Ce cărţi ar fi de citit când afară e urât şi plouă?

Ce cărţi ar fi de citit când afară e urât şi plouă?

Pentru că am trecut, după cum se vede, la posomoreala de toamnă, ne-am gândit să-i venim de hac cu ceva lecturi care să ne facă să uităm complet de ce se întâmplă dincolo de geam. Nu, nu vom începe să punem sare pe rană cu titluri ca Moarte după-amiaza sau Jurnalul unui psihopat. Ne păstrăm în limitele unei stări de spirit favorabile care nu ne face să preferăm o ploaie ca un duş rece locului cald din pat.

 

Cartea de nisip, de Borges, pentru că e nevoie de ceva universal liniştitor şi pentru că tensiunea lui Borges se pierde în multe înţelesuri. Îmi permit să spun că faceţi şi o afacere tare bună pe ploaie, dacă alegeţi volumul tocmai publicat în colecţia Top 10+.

 

Oase migratoare, de Iulian Tănase, primul său roman, abia scos de Nemira. Nu l-am citit, nici nu aveam când, însă l-am citit pe Iulian, am citit Cucamonga şi în interviu ne-a povestit un pic despre el. Cum Iulian are ceva din Gellu Naum şi mai şi creează tot felul de nume şi personaje greu de uitat, ca Best Sailor, Moira, Doamna Kuttare şi Domnişoara W, asta e vremea pe care m-aş apuca de roman, despre care autorul spune: “e o astfel de poveste: mare, poetică, cu zeci de personaje, are şi poze, e un roman ilustrat despre trei oase de vită care se transformă într-un suflet, iar sufletul ăsta osos se încarnează şi reîncarnează în tot felul de fiinţe bizare”.

 

Minciunile femeilor, de Ludmila Uliţkaia. Dacă ai citit doar Cei dintâi şi cei de pe urmă, poveşti ale femeilor ruseşti, e greu să nu mai cauţi altceva de Uliţkaia: e simplă şi e tare, e despre tine, oricât ar suna de prăfuit. Audiobook-ul e citit de Mihaela Rădulescu, nu ştiu cât e de bine asta (poate fi plăcut şi ok), tot ce ştiu e că pe ploaie e nevoie de complicităţi şi de poveşti, la care femeile se pricep tare bine.

 

Instituţia moartă a poştei, de Ionuţ Chiva. Ok, am zis că nu punem sare pe rană, cu morţi şi alte situaţii la limită, dar despre cartea asta de poezie am auzit numai de bine, chiar şi de la o bloggeriţă foarte citită, Terorista, care a reînceput să scrie pentru Ora de Cluj. Ionuţ Chiva a debutat acum câţiva ani cu roman, iar cartea lui nouă de poezie îl readuce în atenţia tuturor..

 

Iar dis-de-dimineaţă, în urma unui schimb de mailuri, am zis aşa: asta-i cartea ideală pe vremea asta, lucru care m-a făcut să mă gândesc despre ce alte cărţi aş mai putea spune acelaşi lucru. Vi-i prezint pe Jemapel et Jemanfu, care, unul din Ottawa şi celălalt dintre dealurile şi munţii Braşovului, dar amândoi într-un act de generozitate faţă de public… şi-au publicat convorbirile în Critica raţiunii inutile şi ineficiente. O contribuţie originală la confuzia generală. Sau o contribuţie cu mult umor, utilă şi suficientă, la posomoreala generală. Să ne descreţim, aşadar.

 

Colorând griul este albumul care merge cel mai bine răsfoit acum, când poate mai mult ca oricând e nevoie de o pată de culoare. Altfel, nu e de lăsat deoparte familiarizarea cu acei artişti contemporani români care au schimbat griul realităţii, au ajuns cu lucrările lor la Bienale (albumul a venit ca o completare a selecţiei lui Cosmin Năsui pentru Bienala de Artă de la Moscova 2011), au concretizat noul val şi noua generaţie în  arta de la noi. E un album frumos!

 

Şi pentru că suntem la arte, nu cred că e de scăpat cartea asta: Nu vedeţi nimic. Cea mai spectaculoasă carte de istoria artei, a lui Daniel Arasse. Vom arde etape, vom vedea ce e de văzut când nu se vede nimic şi va fi o iniţiere destul de nonconformistă. Ce să ne mai pese de ce se întâmplă afară?

 

Lapte şi miere, de Jean Mattern, ar trebui citit. Nu numai pentru că ştim că scriitorul francez ne vizitează în decembrie, cu ocazia Festivalului Internaţional de Literatură, dar şi pentru că acest roman al lui ne implică cumva: e despre fuga unui bănăţean în Occident, tărâmul imaginat cu râuri de lapte şi miere. Nu e o poveste uşoară, dar suficient de sensibilă încât să te ţină prins în mirajul cu lapte şi miere. Şi cred că ar merge cu Byron, graniţa-n raniţă şi cu un ceai cu lapte şi miere, sigur.

