Ce cărţi le-ai cumpăra părinţilor tăi de Crăciun?

Ce cărţi le-ai cumpăra părinţilor tăi de Crăciun?

E zăpadă. Nu e zăpadă. E soare. Ce ceaţă! O mie de Moşi Crăciuni se strâng în centrul Bucureştiului. Niciun Moş Crăciun nu vine în Bucureşti. Şi totuşi, un singur lucru rămâne neschimbat: faptul că niciodată nu ştiu ce să le cumpăr alor mei. Ce cărţi le-ar plăcea părinţilor noştri să primească de Crăciun? Am încercat să găsim câteva soluţii împăciuitoare, dar recunoaştem că dilema persistă.

 

Ce i-am lua mamei?


Cartea regală de bucate pare perfectă pentru pretenţiile şi aspiraţiile pe care orice mamă care se respectă le are. Ori de un lucru suntem siguri: e testat că mamele au nostalgii regale, iar orice ţine de Casa Regală e un subiect pe care vor să-l ia la despicat în 4. Puteţi alterna cu un la fel de cosmopolit Ce bem?, al britanicei Victoria Moore, ca să fie toată lumea mai relaxată. Sau, fireşte, cu Jamie.

 

Intriga matrimonială, a lui Jeffrey Eugenides, nu numai că are un titlu teaser pentru mame, soţii etc. dar a şi fost una dintre cele mai luate acasă cărţi de la Gaudeamus. Evident că nu o să-i dai mamei Dragostea durează 3 ani, a teribilului Beigbeder, sau  Căsătoria din dragoste. Oare mai există?, a lui Pascal Bruckner, pentru că sună a lovitură intenţionat sub centura… matrimonială.

 

Apropo de cele mai căutate cărţi de anul ăsta, mai scoatem din mânecă un titlu care pe multe mame nu le va lăsa indiferente: Sănătatea are gust. Carte de nutriţie pentru familie, a Mihaelei Bilic. Editura Curtea Veche ne-a asigurat că a fost în topul vănzărilor lor, iar feedback-ul primit de noi după Trăiesc, deci mă abţin, o altă carte a Mihaelei Bilic, ne confirmăm popularitatea medicului nutriţionist în rândul mamelor noastre.

 

Tot din categoria familie şi sănătate, un alt vârf de lance confirmat: Agenda Medicală Merk, un fel de medicul casei explicat pe înţelesul familiei. Nu numai că am văzut cu ochii noştri mame dându-i ocol la Gaudeamus, dar situaţia vânzărilor ne îndeamnă să vă ducem la sigur. 

 

Patru femei, patru poveşti, a Aurorei Liiceanu, e de departe o carte de suflet pentru mame şi nu numai, mai ales că e despre 4 femei pe care nu au cum să nu le admire: Coco Chanel; Elisaveta Bagreana (1893-1991), poeta laureată a Premiului Nobel; Cecilia Cutescu-Storck (1879-1969), pictoriţă, prima femeie profesor într-o academie naţională de arte din Europa; Lee Miller (1907-1977), celebrul fotomodel devenit fotograf de război. Tot Aurora Liiceanu le poate reaminti că Viaţa nu-i croită după calapod şi suntem siguri că o face într-o complicitate fină, ca în Rendez-vous cu lumea, pe care am citit-o şi noi.

 

Ce-i luăm lu’ tata?

 

Trilogia Milennium a lui Stieg Larsson s-ar putea să pice la fix. Ori, dacă a fost fan Dan Brown, îi poţi face cunoştinţă cu Simon Toyne şi al său Sanctus.

 

La fel, poate că i-ar plăcea Carantina şi Scara lui Schild de Greg Egan (citeşte aici şi aici recenziile noastre), care se jocă doar cu nişte idei frumoase, fără să te consume prea tare emoţional. (Deşi, dacă tatăl tău nu-i inginer sau fizician, probabil Carantina e suficientă.)

 

Trilogia Marte aş face-o cadou oricui, pentru că mi-a plăcut enorm (deci şi lui tata), iar Philip K. Dick merge la inima multor bărbaţi cu care am stat de vorbă. Cu Frank Herbert iar e greu să dai greş – dacă a citit deja Dune, poţi să îi cumperi trilogia Pandora. Sau Jocul lui Ender, a lui Orson Scott Card, primul episod al lungii saga a lui Andrew Wiggin.

 

Dacă e fan al serialului Urzeala Tronurilor, poate n-ar fi o idee aşa rea să începi să îi cumperi şi cărţile din seria A Song of Ice and Fire, a lui George R. R. Martin. Ori Carrie şi Shining ale lui Stephen King, care sunt all time classics pentru fanii genului.

 

Dar ce te faci dacă ai un tată ne-amator de science fiction, fantasy sau thrillere? Atunci cumpără-i ceva care să-l facă să râdă. De exemplu, Ghidul nesimţitului, sau orice altceva de Radu Paraschivescu. Sau, dacă e şi fan Top Gear, Lumea văzută de Clarkson sau Suflet de maşină, scrise de the one and only Jeremy Clarkson. Ori dă-i Ghidul leneşului, poate o să înţeleagă în sfârşit de ce în adolescenţă nu reuşea să te convingă de utilitatea şifonierului. Sau măcar a aspiratorului.

 

Exista o vreme când tata, cel puţin, era extrem de pasionat de politică. A noastră, a altora, orice de la micile meschinării româneşti până la preşedintele Obama. Acum i-aş lua biografia preşedintelui american, la fel cum i-aş lua Jurnalul de campanie al Adrianei Săftoiu. Interesantă ar fi, zic eu, şi biografia lui Fidel Castro (pe care aş citi-o şi eu), dar şi Cuvinte rare a lui Cristian Tudor Popescu.

