Care sunt poveştile numai bune de citit înainte de a adormi?

M-am gândit de multe ori care au fost cărţile cu care am visat cel mai frumos. Nu îmi puneam problema cât anume luam din scenariile lor în visele mele, ci doar dacă am visat mai senin, mai pastel sau mai sepia, mai nostalgic sau feeric în noaptea aceea.

Aşadar nu m-am putut abţine şi am făcut o listă cu cărţile cu care pur şi simplu îmi place să adorm. Nu poţi să vorbeşti despre cele mai frumoase romane de dragoste dacă nu ştii cum să visezi frumos. Şi de multe ori a adormi cu o carte bună e aproape sinonim cu a putea să schimbi finalul unei poveşti aşa cum îţi doreşti: cartea intră în vis şi-l face mai frumos ori tu adormi mai fermecat şi mai zâmbitor.

Poveştile lui Borges, din Cartea de Nisip sau Moartea şi Busola, pentru că sunt atât de liniştitoare, suspendate într-un timp al lor. Ne-am putea gândi chiar la o campanie de lectură: citeşte o poveste de Borges pe seară, că tot îi dorim câţi mai mulţi cititori.

Povestaşul, de Maria Vargas Llosa. Pentru că vorbeşte despre nevoia noastră de poveşti, din cele mai vechi timpuri. Cineva trebuie să spună poveştile şi altcineva trebuie să le asculte, altfel nu am putea trăi, dormi, visa. 

Mecanica Inimii, de Mathias Malzieu, e o cărticică gingaşă şi delicată, despre un băieţel sensibil căruia în loc de inimă i se pune un mecanism vechi de ceas. Astfel, e atenţionat să nu se lase în voia emoţiilor, să stea departe de ele, ca mecanismul să nu o ia razna şi să crape. Dar poţi să te pui cu dragostea şi micile (adică marile) ei nebunii? E fix o cărticică de citit într-o seară.

Seducătoarea din Florenţa, de Salman Rushdie, nu doar pentru că cei mai mulţi dintre noi ştiu cât de captivant scrie Rushdie (care, dacă nu ştiaţi, a lucrat şi în mari agenţii de publicitate), ci pentru că mai ales în această carte vei simţi o atmosferă magică, electrizantă.

1001 de nopţi. Nu degeaba sunt cele mai faimoase poveşti pentru adulţi, şi nu numai. Au ceva foarte special, nu neapărat ceva oriental sau ceva misterios, ci acel ceva al somniferului ideal: lent, graţios, liric, care-ţi intră pe sub piele şi acolo rămâne!

Alice în Ţara Minunilor, ca să călătoreşi prin tuneluri, să treci de la un peisaj şi personaj la altul, fără să ţi se facă frică nici de vreo omidă, nici de vreo regină cu crize, nici de vreun iepure mereu agitat. Alice în Ţara Minunilor e despre a învăţa să te laşi în voia visului ca să descoperi tărâmuri noi.

Micul Prinţ. Dacă cineva va spune că e prea pentru copii, înseamnă că deja visează banal, plicticos. Pentru că Micul Prinţ îţi arată cât de simplă şi normală ar trebui să fie lumea, ca tu să poţi visa departe.

Barrico e cel mai bun prieten al meu când vine vorba de povestea de noapte bună. În primul rând le scrie cât să le parcurgi în maxim câteva ore, nu laşi cartea din mână, o cam termini într-un zâmbet şi adormi. De citit, dacă nu aţi făcut-o deja: Mătase, Novecento (pe care îl puteţi şi asculta) sau O poveste.

Pădurea norvegiană. Murakami ţese o atmosferă densă, cu zone de ceaţă, ca-ntr-o adevărată pădure norvegiană în care te pierzi uşor, sau ca-n filme, atunci când la intrarea în alte realităţi apar fumul şi aburii. Nu e o carte uşoară, dar nu e nici apăsătoare, e frumoasă pentru că e intensă şi te prinde definitiv.

De o intensitate mai senină, dar la fel seducătoare este Istoria iubirii, de Nicole Krauss (o carte şi o autoare foarte apreciate în afara, dar nu la fel de cunoscute la noi). O poveste foarte suavă este şi cea din Trei veri, de Julia Glass, pe care o veţi găsi şi mai melancolică acum, la sfârşit de vară.

Infamii mărunte, a grecului Panos Karnezis. De fapt, de aici a început totul! Citind poveştile lui şi scriind despre ele, mi-am adus aminte de cele ale lui Marquez, Gunter Grass şi Llosa, şi uite aşa am început să mă gândesc la cărţile care-ţi pot transforma ziua sau noaptea.

Să nu uităm de cărţile din colecţia Prima Dată, în care artişti, scriitori, muzicieni, jurnalişti etc. îşi povestesc experienţele, fie că e vorba de Prima mea dezamăgire în dragoste, Primul meu fum, Primul meu job sau Prima mea călătorie în străinătate. Sunt haioase, spumoase şi deconectante.

Întoarcerea în Bucureştiul interbelic sau În intimitatea secolului XIX , de Ioana Pârvulescu, pline de detalii şi tabieturi pe care trebuie să le aflaţi despre Bucureşti. Dar şi pentru că visul începe cu o reîntoarcere, iar acum puteţi şi asculta cărţile, ca şi cum cineva v-ar citi o poveste.

Sper să visaţi şi mai frumos şi să nu apelaţi la poveşti faine doar seara. E voie şi ziua în amiaza mare:)

Mădălina Georgescu,

editor Bookaholic.ro