Ce este monalisa? dar tipatul?

Gioconda (ital.: La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare și un surâs abia schițat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puține alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracția principală pentru orice vizitator.
Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm. Natura imaginii redate a făcut subiectul a nenumărate interpretări. În general, se poate spune că vivacitatea și ambiguitatea fizionomiei Giocondei se datorează procedeului de pictură "sfumato", dând tabloului un aer misterios. Caracteristica principală a portretului este surâsul enigmatic. Sigmund Freud a interpretat acest surâs ca simbol al atracției erotice a lui Leonardo față de mama sa (Complex Oedip). Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deși recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florența tinde să confirme afirmația lui Giorgio Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica și a doua denumire a tabloului.
Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai târziu în cursul realizării compoziției. Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri. Analizele cu raze Röntgen au revelat încă trei straturi de pictură sub cel vizibil.
Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătoriile sale, luându-l cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franța, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus porc la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York și Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo și Moscova

Edvard Munch este nu doar unul dintre cei mai cunoscuti pictori norvegieni, dar si autorul uneia dintre cele mai enigmatice si stranii lucrari din istoria artei : "Tipatul" (1893). Lucrarea infatisand o silueta tremurata, pe fonduri dense si groase, cu linii ce te duc cu gandul la undele sonore, este considerata cea mai importanta opera a artistului, simbolizand in opinia multora strigatul omului modern zdrobit de angoasele existentei cotidiene sau mai exact acea teama greu de definit. Peisajul din fundal este Oslofjord, un fiord privit dinspre dealul Ekeberg. Numele tabloului - in norvegiana "Skrik" - a fost tradus fie ca "Tipatul", fie ca "Plansetul" sau "Strigatul".

Munch a realizat patru versiuni ale acestei lucrari, cele mai cunoscute fiind cea in ulei si tempera pe carton de la Galeria Nationala din Oslo si tempera pe carton care a fost expusa la Muzeul Munch din Oslo. O a treia versiune se afla tot in colectia Muzeului Munch, in timp ce a patra este in posesia unui colectionar privat. Munch a realizat ulterior si o litografie dupa aceasta opera, pentru ca "Tipatul" sa poata fi mai usor reprodus in revistele si cataloagele din intreaga lumea. In prezent una dintre aceste lucrari nu se mai afla in Muzeul Munch, de unde a fost furata in august 2004.


Sursele de inspiratie

Artistul insusi a povestit cum i-a venit ideea de a realiza acest tablou straniu. In timpul unei plimbari alaturi de doi prieteni, chiar in apropierea amurgului, artistul s-a simtit obosit, lipsit si vlaga, si s-a lipit de un gard, asteptand sa-si revina. Totul parea inrosit, sau cum spunea Munch - insangerat. Cei doi prieteni s-au departat, iar artistul a ramas singur, parandu-i-se ca aude in natura un tipat. De aici a pornit totul.

Cadrul scenei este un drum din apropiere de Oslo, langa dealul Ekeberg. In perioada in care a fost realizat acest tablou sora artistului, Laura Cathrine, era internata la ospiciul aflat langa dealul Ekeberg.

In 1978, Robert Rosenblum, unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori ai operei lui Munch, a declarat ca figura centrala a tabloului ar fi inspirata de imaginea unei mumii peruane, pe care artistul a vazut-o in 1889 la Exposition Universelle din Paris. Aceasta imagine a unei mumii in pozitie fetala, cu mainile asezate in paralel cu fata, a servit drept model si lui Paul Gauguin, unul dintre prietenii lui Munch, pentru mai multe compozitii. Recent, un antropolog italian a sustinut ca Munch ar fi vazut o mumie semanand foarte bine figurii din "Tipatul" la Muzeul de Istorie Naturala din Florenta.
.Mai pe scurt sunt 2 picturi, funda? plss