Ce a insemnat Paunescu si ce a insemnat cenaclul Flacara? A fost oare vorba de un fenomen de genul Woodstock? Tinind cont de perioada in care s-a desfasurat, cind reuniunile erau ori interzise, ori controlate strict de partidul unic si nici un spectacol nu scapa fara o cenzura riguroasa.

@thealchemist, am impresia ca te cam grabesti sa dai verdicte! Ai trait acea perioada? Ai ascultat atunci poezii, recitate chiar de el, de un curaj uluitor pentru acea vreme, ulterior interzise(si nepublicate)? Stii ca la o poezie in care "pupa c. ul "marelui conducator scria/recita alte doua de un curaj nebun? Stii ca artistii (in general) sunt fiinte contradictorii?
In cazul lui nu este de loc simplu sa dai un verdict corect/cinstit!

Cenaclul Flacara, a fost pe langa un act de cultura si o modalitate de descoperire a talentelor, multi din actualii cantareti de muzica usoara si pop, au fost promovati prin cenaclu.
Cenaclul a fost nu numai o manifestare tip divertisment ci, si un act de cultura, intr-o perioada cand, asemenea ocazii erau limitate sau inexistente.
Adrian Paunescu, atragea ca un magnet, tineretul, "generatia in blugi", avea o putere de a transmite mesajul, pentru o deschidere catre "libertate", chiar daca atunci aceasta notiune nu prea spunea prea multe.
Rroxi44 are dreptate cand spune ca, sala devenea una cu cei de pe scena, se canta, se recita si fiecare dintre participanti simtea ca, are "aripi" si ca sufletul e liber sa zboare.
E greu de crezut acum, cand posibilitatile de exprimare sunt multiple ca, un singur om a putut sa faca sa vibreze mii de oameni in acelasi timp, dar acesta este un adevar.
Oricat de contestat ar fi omul Adrian Paunescu, poetul a fost ca un vulcan, care a transmis din "arderile" sale si altora, iar multe din poeziile sale se care se preteaza la transpunerea in melodii, care au incantat tinerii si nu numai cu originalitatea si profunzimea lor.
Cred ca azi, cand l-am condus pe ultimul sau drum, este cazul sa ne luam ramas bun de la Maestru, sa-i spunem ca opera sa va fi si pe viitor actuala si ca, a devenit nemuritor prin ceea ce a facut ca poet, prozator, publicist si pamfletar al timpului in care a trait.
Chiar daca nu am insusit orientarea sa politica, trebuie sa recunosc ca, a adus o nota aparte in politica romaneasca si ca, a fost un om care si-a iubit tara si neamul, asa cum putin mai stiu s-o faca in prezent.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, sa-l calauzeasca spre drumul de "lumina" si sa-i aduca linistea, dupa o viata in care a ars ca o torta.
Pentru familia indoliata, sotia si cei 3 copii, transmit condoleante si sper ca sufletul lor sa se impace cu greaua pierdere suferita si sa si-l aminteasca asa cum a trait, cu patimi, cu nelinisti, cu dorinte pentru mai mult si mai bine si sa fie siguri ca, acest popor, cu toate tarele pe care le mai are, o sa si-l aminteasca si o sa-i pretuiasca opera, care este prolifica si prea putin cunoscuta de generatia actuala.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Nu, el a fost flacara pupincurismului. tocmai pentru ca cenaclul Flacara era aprobat oficial cred ca iti dai seama care era contextul.
ironia e ca i s-a tras covorul de sub picioare pentru ca Ceausescu nu agrea orgiile sexuale.
e foarte ironic ca motivul pentru care pina si lui Ceausescu i s-a facut scirba de el e invocat acum pentru a-i crea o imagine de "dizident".
Paunescu a fost cel mai servil sclav posibil atita vreme cit i se ingaduiau derapajele sexuale si setea de bani si glorie. era normal sa intre pe un curs de coliziune cu ambitiile si imaginea lui Ceausescu, care nu suporta nici o concurenta in privinta cultului personalitatii.
dar asta nu inseamna ca Paunescu nu era in stare de orice, oricit de josnic ar fi fost, ca sa-l ridice in slavi pe "maretul conducator". doar ca vroia si el ceva in schimb, si asta e ceea ce Ceausescu a respins, mai ales cind te gindesti la ideile pe care "bardul" lui oficial le avea despre sex si popularitate.

Bla, bla, bla, Paunescu a fost un erou, curajos, etc. ca nu mai spun artist=fiinta contradictorie. ce se intimpla insa cu cei ce nu sunt fiinte contradictorii, cu cei ce au curaj real, asumat? porcul a avut privilegii, ceilalti au murit. cine trebuie respectat?