Pe vremea asta aş vrea să fiu pisica din Breakfast at Tiffany’s, care în mijlocul petrecerii sare de pe un raft pe altul privind de sus la tot balul desuet. Să petrecem cu Truman, poate chiar în stilul lui, sau la Tiffany.

 

Din nou despre femei, unele foarte interesante, scriitoare, cam uitate de istoria literară, deşi se afirmau în interbelic, atunci când a început şi emanciparea femeilor în istoria noastră mare. Fotografie de grup cu scriitoare uitate: Proza feminină interbelică, de Bianca Burţa-Cernat, invită la acel scotocit prin sertare, într-o zi cu ploaie, la căutări şi recunoşteri în poze de grup. S-a lansat chiar ieri seară!

 

Sper că aţi citit şi articolul nostru despre tabieturile Scriitoarelor la lucru, apropo de scotocit, rătăcit, recunoaşteri.

 

Dacă nici acum nu e timp de evadat în urmăriri şi intrigi ascunse cu Agatha Christey, atunci nu ştim când ar mai fi. Ştiţi cântecul cu Eşti Agatha Christey, sunt dedectiv Poirot? Oricum, ar mai fi ceva de menţionat aici, ca alternativă redutabilă: Noapte albă, de Asa Larsson.

 

Dar de o biografie celebră ce ziceţi? În loc să evadăm în intrigi imaginare, ne instalăm confortabil şi curioşi în viaţa unei celebrităţi reale. Între Al Pacino şi Roberto de Niro ce aţi alege? Votez pentru primul.

 

Mădălina Georgescu,

editor Bookaholic.ro

48 răspunsuri:
| LoveTwilightLove a răspuns:

Eu as citi pe cartea de istoriehappysau pe cea de romana laughing

| AllinaDaniella a răspuns:

Buna. Poti sa citesti "Misterele Terrei", iti faci un ceai cald/ciocolata calda, te bagi in pat,intr-o patura pufoasa,poti da drumul la muzica incet, cu cartea in mana si te vei relaxa sigur. In plus, te vei alege si cu noi informatii.

| Kodokuna a răspuns:

Hm...poezii de Bacoviahee hee

| aliceinchains a răspuns:

Cand e urat afara si ploua, merita sa citesti orice carte, eu citesc tot ce-mi pica in mana. Imi place cum scrie Asa Larsson.
O recomandare ar mai fi "Cu ochii mintii", Hakan Nesser. Chiar astazi m-am apucat de o alta carte a lui, "Intoarcerea". Merita!

ardnaxur1961
| ardnaxur1961 a răspuns:

"La Nord de noi insine" de Radu Tudoran, un jurnal de calatorie absolut deosebit. Iar dupa ce il termini (nu ca ai vrea sa se termine), citesti "Ghidul Nesimtitului" de Radu Paraschivescu.

| SergiuCostin a răspuns:

Twilight

| Vlad93 a răspuns:

Niste pozezi de Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga

Răspuns utilizator avertizat
| shadovv a răspuns:

Critica ratiunii inutile si ineficiente? Bietul Kant...

Eu as citii Biblioteca Maharajahului de Mircea Eliade. O interesanta descriere a unei calatorii spre necunoscutul Indiei. Este destul de scurta dar suficienta.

Răspuns utilizator avertizat
| Ezyo a răspuns:

Jurnalele Vampirilor de L.J.Smith happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună! Dacă e urât afară şi plouă şi dacă nu ai cartea dorită în bibliotecă şi nu vrei să ieşi în ploaie, dai click pe http://lecturirecenzate.ro/ şi pe http://zinnaida.ro/!
Altfel, eu aş citi O aventură în secolul I de Paolo Monelli sau Templul părăsit de Erwin Wickert, deci ficţiune la nivel înalt!

| iulikutzapisicutza a răspuns:

O care in care la final sa iasa soarele in sufletul tau

April
| April a răspuns:

