta, induiosat, l-a facut oaspete in casa lui, dandu-i de sotie pe fiica sa, Lavinia, care va da numele noului oras intemeiat de troieni. Dar Lavinia fusese promisa regelui rutulilor, Turnus, care a pornit razboi impotriva lui Latinus si Eneas. Intre timp, Lavinia naste un copil pe care il vor numi Ascanius, dar care nu isi va cunoaste bunicul si tatal, acestia murind in lupta pe care in final au castigat-o latinii. Pana a crescut indeajuns pentru a sta la tron fiul lui Eneas, Lavinium era un oras infloritor si bogat, pe care i l-a lasat in grija mamei sale si a pornit la baza muntilor Albani, unde a construit un alt oras numit Alba Longa. Dupa moartea lui Ascaniu, putini regi au stat pe tron o perioada mai mare de timp, aproape toti sfarsind tragic la nu mult timp dupa ce s-au asezat la carma cetatii. De exemplu, Tiberinus, fiul lui Capetus, a murit inecat in raul Albula, care a luat numele de Tibru pentru a onora moartea tanarului rege, iar Romulus Silvius a fost lovit de trasnet. Dupa Romulus Silvius a urmat la tron Aventinus, iar apoi Proca, avand doi fii a lasat mostenire tronul fiului cel mare, Numitor, dupa cum era traditia. Amulius, fratele lui Numitor, a furat tronul si a dat porunca sa fie ucisi toti nepotii sai, ca sa fie sigur ca tronul ramane in mainile sale. Insa Numitor avea o fiica, Rhea Silvia, pe care Amulius o numeste vestala si care va avea totusi doi fii cu zeul Marte, doi fii ce vor fi abandonati pe apele Tibrului. Acestia supravietuiesc insa, fiind hraniti de o lupoaica, animalul lui Marte, despre care se crede ca ar fi fost trimisa de zeu sa ii ocroteasca copii. Cei doi gemeni, Romulus si Remus, vor fi crescuti de un cioban pe nume Faustulus si de sotia sa, Larentia. Crescand, gemenii afla care este originea lor si il inlatura pe Amulius de la tron, iar lui Numitor i-a fost data din nou domnia. Vazand ca atat albanii cat si latinii erau numerosi, cei doi frati se hotarasc sa construiasca o cetate. Dar fiindca erau gemeni, au hotarat ca zeii sa le arate prin auspicii cine va da numele cetatii si ce o va conduce. Romulus isi alege ca punct de observatie Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune ca i s-a aratat mai intai lui Remus semn prevestitor, zeii trimitand in zbor deasupra Aventinului sase vulturi. Dar si lui Romulus i-au fost trimisi in zbor vulturi, nu sase, ci doisprezece. Aceasta a fost pricina discordiei, ce a alimentat o lupta sangeroasa in care Remus a murit rapus de sabia fratelui sau. In privinta mortii lui Remus a vehiculat si alta legenda care spunea ca acesta sarea in semn de batjocura peste noile ziduri ridicate de Romulus, iar ca cel ce avea sa dea numele cetatii Roma isi ucide fratele spunand: "Asa sa piara de acum inainte toti aceia care vor indrazni sa sara zidurile ridicate de mine!" Cetatea Roma va fi un oras infloritor ca niciun altul, dar va fi intotdeauna urmarit de fatum, din pricina fratricidului ce a stat la baza intemeierii sale.

A existat o legendă provenită din cea mai veche cronică a Ţării Româneşti potrivit căreia ţara s-ar fi întemeiat în urma unei descălecări a lui Radu Negru vodă venit din Făgăraş. Venit pe la sfârşitul secolului al XIII-lea acesta ar fi ocupat teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre unde a construit oraşe, curţi domneşti şi biserici. Mai târziu s-a dovedit că această legendă nu corespunde adevărului istoric şi Ţara Românească nu a fost întemeiată în urma unei descălecări, ci ca rezultat al unificării ţinuturilor din dreapta şi stânga Oltului sub o stăpânire românească. Unificarea a cunoscut un proces întins pe parcursul mai multor decenii. Este consemnată încercarea nereuşită a lui Litovoi, urmată de cea a lui Basarab I care prin victoria din 1330 împotriva regelui Ungariei a obţinut independenţa ţarii. Basarab I este numit de tradiţia populară ca fiind "Negru vodă".

