Poezia exprima,in general,dorinta irepresibila,care nu poate fi impiedicata a se manifesta,care nu poate fi inabusita,a sufletului omenesc, obosit de a fi stat prea mult in lumina,de a fi mers necontenit pe toate cararile verii,e aspiratia sa spre tihna uni anotimp molcom,cu o dulce lumina, e tristetea presimtirii unui sfarsit:natura moare incet, un ciclu de viata se incheie.Toamna e asfintitul verii; sfarsit de zi,sfarsit de vara:in asemenea momente sufletul omenesc se melancolizeaza.
In mod particular,folosind verbul"a reveni",Ana Blandiana se recunoaste o natura melancolica:s-a bucurat un timp de caldura,de agitatia,de stralucirea verii, dar, in final revine la matca:starea psihica naturala a fiintei sale, melancolia.
AvalohAlyn întreabă: