Prima carte la care o să ne oprim este Camera cu vedere a lui E. M. Forster – unde povestea este centrată mai puţin pe lupta femeii de a-şi depăşi condiţia de bun de măritiş, aşa cum se întâmplă în majoritatea romanelor Angliei victoriene, şi pe mai mult pe deschiderea pe care ţi-o poate da o simplă călătorie. În Italia.
Apoi o să vă trimitem la Pacientul englez, a lui Michael Ondaatje, povestea de dragoste dintre Katharine Clifton şi contele Almásy, pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, care are de toate: şi adulter, şi spionaj, şi iubire terminată tragic, dar şi iubire cu final fericit.
Dacă sunteţi fani ai talentului de povestitor al lui Saramago, nu trebuie să treceţi peste Memorialul mânăstirii. Povestea iubirii dintre Baltasar şi Blimunda pluteşte, mai uşoară ca aerul, peste orice – Inchiziţie, Dumnezeu, sărăcie, moarte, iar stilul lui Saramago, care pendulează între naraţiune simplă şi suprarealism, îi dă un aer cu totul magic.
Magică e şi Dragoste în vremea holerei (despre care am mai vorbit), unde Fermina Daza demonstrează că iubirea poate fi de mai multe feluri şi-o poţi avea de mai multe ori în viaţă. Fără ca deciziile pe care le ia să fie dictate de inimă, eroina lui Marquez înţelege că viaţa înseamnă mai mult decât serenade sub balcon – şi totuşi, îşi permite, chiar şi la bătrâneţe, să se bucure puţin şi de ele.
Iar pentru un roman de dragoste mai sucit – că altfel nu putem să-i spunem – încercaţi Iubita locotenentului francez, a lui Fowles, în care triunghiul amoros în care sunt prinse personajele se suprapune peste intervenţia constantă a unui narator care pare să nu se poată decide în ce fel vrea să termine povestea.
Vă imaginaţi că nu puteam să facem lista asta fără să vă recomandăm Pe aripile vântului. Scarlett şi Rhett şi scânteile dintre ei, pe fundalul Războiului Civil american, sunt una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din literatură, chiar dacă nici el nu-i tocmai un gentleman, iar ea e departe de a fi o lady.
Tot din categoria oldies, but goldies, e Quo Vadis al lui Henryk Sienkiewicz, un roman care o să vă prindă şi-o să vă ţină strâns până la ultima pagina. Se dau: un soldat roman, îndrăgostit, în Roma lui Nero, de o frumoasă creştină. O întâmplare prin care eroina este întemniţată, şi pusă pe lista creştinilor care urmează să fie sacrificaţi în arenă. Un unchi aristocrat şi rafinat care încearcă să ajute. Sfântul Petru. Tragedy ensues.
Pentru o iubire ceva mai, uhm, carnală, şi mai lipsită de jurăminte, şi tragedie sau happily ever after, şi pentru că tot vorbeam zilele trecute de Anais Nin, nu uitaţi de Henry şi June, o carte boemă şi excentrică, care explorează mai degrabă aspectele pământene ale iubirii.
Dacă preferaţi ceva mai aproape de zilele noastre, citiţi şi dăruiţi cu încredere High Fidelity a lui Nick Hornby şi O zi a lui David Nicholls. De la Rob Fleming din magazinul de muzică, ce are nevoie să-şi reevalueze relaţiile înainte de a pricepe ce vrea de fapt de la viaţă, la Dexter şi Emma, a căror prietenie are nevoie de mulţi ani şi multe provocări pentru ca cei doi să-şi dea seama că cel mai bine le e împreună – iubirea zilelor noastre e amestecată cu episoade din Cheers, muzică, alcool, despărţiri şi, de multe ori, teama de a i te dedica total celui de lângă tine.
A, şi să nu uităm de romanele lui Nicholas Sparks, o sursă nesecată de poveşti de dragoste (da, este autorul acelui The Notebook), sau de Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger, cărţi de citit într-o duminică, la un ceai cald şi, eventual, cu multă ciocolată. Sau floricele, dacă preferaţi variantele de două ore made in Hollywood.