Acţiunea lui Litovoi, a cărui voievodat se afla în dreapta Oltului, de a mări ţara şi de a-i obţine independenţa, a constat în faptul că voievodul român împreună cu fraţii săi au ocupat o parte din teritoriile de dincoace de munţi, care erau sub dominaţie ungurească şi a refuzat să mai plăteacă tribut către coroana ungară. Deoarece somaţiile trimise de regele Ungariei nu au fost luate în seamă de voievodul român, ungurii au organizat o expediţie împotriva lui. Litovoi şi-a pierdut viaţa în timpul luptei, iar fratele său pe nume Bărbat, a fost luat prizoner. Acesta din urmă s-a răscumpărat cu o sumă mare de bani, ceea ce arată că voievodatul ajunsese la o dezvoltare importantă, dovedită şi de faptul că a avut forţa să ducă o luptă împotriva regelui Ungariei. Voievodul Bărbat a recunoscut suzeranitatea regelui ungar Ladislau al IV-lea Cumanul, însă voievodatul românesc a rămas unul autonom. Chiar dacă Bărbat a acceptat să plătească tribut, teritoriile luate de sub stăpânirea regelui ungar au rămas voievodului oltean. Anul în care a avut loc expediţia împotriva lui Litovoi nu este clar determinat, unii cercetători avansând anul 1273, alţii cred că a avut loc la finele lui 1276 sau începutul lui 1277.

Procesul de unificare început de voievozii români din dreapta Oltului a fost continuat de cei din stânga Oltului. După voievodul Seneslau contemporan cu Litovoi şi Bărabat, a venit la conducerea voievodatului Tihomir (cca. 1290-1310), iar apoi fiul acestuia Basarab I (cca.1310-1352). În acest timp ţara s-a extins către răsărit şi apus, dar şi către nord şi sud. Unificarea voievodatelor româneşti dintre Carpaţi şi Dunăre a fost desăvârşită de Basarab I, care a fost recunoscut instituţional ca atare prin atribuirea titlului de „mare voievod", titlu care este confirmat de inscripţia de pe mormântul domnitorului. Noul rege, Carol Robert de Anjou, a venit pe tronul Ungariei, în octombrie 1307. După o serie de contacte diplomatice între Basarab şi regele Ungariei, s-a încheiat un acord între cele două părţi în 1324 prin care se „recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale", iar domnitorul român recunoştea suzeranitatea ungară. Totuşi din cauza insistenţelor unor nobili unguri de a avea Severinul, sau chiar toată Ţăra Românească, în 1330 s-a ajuns la război. Basarab I a respins cererea lui Carol Robert de a restitui Severinul, iar regele ungar a organizat o expediţie împotriva lui. Armata ungară ocupă Severinul, Basarab I încercă să facă pace cu regele ungar oferindu-i condiţii avantajoase, dar acestea nu sunt acceptate. Chiar dacă armata ungară a ajuns până în faţa cetăţii de la Argeş, Carol Robert a fost nevoit să dea semnalul de retragere din cauza lipsei alimentelor. Pe drumul de întoarcere, armata ungară a fost prinsă într-o vale îngustă şi măcelărită de săgeţile trase de românii aflaţi pe marginile înălţimilor, de bolovanii şi copacii prăvăliţi de ei peste soldaţii unguri. Regele ungar a scăpat cu greu din măcelul care a ţinut patru zile (9-12 noiembrie 1330), schimbându-şi hainele. Prin acestă strălucită victorie, Basarab I a asigurat independenţa Ţării Româneşti.

Acestea sunt doar 2 dintre numeroasele legende care stau la constituirea lumii de astazi.Bineinteles ca sunt altele mult mai interesante cand vine vorba de cele mitice.Iti pot recomanda Iliada ,Odiseea si Eneida precum si carti cu legende de Dumitru Almas.