 

Iar dacă tatăl tău avea o bibliotecă uriaşă de viniluri şi, când erai mic, îţi spărgea casetele cu Genius în cap ca să asculţi cu el Led Zeppelin, atunci poate i-ar plăcea autobiografia lui Bob Dylan sau a lui Eric Clapton. Adaugă la nostalgiile astea muzicale faptul că e bucureştean, şi s-ar putea ca această carte despre Club A, scrisă de Doru Ionescu, să fie exact ceea ce căutai.

 

Lista asta poate fi cu mult mai lungă. De aceea vă aşteptăm s-o completaţi. Voi ce le veţi lua până la urmă?

 

Bookaholic.ro

23 răspunsuri:
| RainOfColors a răspuns:

Pentru mama, un lantisor unic: 2 in 1, lant si ceas, iar pentru tata, o carte, bineinteles. "Eseu despre orbire" a lui Jose Saramago, mi-a fost recomandata, acum astept reactiile.

| Chris a răspuns:

I-as cumpara mamei "Anna Karenina", Lev Tolstoi sau ceva de Balzac, cu siguranta i-ar face mare placere sa le reciteasca.

| MaeRi a răspuns:

Cred ca mama s-a saturat sa steie tot timpu in bucatarie si daca i-as lua o carte de bucate,nu i-ar placea.E adevarat are nevoie de retete,dar cu siguranta sa sai tot timpu in bucatarie devine enervant.Dar o carte romantica cum ii place ei,ar relaxao,as opta pentru o carte.Iar tatalui,carti,nu prea probabl aparat de lipit,ca el desface, construieste, chesti thinking

| RossSaid a răspuns:

Am scris un post pe blog cu ce ii iau mamei, din pacate tatal meu nu practica acest sport.

| Classy a răspuns:

Nu stiu sincer...Eu nu le-as lua carti,deoarece cine mai are timp in ziua de azi sa stea frumos cu un ceai in mana,sau ma rog, cu orice altceva, si sa citeasca ore in sir in liniste? Acum viata e grea, si munca la fel.Nu ne mai ramane din pacate timp pentru nimic sad

| GabiiHaș a răspuns:

Fericire.


ce altceva?

| MatsuKeruGirl a răspuns:

Parintii mei au citit mult la viata lor,dar acum cu toate problemele, grijile, serviciul zilei de azi, din pacate nu mai au timp sa citeasca si sa se regaseasca intr-o carte buna. Apropo, la intrebarea asta, se da funda?happy

| ajutorul3000 a răspuns:

Mai cittesc parinti nostri cu toata agitatia de Craciun?

| Giirll a răspuns:

Eu le voi lua ''Atitudinea este totul'' de Jeff Keller.

| PotcaPădurii a răspuns:

Le-am luat părinților o carte despre cărți dacă pot spune asa("1001 Cărți de citit într-o viata"). Mi se pare destul de amuzant faptul ca Lumea văzută de Clarkson ar fi o carte buna doar pentru "tătici". De fapt am citit aceasta carte și pot spune ca este adevărată afirmația despre englezi. Umorul este un "accesoriu" standard. Cartea este de fapt alcătuită din articolele scrise de el pentru ziarul Sunday Times. Felul în care prezintă lumea moderna și felul în care spune totul "verde-n fata"... Oricum mie mi se pare a fi o carte dedicata tuturor oamenilor care au simțul umorului. Iar continuarea sa, "Încă ceva" nu lasă de dorit.

| RaduHD a răspuns:

Kamasutra! rolling on the floor

| Outspoken2 a răspuns:

Buna! Eu le-as cumpara cartea "Eu te-am facut, eu te omor"o carte care exprima ghidul bunelor maniere pentru felul cum ar trebui sa se poarte parintii cu copii, cuvinte care nu trebuiesc rostite niciodata lor cum ar fi titlul cartii!

| laure_3087 a răspuns:

Lui mama stiu ca nu-i plac cartile, dar i-as lua o carte de Ion Creanga, iar tatei i-as lua o carte de poezii de Eminescu. ( Sincer chiar daca ei nu muncesc, in locul acestor doua lucruri le-as putea sa le mai dau tot ajutorul si toata dragostea mea. )

| youandmeislove a răspuns:

Pai mamei iaj lua o carte pentru femei, iar tatei o revista d integrame

| fetitaCUPiscoturile a răspuns:

Lui tata un playboy si un hustler si mamei o carte de jamie oliver!

| tpmarius a răspuns:

Nu le-as cumpara o carte;-)

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Le-am luat carti de poker laughing

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună!

Eu i aş cumpăra mamei o carte de gătit şi tatei o carte de construcţii pentru dulgherie(e inginer cu diplomă în altă ţară),dar cărţile nu ar fi pentru ei cea mai bună alegere, dar dacă ar fi să le i au cărţi, asta le aş lua.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu as dori, dar sunt falida!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Niciuna laughing)

| SweetSecrets a răspuns:



Mamei i-as lua Anne Brashares-Pantalonii călători, ca apoi sa o citesc si eu;;)
Tatei i-as lua Cartea pericolelor pentru baieti;))
http://chestiilivresti.blogspot.com/......aieti.html


| ღvampireღ a răspuns:

Lui tata un playboy si mamei revista de bucatarie.

| Jenea1999 a răspuns:

Eu le-as darui romane!