Pe de altă parte, iubirea în cărţi nu înseamnă însă doar declaraţii de dragoste, flori şi ciocolată, sau plimbări sub clar de lună. Înseamnă şi sado-masochism, violenţă, pedofilie, incest. De exemplu, Pascal Bruckner şi ale lui Luni de fiere ne fac cunoştinţă cu Franz şi Rebecca, un cuplu pentru care dragostea se prăbuşeşte în sine, ca o gaură neagră. Luni de fiere înseamnă experimente sexuale împinse până la urofilie şi scatofilie, sado-masochism şi, în ultimă instanţă, două fiinţe umane care nu mai pot să trăiască una fără cealaltă, dar care nu împart raiul, ci iadul.
O formă de dragoste modernă, neîngrădită, obsesivă şi bolnavă este descrisă şi de Ryu Murakami în Ecstasy. Keiko şi Yazaki practică o formă extremă de sado-masochism, în care extazul vine sub forma abandonului în faţa umilinţei absolute.
Masochistă e şi pianista lui Elfriede Jelinek, Erika Kohut, a cărei sexualitate ciudată este legată, şi chiar determinată, de relaţia cu mama ei, o femeie dominatoare ce-şi influenţează profund fiica, deşi aceasta este trecută de treizeci de ani. Erika nu ştie să fie iubită altfel decât prin violenţă, este singurul fel prin care poate să simtă ceva.
Şi dacă suntem la S&M, nu putem să nu amintim de Secretary, a lui Mary Gaitskill – din colecţia Bad Behaviour – care a şi fost ecranizată, cu James Spader şi Maggie Gyllenhaal în rolurile principale. Relaţia dintre secretara Debby şi avocatul dominator, te trimite intenţionat şi deloc subtil la clişeul secretarei pedepsite de şeful ei pentru o greşeală de dactilografiere.
N-am început cu Lolita, dar probabil că ar fi trebuit s-o facem – Lolita şi Humber Humbert sunt printre membrii fondatori ai clubului relaţiilor disturbed din literatură. Povestea lor, în lumea reală, are o singură faţă şi produce mai mult disconfort decât oricare din cele de mai sus – la urma urmei, doi adulţi fac ce vor ei în dormitor. Iar asta nu este o carte despre doi adulţi. Însă Nabokov o transformă pe Lolita într-un mic monstru adolescent, şi reuşeşte, în mod incredibil, să-l reabiliteze oarecum pe Humbert Humbert.
Nu departe e unul din celelalte păcatele preferate ale literaturii, incestul – cum ar fi relaţia dintre Rahel şi Estha, din Dumnezeul lucrurilor mărunte, a lui Arundhati Roy, doi gemeni care se adăpostesc unul în altul de viaţă şi loviturile ei. Sau Anais Nin şi tatăl ei, în Incest.
PS: Pentru mai multă inspiraţie, încercaţi şi lista asta, cu poveşti de dragoste frumoase, stranii sau altfel.
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
|
ardnaxur1961
a răspuns:
Nu sunt vreo fana a povestilor de dragoste, dar nu pot sa nu (re)citesc intotdeauna, cu placere, "Fiul risipitor" de Radu Tudoran.
De asemenea, mi-a placut foarte mult "Carnetul din port-hart" de Ileana Vulpescu.
Chestia e ca romanele de dragoste straine care mi-au picat in mana mi s-au parut foarte siropoase si naive. O fi de vina traducerea...o fi de vina pragmatismul meu extrem...Nu stiu. Prefer, insa, cartile unor autori mai putin comerciali.
|
anonim_4396
a răspuns:
Sarut mana, nene si tanti de cultura si culturik romani, si de aiurea... cred ca mai curand de aiurea, ca n-am vazut sa dati vreo nuvela de dragoste romaneasca ca exemplu. Asa ca n-o sa dau nici eu. Pacat!
