Care sunt cei 10 scriitori portughezi pe care am vrea să-i citim?

Ştiam câte ceva despre Lisabona: străduţe înguste cu piatră cubică în Bairro Alto. Caipirinha. Oameni deschişi, plaje, căsuţe colorate cu haine întinse pe sârme la uscat, muzică şi mirosuri de sardine la grătar, de portocale şi de apă.

Despre literatura portugheză însă nu ştiam prea multe. Aşa că ne-am apucat să studiem problema. Iată 10 scriitori portughezi pe care am vrea să-i cunoaştem mai bine. 

Jose Saramago – E greu să spui că l-ai epuizat pe Saramago. Că vorbim de Memorialul Mînăstirii, Evanghelia dupa Isus Christos, Eseu despre orbire (vezi şi recenzia noastră) sau orice altceva, Saramago este mereu de citit, indiferent dacă vorbim de literatură portugheză sau literatură în general.

Luís de Camões - Nu e chiar un autor cu ale cărui cărţi ai vrea sa te cuibăreşti în pat într-o seară, cu o cană de ciocolată caldă. Este un poet şi dramaturg contemporan cu Shakespeare, pe care n-ai avea alte motive să-l citeşti decât nişte teme de la facultate. Asta nu înseamnă că nu-şi merită locul în lista noastră, măcar ca referinţă.

Fernando Pessoa – Pentru că e poetul Lisabonei, oraşul lui natal şi locul unde şi-a petrecut aproape toată viaţa de adult. Ghidul oraşului, scris de el în 1925 în engleză, trebuie să fie delicios. Aş vrea ca toţi poeţii să scrie ghiduri de oraşe. Turismul n-ar mai fi niciodată la fel.

António Lobo Antunes – Pentru că e un psihiatru care a luptat în Războiul Colonial din Angola, şi unul dintre cei mai mari autori contemporani. Tot în 2009, Antunes a trecut şi el prin Bucureşti pentru a vorbi cu cititorii despre romanul Ordinea naturală a lucrurilor, publicat în 1992.

José Luís Peixoto – Peixoto este un autor tânăr care a colaborat cu trupa Moonspell, împreună cu care a lansat un album şi un volum de povestiri (The Antidote). L-am avut şi noi la Bucureşti, la Festivalul Internaţional de Literatură din 2009. Ce-am putea să mai citim, în afară de The Antidote: Cimitirul de Piane.

Rui Zink – Este autorul primului e-book portughez (Os Surfistas, Surferii, în 2001 – cine n-ar vrea să citească o carte despre surferi?). A trecut şi el prin România, tot în 2009, la festivalul Zile şi Nopţi de literatură de la Neptun, iar din vizita lui a rămas un interviu simpatic pe care îl găsiţi aici. Ce-am mai putea să citim din Zink: Banca de rezerve, despre care v-am povestit şi noi (citeşte aici recenzia). 

Lídia Jorge – Pentru romanul Valea Pasiunilor. Acesta se petrece într-un sat din sudul Portugaliei, şi îl are drept personaj principal pe Walter, fiul rătăcitor şi iresponsabil, dar în acelaşi timp boem, care dă peste cap existenţa celor din jur cu felul lui de a fi. 

Luís Miguel Rocha -  Dacă eşti fan al thrillerelor precum Codul lui Da Vinci, atunci ar trebui să-ţi placă Ultimul papă, despre care se spune că a fost cea mai citită carte de la Vatican în anul apariţiei. Sau măcar un interviu cu Rocha, dacă nu chiar două.

José Rodrigues dos Santos – Pentru că autorul este un fost reporter de război al BBC care a crescut în Mozambic. Codex 632 este tot un thriller, ce însă are mai puţin de-a face cu Vaticanul şi mai mult cu Cristofor Columb.

Almeida Faria - Pentru Conchistadorul, un roman despre un fenoment specific portughez: sebastianismul. Cuvântul provine din povestea lui Dom Sebastião al Portugaliei, care a dispărut într-o luptă legendară cu maurii, dar pe care poporul încă l-a aşteptat multă vreme să se întoarcă. Între timp, sebastianismul a ajuns sinonim cu aşteptarea unui erou care să salveze Portugalia. 

Ioana Epure, editor Bookaholic.ro

Foto: Ioana Epure