In asemenea zile cenusii de toamna,cand nimic nu ma ispiteste sa ies din casa si nici sa privesc pe fereastra, fiindca ceata ma impiedica sa vad dealul Cetatii ce se ridica la rasarit,si de dupa care in zilele de vara se inalta soarele,in asemenea zile imi place sa citec carti care iti solicita gandirea,atentia si imaginatia, carti in care nu poti sari un cuvant un vers, o fraza, fara ca sensul sa aiba a suferi.Si fiindca de cateva zile in cetatea mea e frig si ploua marunt, imi reiau lectura intrerupa a "Levantului" lui Mircea Cartarescu, scriitor ce-si merita numele de "cel mai bun"al perioadei pe care tocmai o traim.Ma delectez de cateva saptamani cu aceasta originala lucrare, istorie a unui popor traitor printre popoarele Levantului si a literaturii sale.Creatie uimitoare,mustind de iubire si tristete,de obida si speranta,cartea foloseste un limbaj unic,caeidoscop de arhaisme si neologisme, imagini proprii si sintagme-metafora din poezia romaneasca, de la Eminescu la Barbu.Nu vreau sa abuzez de rabdarea celor ce vor citi aceste randuri,dar as dori sa-i provoc reproducand un fragment,momentul in care poporul,revolutionarii intra in palatul lui Voda-care aici nu fuge, ci ii intampina vrand sa afle ce doresc-si, acuzat ca este un ticalos raspunde astfel:
"Eu naparca sunt...sa zicem.Dar ce sunt cei din popor
Ce in fata unui vierme se tot plec lingusitor
Ce ma lauda in targuri,ce ma cant in sezatoare?
Ce sunt carturarii care ma tamaie ca p-un soare
Far-ca nime sa le puiejughiu-n gat.Ce sunt acei
Ce-i ajut sa ia puterea si sa creasca pe misei?
Ori,priveste-i cum isi pune singuri piedica romanii
Cum cu geniile sale ei se poarta ca si cainii,
Cum nu sufera neghiobul sa-l intreaca fiecine
De nu-i mai neghiob ca dansul,cum talentu-i o rusine.
Nesaratii pretutindeni painea si cutitul are,
SEF si NUL ajuns-au,iata,vorbe asemanatoare."
Imi cer scuze daca am ocupat prea mult spatiu; dar nu vi se pare cunoscute toate aceste imagini? Va invit sa retraiti,citind acasta carte,o istorie originala, cunoscuta noua, dar spusa de un maestru al cuvintelor.Numai bine.





















Răspuns utilizator avertizat
| ღAnaSawakoღ a răspuns:

Eu as citi Amurg

| SuntFata a răspuns:

Pai eu nu citesc prea des dar am terminat in mai putin de o luna seria de carti Amurg de Stephenie Meyer dar am auzit si ca seria
Jurnalele Vampirilor de L.J. Smith e frumoasa[oare ce problema am cu vampirii?] Desigur mai e si" Mandrie si prejudecata "si "Emma" ambele scrise de Jane Austen
Oricare carte dintre acestea merita citita
P.S. Am citit mai multe carti dar astea cred ca sunt mai misto si am doar 12 ani

| SophieDenise a răspuns:

Agatha Christie-"Cadavrul din biblioteca"

| DuDux3 a răspuns (pentru LoveTwilightLove):

Vezi ca mama-i profa de romana geniule

| GeorgiavonPutzifer a răspuns:

O papusa ruseasca de Adolfo Bioy Casares happy

| LoveIsBlind a răspuns:

Casa de sticla de Rachel Caine
Balul fetelor moartetot de Rachel Caine
Palatul rasului de Jon Barkeley

| IngerAlb a răspuns:

Ceva trist.

| HaruhiFujioka a răspuns:

Copii capitanului Grant de Jules Verne.

| MagicSmile7 a răspuns:

"Secrete" de Robin Jones Gunn, romanul e foarte captivant.

| radutherap a răspuns:

Eu as citi Turistul

| NoChanceForUs a răspuns:

Când afară e urât și ploo trebuie să ieși în ploaie, nu să zaci în casă.

| BlueStar12 a răspuns:

Niste carti cu aventura si actiune ceva care te tine in suspans
Jules Verne pentru oameni de toate varstele, eu am citit "20000 de leche sub mari"
mi-e imi plac si cartile fantasy cu vrajitori,vampiri,varcolaci si orice e supra natural si din categoria asta am citit Harry Potter, Twilight, Stapanul Inelelor si Narnia.Mai putin cunoscute sunt Septimus Heap sau Tara Duncan care sunt potrivite si acestea pentru oameni de toate varstele si mai este si Eragon.
din cartile SF mi-au placut "Eu sunt numarul 4" si "Jumper"(cartea asta e complet diferita de film fara aproape nici-o legatura)
mai citesc acum "Trilogia Cercului" de Ted Dekker desi nu stiu exact daca sa o ncadrez la fantasy sau SF; este vorba despre un om care traieste in doua lumi si cand doarme intr-una este treaz in cealalta, o lume este Pamantul asa cum il stim noi iar a doua este o varianta din viitor dar nu este asa cum va imaginati voi.
tot aici avem si seria Pendragon a lui D.J. MacHale care include pana acum doua carti aparute in Romania:"Negustorul mortii" si "Faar, orasul pierdut"
mai puteti citi si cartea "Templul" a lui Matthew Reilly care e foarte interesanta
pentru cei carora le plac romanele politiste recomand "Placinta e dulce la sfarsit" de Alan Bradley unde este vorba de o fetita de 11 ani care rezolva cazul unei crime; nu ma dau eu in vant dupa romane politiste dar acesta chiar mi-a placut
deci aveti ce citi in zilele ploioase happy spor la citit big grin

| StarDust a răspuns:

As termina de citit 8 milioane de feluri de-a muri de Lawrence Block

| stefyr10as a răspuns:

Buna! Citeste 'PRINT si CERSETOR' de Mark Twein! Fundaaaaaaaa!

| SiminaSalvadore a răspuns:

0!