Prima problema: de ce va enervez eu acum? Pai vreau sa epatez cu intelectul si educatia mea, si eu, ca vreau sa ajung expert. Daca doamna ruxandra poate sa fie experta, desi n-are habar sa faca o recenzie literara, iar de userii anilor 20xx nici nu mai vorbim, atunci am decis ca eu o sa fac un expert TPU daca nu bun, macar exceptional, prin comparatie 
Deci prima mea propunere de azi este: Gentlemens Prefer Blondes, a lu' Anita Loos. (ca un corolar, nu ma obosesc sa traduc in romana ca e pacat sa o citesti in romana!). Este vorba in carte de prima pitzi blonda din lume, si e fenomenala.
Urmatoarea carte pe care o recomand, ca viitor expert TPU ce sunt eu, se adreseaza tinerilor, pentru ca trebuie sa o spun, desi nu pare, TPU e un site pentru fete. Deci lor le recomand sa citeasca o carte scrisa de un tanar, pentru tineri. Buna ziua tristete, scrisa in 1954 de Françoise Sagan, pe vremea cand avea DOAR 18 ani! O carte mai reprezentativa a mentalitatii generatiei emo de azi, nici n-o sa gasiti vreodata. Jos palaria, Françoise!
Mai bag una? Hai, sa mai bag, ca va vad ca duceti lipsa de idei. Ce am mai citit eu asa, erotic / exotic...
Pai am citit The Graduate, a lui Charles Webb, ca n-am prins ideea din filmul cu Dustin Hoffman. Stiti voi: se termina liceul, vine facultatea, toate bune, dar noi ce f***? O tanti cu chef si lovele, of course! Si careia ii place carnitza fresh. (rear steak, not well done, cum ar zice englezii). Si cum viseaza toti tinerii vizionari de mother/daughter triangles, chiar asa se si termina epopeea, ha, ha, ha.
Boon, hai ca pe generatia tanara am rezolvat-o, are ce citi in Martie. Ce ne facem cu ceilalti experti TPU, de ale caror voturi si simpatie am nevoie, ca sa ajung mai intai Senior, si dupa aia expert, si dupa aia (eventual) userul anului 2012?!
Pai normal, tinand cont ca TPU e un site de fete (cu baietii ma descurc eu, la o bere), trebuie sa inmoi putin inimile expertelor blonde si brunete, ca sa ma sustina in challenge. Deci le ofer acestor domnite visatoare de printi calare pe cai albi, sau macar pe BMW-uri negre, urmatoarea carte pe care am citit-o, si care mi-a smuls (damn'it!) chiar si o lacrima: Moarte la Venetia, de Thomas Mann. Da, da, stiti voi... scriitorul ramas fara inspiratii roscate, care mai si moare pe deasupra. Brrr! Am daca nu voturile, macar simpatia voastra asigurata.
No' acu' eu va inteleg ca nu sunteti de acord cu mine. Nu merit sa fiu expert, cica. Sanchi! ia postati voi aici niste recenzii mai destepte ca ale mele, si sunt de acord cu voi. Daca nu, ia dati-mi funde de acum, sensibiloaselor!
|
LoquitaSeMutaInViataReala
a răspuns:
Tema pentru acasă de Nicolae Dabija. e cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată. tocmai am terminat-o, și-mi pare atât de răăăăăău 
|
April
a răspuns:
Nu exista tema mai generoasa pentru literatura,ca si pentru celelalte arte,de altfel,decat dragostea;iar o lista cu cele mai valoroase creatii nu poate fi decat subiectiva.Cu toate acestea,sunt de parere ca in toata aceasta revarsare de imaginatie,talent si capacitate de a emotiona,exista cateva creatii esentiale,cruciale pentru un tip de sensibilitate sau altul,pentru o comunitate omeneasca anume,sau pentru umanitate,in genere.Fiindca n-as avea nici timpul ,nici spatiul de a vorbi despre prea multe,am sa ma opresc asupra catorva ,care mi se par foarte valoroase.Iata care mi se par mie cartile fundamentale, in care cea mai importanta traire a sufletului omenesc,primordiala as zice,este exprimata.
