Ce cărţi cu guvernante aţi citit?

Ce cărţi cu guvernante aţi citit?

Guvernantele populează din plin literatura secolului XIX, fiind, de altfel, personaje populare la momentul respectiv, ce au contribuit la emanciparea femeii. Surorile Brontë  au fost printre primele care au descris condiţia guvernantelor la mijlocul secolului XIX, ele însele având experienţă în domeniu. Astfel, dacă în octombrie căutam modele literare pentru copii, iar în noiembrie scriam despre copiii atomici din literatură, ne-am gândit că ar fi timpul să acordăm atenţie şi guvernantelor, cu atât mai mult cu cât multe din ele şi-ar merita locul în rândul personajelor feminine puternice (despre care am mai scris aici).

 

1. Jane Eyre

 

Romanul Jane Eyre al lui Charlotte Brontë a devenit un bestseller într-un timp foarte scurt. Romanul spune povestea unei fete orfane, care devine guvernanta fetiţei misteriosului domn Rochester. Jane Eyre nu este personajul tipic feminin – este introvertită, deloc atractivă şi trece neobservată în societate. Cu toate acestea, îşi depăşeşte condiţia în momentul în care se căsătoreşte cu Rochester (un final fericit pe care nu toate surorile Brontë ştiau să îl aducă din condei. Citiţi despre poveşti al căror final merită schimbat aici.)

 

Criticii au sugerat că, la mijlocul secolului XIX, femeile începuseră să se şcolească din ce în ce mai mult, acest amănunt, împreună cu interesul crescut în statutul incert al femeilor aparţinând clasei mijlocii în era victoriană, contribuind în mod deosebit la succesul fulminant al romanului lui Charlotte Brontë, dar şi al surorii ei, Anne, Agnes Grey, care a fost publicat tot în 1847.

 

2. Agnes Grey

 

Anne Brontë avea 19 ani când a devenit prima dată guvernantă, iar a doua familie pentru care a lucrat a folosit drept inspiraţie pentru romanul Agnes Grey, o carte despre o guvernantă principială (şi fiică de preot) şi angajatorii ei vulgari şi egoişti.

 

3. Jane Fairfax

 

La sfârşitul secolului XVIII, guvernanta începea să aibă un rol aparte în literatură şi să se distingă de celelalte personaje. Primul roman care a exemplificat acest amănunt a fost Emma de Jane Austen. Jane Fairfax este unul din acele personaje secundare care parcă şi-ar merita propria carte; este orfană, tânără, frumoasă, inteligentă, elegantă, bine instruită şi educată, cu un talent înnăscut de a cânta la pian şi din voce. Este singurul personaj din roman pe care protagonista, Emma, o invidiază. Jane nu are avere şi este “condamnată” să devină guvernantă, poziţie care nu îi place defel. 

 

4. Isabel Carlyle

 

În perioada anilor 1850-1860, literatura având guvernante drept personaje a luat o turnură melodramatică, punând accentul pe natura duală a personajelor de sex feminin. În romanul East Lynne, publicat de Ellen Wood în 1861, guvernanta adulteră Isabel Carlyle întruchipează frumuseţea, viclenia, răul şi latura întunecată a femeii, pe când doamna casei reprezintă idealul blândeţii, virtuţii şi maternităţii.

 

5. Rebecca Sharp

 

Guvernanta a devenit personaj principal în literatură o dată cu publicarea romanului Bâlciul deşertăciunilor al lui William Thackeray în 1847. Făcând o disecţie etică a claselor sociale, “Bâlciul deşertăciunilor” îşi desfăşoară acţiunea în jurul Rebeccăi Sharp, profesoară de franceză la o şcoală de fete. Aceasta este o femeie periculoasă, cinică, dornică să urce pe scara socială şi care îşi foloseşte farmecele pentru a seduce bărbaţii. Ea părăseşte şcoala pentru a deveni guvernantă şi se angajează în casa lui Pitt Crawley, un baron de moravuri discutabile.  

 

6. Madame de la Rougierre

 

Dualitate feminină se regăseşte şi în romanul Unchiul Silas (1864), al scriitorului irlandez gotic Sheridan Le Fanu, care a explorat latura suspicioasă şi temătoare a oamenilor din epoca victoriană care angajau guvernante străine. În thrillerul său, franţuzoaica Madame de la Rougierre este angajată pentru a fi guvernanta lui Maud, o fetiţă orfană de mamă. Rougierre personifică răul, contrastând cu verişoara lui Maud.

 

7. Guvernanta din O coardă prea întinsă

 

Unul din ultimele texte apărute în literatura secolului XIX, care să aibă o guvernantă drept personaj, este O coardă prea întinsă a lui Henry James, apărut în 1898. Nuvela a declanşat o serie de valuri critice la momentul când a apărut, majoritatea învârtindu-se în jurul credibilităţii scriitorului.

 

 

Textul spune povestea unei fete inocente, care este angajată de un burlac bogat să fie guvernanta nepoţilor săi. Pe parcursul poveştii, guvernanta-naratoare vede stafiile foştilor angajaţi, care se întorc pentru a le face rău copiilor.

 

8 & 9. Mary Poppins & Nurse Matilda

 

După Primul Război Mondial, guvernantele au început să “apună” din literatură, lăsând locul dădacelor fantastice. Cea care a făcut tranziţia de la guvernantele literaturii secolului XIX la ficţiunea pentru copii a secolului XX a fost, cel puţin pentru noi, Mary Poppins. Romanul lui P.L. Travers a aprut în 1934 şi s-a transformat până în prezent într-o întreagă franciză literară. Deşi este angajată ca dădacă, Mary Poppins joacă şi un rol educativ – ea îi învaţă pe copii lecţii preţioase de conduită.

 

În literatură, o figură similară ar putea fi considerată şi Nurse Matilda, personajul fantastic al Christiannei Brand, care a stat la baza filmelor cu Nanny McPhee. Asemeni lui Mary Poppins, şi Nurse Matilda îi învaţă pe copii să aibă grijă de ei înşişi, iar atunci când aceştia vor fi reuşit să se descurce pe cont propriu, dispare. Una dintre cele două e purtată de o umbrelă, pe cealaltă o evaporă condiţiile meteorologice…

 

Guvernantele au fost, până să se fi transformat în dădace fantastice demne de a fi ulterior ecranizate pentru marele ecran, figuri importante în literatură. Unele guri susţin chiar că au contribuit la emanciparea socială şi legislativă a femeilor. Noi doar reiteram că au contribuit la o clasă aparte de personaje literare, cu care ne întâlnim cu drag chiar şi în prezent.

 

Veronica Plăcintescu,

editor Bookaholic

7 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Jane Eyre.

Răspuns utilizator avertizat
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Azi a cazut guvernul si tu vii cu cartile cu guvernante rolling on the floor rolling on the floor
Hai ca esti tragi-comica!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Alege repede o guvernanta de aici : Cenusareasa, sau Frumoasa si Bestia? Care ti-a parut mai de treaba?
rolling on the floor rolling on the floor

| MariaChrii a răspuns (pentru anonim_4396):

Nici un respect pentru oamenii care vor sa faca cv bun pe aici sa iti mai dea si alte idei in afara de PC rusine

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Si eu am citit Jane Eyre, a fost o carte minunata!

| TeIubescSiGata a răspuns:

Eu am citit Agnes Grey. A fost o carte interesanta.

Întrebări similare