Imi pare rau, dar paunescu a produs multa hartie igienica in loc de poezie (scuze marius ianu stiu pentru hartia igienica, nu in contextul volumului tau am spus-o). paunescu versifica despre chestii si atat. nu stia sa scrie poezie. motiv pentru care, din generatia lui, au ramas altii, nu el. si el nici nu va ramane, literar vorbind. ce a facut la cenaclul flacara nu ma prea intereseaza, poate chiar a strans oameni si oamenii aia s-au simtit foarte bine, si nu pot decat sa ma bucur. dar in Romania se face o mare confuzie, cand vorbesti maselor de poezie, imediat o asociaza cu adrian paunesc, si e gresit. poezia e in alta parte, ca sa-l parafrazam 90% pe orhan pamuk

In conditiile in care, nefiind nici critic literar si nici analist politic, ma abtin sa astern propria-mi parere ori sa va relatez vreo experienta traita personal; ar fi prea putin si ar insemna ca sunt subiectiv, atitudine de care ma feresc f. mult.
Cu toate astea, doresc sa va ofer -celor mai varstnici spre aducere-aminte, iar celor mai tineri pentru luare la cunostinta-, textul original si integral al unui articol, despre A. P., publicat in revista Contemporanul in urma cu mai bine de 4 decenii (1969); iata articolul :


LATRAU

Daca exista o stiinta exacta a catalogării, atunci, acest maldăr de carne ce a luat-o razna, purtând, curios, un nume, ar trebui situat in categoria pahidermelor, cu toata fața lui alba, de hartie igienica si cu privirea-i ingenunchiata de la ușă, așternând inainte preșuri de umilință si devotament.
De la primul contact, omul secreta o cersetorie subtila, invaluita in complimente enorme cat niste saci umpluti cu talas.
Vrea sa lase definitiv impresia ca, indestulat de natura, umbla cu lucruri fragile, desuruband versurile cu o gingasie care abia razbeste prin gurita lui, asemanatoare, pana la identificare, cu o tartita; unde mai pui ca are si o memorie strasnica, de delator, memorie alimentata de o incontinenta verbala amestecata cu mult scuipat.
E o cismea de cuvinte si imagini cufurite ce navalesc din el ca dintr-o arteziana.
Harnic, le consemneaza cu constiinciozitate, vrand sa le dea pasaport artistic. Produsele sunt prezentate, apoi, ca trufandale uitand ca si salata se culege, cat e ea de neam prost in ierarhia hranei. De vina e doar gandirea lui care aluneca pe-o balega de marmelada numita creier.
Exprimandu-mi, odata, indoiala ca tot ce suna din coada aduce cu poezie, am fost taxat urgent de acest inapoiat si mi s-a dat concediu de la festinul lui intelectual. Abia atunci bagai de seama ca era un fel de aspirator de aplauze pe care le cersea oriunde apuca, prin adunari publice ori la pomeni de 7 ani.
Fudul, sperand din toata inima sa intre in cardasie cu hartia, plin de un iremediabil rapan interior, individul trisa in vazul lumii, fara remuscari, dorind sa ne induca in eroare. Muza il inselase pretimpuriu, alegandu-si un concubin mai acatarii, fiindca trisorul cu nume de imparat roman, prea era de tot o cazatura si astfel de mezaliante nu rezista mult intr-o republica a imaginilor.
Din toata rasparul si impaunarea-i, vedea oricine, nu ramaneau decat calti si deseuri, vorbele lui sunand a tinichea de tot ruginita.
Atata zgomot si naduseala creeaza un fel de jena oamenilor obisnuiti, ei isi astupa narile si trec mai departe. Ce ne facem, insa, cu acei generosi gata sa bage mana in saltar si sa sustina licheaua, s-o ingrase si s-o arunce agresiv, ca pe o bomba, prin gradini linistite?
Pofta lui la suta de hartie fosnitoare si la hartane este de nepotolit; mananca un miel si nu se satura, bea o troaca cu vin si ragaie pe versuri de Bolintineanu, se tavaleste pe scari spre casierie si viseaza sa se instaleze in muzee.
A facut datorii ca sa se stie ca e literat, escrocheaza agresiv firile slabe si bate cu pumnul in masa. Te intrebi: cum se poate visa asta la Belu, la capul lui Eminescu? cu burta aia plina cu laturi, cu mintea lui pustie? in timp ce fura adevarata hartie, calatorii si imense sume de bani de la gura poeziei?
Un poet de bufet, de litra si de coliva!
Nenorocirea este ca ipohimenul face si prozeliti. Are o haita de sustinatori si ataca in haita, somand in dreapta si-n stanga, pana cand o pune cineva mana pe un par si-o face putina ordine.
Pana atunci, daca-l vedeti, treceti pe partea cealalta pentru ca are moravuri urate: ori o sa va ceara un pol, ori o sa va scuipe cu balele lui metafizice.
Noroc cu boala de care sufera ipochimenul, pare sa nu fie de tot contagioasa.
(semneaza: Eugen Barbu, scriitor)