-Cantarea Cantarilor-carte biblica,unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste care s-au scris vreodata.E un text sacru ,interpretat simbolic drept manifesarea a iubirii Creatorului pentru Creatie ,dar vorbind ,de fapt, despre puritatea dragostei profund umane dintre barbat si femeie.Legenda ne spune ca protagonistii povestii sunt regele Solomon si Sulamita,fiica cea mai mica a unuia dintre arendasii sai ,dar trairile,gesturile celor doi indragostiti reflecta trairile eternei perechi umana.Numele celui iubit se raspandeste ca o mireasma in sufletul celui indragostit,o dulce tandrete infiorata face sa fie zugravit chipul iubitei si al iubitului:ca pe un crin in mijocul spinior o vede El ,ca pe un mar roditor intre copacii padurii il vede ea,si fiecare exclama :"Ce frumoasa esti, iubito,uite ce frumoasa esti,cu ochii tai de porumbita","Ce frumos esti prea iubitule,ce placut esti!"ii raspunde ea adaugand:"Trage-ma dupa tineISi haidem sa alergam!"pentru ca in final ,in mijlocul naturii,acolo unde "cedrii sunt grinzile caselor,iar chiparorsii pardosela ,sa vedem nemuritoarea pereche umana ,caci:"Mana lui stanga sa fie sub capul meusi dreapta lui sa ma imbratiseze."Poemul avertizeza insa:nu treziti iubirea inainte de vreme,caci exista un anotimp al iubirii:"Caci ,iata,a trecut iarna,a incetat ploaia si s-a dus,a venit vremea cantarii si se aude glasul turturelei in campiile noastre.Se parguie roadele in smochin si viile inflorite isi raspandesc mirosul.Scoala-te iubito,si vino,frumoaso!"
-Desi nu e un poem de iubire ,Iliada lui Homer marturiseste despre puterea acestui sentiment omenesc care poate influenta nu doar destine individuale,dar si destine ale unor popoare.Caci la originea unui lung razboi,cunoscut in istorie drept razboiul troian,a stat o poveste despre iubire si tradare,despre pasiune si tragedie.Elena ,cea mai frumoasa femeie a antichitatii ,sotie a regelui aheu Menelaos,se indragosteste dintr-o data si definitiv de un tanar si chipes print poposit la curtea sotului sau.Mai tarziu in veac,francezii vor numi acest tip de iubire nascuta dintr-o fulminanta senzatie"coup de foudre";dar vechii gresci o pun pe seama sagalnicului zeu Eros ,a carui sageata atinge in egala masura inimi de zei si de oameni.Elene isi paraseste sotul si casa,il urmeaza pe Paris ,cel mai frumos dintre fiii regelui troian Priam declansand astfel un lung razboi la capatul caruia,dupa 10 ani o cetate si un popor vor pieri din lume.Aflata in casa socrului sau,Elena deplange moartea lui Hector ,deplngandu-si in acelasi timp propria-i soarta ,caci intelege ca a platit cu multa suferinta,a sa si a unui intreg neam,fericirea da a-si urma indemnul inimii.Tanguirea frumoasei femei ajunge la noi peste veacuri,facandu-ne sa intelegem ca toate se platesc in viata:
"Hector,cumnate,tu inimii mele mai scump caoricare
Dintre ceilalti cumnati,ca doara barbat imi e Paris
Care m-aduse la Troia:mai bine muream inainte!"
-Mai aproape de timpurile noastre un genial scriitor a zugravit in opera sa iubirea sufletului slav ,melancolic,nelinistit,chinuit de marile probleme metafizice,pentru care victoria e o suferinta ,iar suferinta e fericire.E vorba despre Dostoievski iar perechea de indragostiti a caror poveste el ne-o spune,una dintre perechi,e cea a lui Mitea ,cel mai mare dintre fratii Karamazov si Grusenka.Personaje complexe,amestec de profan si religios e iubirea lor care trece de la agonie la extaz in trairi ardente si istovitoare totodata.Cand Mitea intelege ca sentimentelor sale li se raspunde,ca Grusenka il iubeste,mintea sa intra intr-un adevarat delir.Surescitarea si exaltarea sufleteasca ii sunt exacerbate de comportamentul tipic feminin al iubitei care il alunga si-l cheama langa ea ,rand pe rand.Ea amana ,intr-o stare de beatitudine si abandon clipa marturisirii:"Poae ca maine am sa-ti spun ceva,un cuvintel.Ce?Tu ai vrut chiar azi?Nu azi nu vreau eu!"se alinta ea;pana la urma ,invadata de propriile-i sentimente,beata de fericire ea insasi ,Grusenka capituleaza:"De -aici inainte am sa-ti fiu roaba toata viata.E asa de bine sa fii roaba!"
