Sâmbătă, 10 decembrie, de la 11:00 la 19:00, la Fundația Calea Victoriei ne întâlnim în bucurii de sezon și gesturi de drag pentru cei apropiați pentru că se întâmplă o nouă ediție a Târgului de Crăciun – Cadouri și delicatese culturale.
Vino să descoperi obiecte create cu multă imaginație și pasiune de artiști sau artizani și lasă-te (se)dus de experiențele și poveștile unor creatori sau antreprenori români în care credem. Poți pătrunde în lumea enigmaticelor bijuterii de la Orfevru sau gusta din deliciul experiențelor oferite de KaleidoLove. Un pas mai încolo dai de Inner Nature - o călătorie printre obiecte de ceramică fină sau decorațiuni interioare. Nu știi ce să alegi?
Până te decizi, ce-ar fi să colinzi lumea cărților cu cei de la editura Seneca sau cea ailustrațiilor semnate de Maria Ionescu Bălan sau Georgiana Chițac sau să stai de veghe în Grădina de Lavandă?
Cei de la Podoabe cu stil vin cu mici comori care abia așteaptă să fie descoperite, Kihi- Kiha cu globuri vesele realizate manual, iar Fabrica de Dulcețuri cu deserturi senzație și bunătăți după rețete străvechi.
Te fascinează simplitatea și strălucirea perlelor? Atunci treci pe la standul Magazinul cu perle. Hai să zicem una, Una-i-Luna, un brand de haine de zi cu zi entuziast, pus la cale de arhitecți, ingineri și maeștri în arta cusutului cu care trebuie neapărat să interacționezi.
Pentru cei care vor să trăiască visul unei nopți de iarnă printre lumânări parfumate i-am invitat pe Scented. Beatrix Color aduce lumea cristalelor magice și a podoabelor fermecate mai aproape, cu Bijooux Therapy descoperi proprietățile curative ale pietrelor semiprețioase, iar Gina Cimpoca își face cunoscute creațiile din diverse combinații de materiale, inclusiv mătase.
Istoriato – The Alchemy of dreams – te invită la Five O’clock Tea în seturi de ceai din porțelan pictat. Cozonacii pufoși de la Dulceag merg de minune în peisaj. Nu am uitat nici de vegetarieni și vegani, așa că ni s-au alăturat și Loreliciuous, un proiect delicios care redefinește conceptul de desert.
Și dacă tot vorbim de mâncare ce zici de lumânări pe care-ți vine să le mănânci? BakerSweet îți deschide apetitul, iar Tria Prima Săpunuri și Shine Berries întețesc pofta de bine și de relaxare.
Completăm lista jucăuș, cu păpuși de colecție create de Ana Ponta și cu o veste numai bună de fructificat: cu ocazia Târgului de Crăciun, Fundaţia Calea Victoriei îţi oferă o reducere de 20% la toate cursurile din luna ianuarie 2023.