-In fine,pentru a ilustra nu numai varietatea de mijloace artistice dar si pe aceea de tipuri ale personaliatii umane,as merge in America de Sud,continent al amestecului dintre rase ,populat de metisi si unde doar pe inaltele platouri andine mai poate fi intalnita o rasa pura.In aceasta vasta lume a fluviilor-mare,a preriilor nesfarsite si a oraselor in ale caror taverne s-a nascut unul dintre cele mai pasionale dansuri ,tangoul,s-a ivit pe lume un scriitor genial ,un povestitor fara pereche care vorbeste despre singuratae si iubire ,despre moarte si curajul dea o infrunta,Gabriel Garcia Marquez.Iar una dintre cele mai impresionante carti ale sale este "Povestea tarfelor mele triste",sau despre revelatia iubirii desavarsite ,as zice eu,intrucat eroul,barbat ajuns la varsta de 90 de ani, in presupusele ultime zile ale vietii sale isi implinesta destinul iubind asa cum nu crezuse ca poate iubi vreodata.Toata viata el a cunoscut doar dragostea fizica;a facut sex cu peste 500 de femei,notate o vreme,riguros intr-un caiet; a facut "dragoste fara dragoste,cum singur spune,"pe jumatate imbracati,de cele mai multe ori pe intunesric,pentru a ne inchipui ca suntem mai buni".In ajunul celei de a 90-a aniversari,printr-o bizara intorsatura de destin descopera iubirea pura ,spiritualizata ,iar trupul tinerei femei adormite ,contemplat indelung,fara dorinta dar si fara pudoare,simplu in frumusetea lui de salbataciune tanara ,ii toarna in suflet un farmec pe care cu greu il poate exprima in cuvinte.In linistea noptii columbiene,batranul satir acopera cu sarutari trupul adormit beat de iubire, feciorelnic precum un adolescent:"I-am sarutat tot trupul,pana am rama fara suflare.",marturiseste el.In final,aflat in preajma propriului-i sfarsit,care nu-l obsedeaza ,dar il domina ca o mare liniste,afla ca cea mai revelatoare experienta a unei vieti omenesti este aceea in care impreunarea a doua trupuri inseamna si unirea a doua suflete:"Sa nu mori-isi spune el-fara sa vezi cat de minunat e sa ti-o tragi din dragoste."
Sunt doar cateva dintre povestile de iubire,aievea sau doar imaginate ,care pot fermeca un cititor dispus sa-si deschida sufletul spre ele.In istoria sentimentala a lumii multe sunt povestile de iubire:poate tot atatea cate vieti s-au scurs de-a lungul mileniilor pe Pamant.Daca unele dinte ele au ramas in carti,acesta e darul divin pe care Creatorul insusi l-a facut omului atunci cand l-a inzestrat cu inteligenta si minte scormonitoare ce l-a dus sa descopere Litera.Si ce dovada de iubire mai mare poate exista?
|
Dumnezău
a răspuns:
Nu citesc chestii de dragoste in general,dar Rosu si Negru mi-a placut,mai ales din prisma faptului ca Julien era,plain and simple,um amorezat retardat.M-am mai atins si de Shogun sau Lupul de stepa,dar acolo nu era asa predominanta tema asta cu indragostelile, desi era epica in a doua, si foarte imbarligata.Mereu am zis-o, decat o literatura lacrimogena, mai bine un William Faulkner direct!
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
