Ce lecturi îţi inspiră parfum de toamnă?

Ca Maria din Orbitor – “Când ieşi din curtea în formă de U, Maria pătrunse în toamnă” – aşa şi noi ne-am trezit că ne punem şaluri şi hanorac seara şi că a început să ne miroase a toamnă prin ce citim. Ne-am adus aminte de toamna din Hanul Ancuţei, imaginea drumeţilor ce-şi spun poveştile la gura focului îmi vine în minte ori de câte ori simt miros de struguri şi văd dealuri roşietice – şi uite aşa ăsta e anotimpul în care Sadoveanu mi-e chiar simpatic.

Am sărit, nu se ştie cum, la toamna orgiastică a Badislavilor, tot din Orbitor, toamna lor cu multe seminţe de mac, vise cu ochii deschişi, spirite, regrete şi părăsire. Şi pentru că filmul începea să se deruleze, am scotocit biblioteca după scenarii cu decor, intrigă şi miros de toamnă. Le pun aici ca pe bucăţelele de plăcintă cu mere pe o farfurie.

Să începem cu un poet al cărui nume e predestinat pentru poeziile cu miros de debarale tomnatice, cu tăvi pline de gutui şi pere. Cu cine altul ar fi mai nostalgic ceaiul toamna decât cu Emil Brumaru. Mai jos Cântec de toamnă:

"Blînd clătinat pe marile cîntare
în toamna asta fără de folos,
Nemaiiubind, cu actele pierdute,
Eu, care nu mai ştiu să scriu frumos,
Şi-mi clipocesc în suflet untdelemnuri
Stoarse secret şi surde bulioane,
Renunţ; copilăros de ce să caut
Mingi chiflicite putred prin burlane?
Şi cărei vidme dulci i-aş mai trimite
Plicuri lipite cu albuş de ou?
Brumele-şi pun în pieptul meu urechea:
Lămpi moi se surpă c-un suav ecou…"

Toamna Patriarhului, de Marquez, rămâne un must fie că e toamnă, fie că nu. Mai greu să găseşti o agonie atât de fantezistă şi magică despre un patriarh şi castelul lui, doi prizonieri ai eternităţii sau ai unui timp infinit căruia i se pune capăt brusc, prin invadarea castelului fantastic. Patriarhul, mort, va  “zbura împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei”.

Tristeţi de lămâie, de Julian Barnes, nu e despre toamnă, ci despre sfârşit, sfârşituri. Privite cu o înţelegere acrişoară, dar nu chiar amăruie, sub formă de ironie. Poveştile astea eu mi le imaginez zugrăvite în lumina unui soare blând, ca o lămâie, care ştii că aduce un sfârşit, dar şi o încremenire... inerţială, acută şi persistentă.. În paranteză fie spus, lămâia aici e folosită însă în sensul pe care i-l dau chinezii: moarte.

Brocart de Toamnă, de Teru Miyamoto, pentru că e vorba de un autor japonez foarte premiat de care abia dacă am auzit. Şi pentru că mai e vorba de o poveste de dragoste complicată, care se termină dureros, dar cu o sensibilitate demnă de maeştrii tăcerilor şi pasiunilor din estul îndepărtat. Scenariul, pe scurt, e aşa: Aki si Yasuaki divorţează după ce Yasuaki e găsit încă viu, dar plin de sânge în camera unui hotel împreună cu o tânără deja moartă (se presupune că e vorba de o dublă sinucidere pasională). După 10 ani se reîntâlnesc şi îşi vor scrie preţ de încă un an (dintr-o toamnă în cealaltă) scrisori ca să se înţeleagă mai bine pe ei, trecutul lor, poveştile prin care au trecut.

Cântece de toamnă, de Ruy Camara, un scriitor portugez care nu trebuie ratat. Cântece de toamnă este romanul lui de debut în care a reuşit, deşi mulţi încercaseră înaintea lui, să meargă pe firul tainic la vieţii lui Lautreamont, pe numele lui adevărat Isidore Ducasse, ale cărui Cântecele lui Maldoror, sfâşietoare şi astăzi, sunt considerate prima operă suprarealistă. Camara reuşeşte să atingă şi să menţină atmosfera tulburătoare, copleşitoare a Cântecelor, într-un roman extrem de consistent, halucinant despre viaţa misterioasă, de geniu nebun, a Contelui de Lautreamont, care trebuie citit în linişte, cu multe căni de cafea, nu ceai.

Sâmbătă, de Ian McEwan, pentru că din 2001 toamna înseamnă şi 9/11, iar cartea aceasta, despre o zi de sâmbătă din viaţa unui neurochirurg englez, se întreabă dacă mai e posibil să trăim şi să gândim la fel de-atunci încoace.

Petrecere de Halloween, de Agatha Christie, pentru că e nevoie şi de un thriller al toamnei, cu ocazia evenimentului horror de sezon: Halloween-ul  În altă ordine de idei, v-am mai propus o (re)citire a Agathei, care dezvăluie lucruri noi, şi nu cred că mai e cazul să insistăm că un roman poliţist seara, sub aripa protectoare a unei pături moi, se devorează cât ai zice plăcintă de dovleac 

Apropo de cărţi de citit cu pături moi, ceaiuri, cu gândul la baluri, trenuri, samovare: aici intervine maestrul Tolstoi. Prin urmare, staţi la poveşti pe-ndelete cu o carte groasă, dar frumoasă în mână. Voi alegeţi dacă să fie Război şi Pace, mai subţirica, dar minunata Moartea lui Ivan Ilici, ori poate recitiţi Anna Karenina. Chiar dacă sunt puţini cei care mai fac asta...

Dacă vă plac citatele în general aveţi aici o lungă listă cu gândurile scriitorilor despre acest sezon..

Se face târziu şi răcoare, dar mai e timp de o poezie şi o cântare, nu cu cri-cri, cu altceva

Biruinţă, de Leonid Dimov

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul să-l ţin la dinte,
Tare, cât mai tare
Muzica, să uit că mă doare,
Că din nou afară s-a luminat,
Că a plouat
Şi mai picură din jgheaburi,
Că totul e-nvelit în aburi
Până departe spre cartierele cu castani
Unde dorm mâţe şi cotoşmani
Şi nu se mai scoală
Nici când se duc elevii la şcoală,
Nici când vin nevestele de la piaţă,
Nici când nu mai e dimineaţă,
Ci doar o amiază lăptoasă
Prin care plutesc bărbaţii spre casă,
Cu balonaşe agăţate de tors
În zborul lor dus-întors,
Apoi rămân singuri
Dincolo de clinchetul de cuţite şi linguri
Pentru somnul de după-amiază
Când ţipă scurt că-i vânează
Lupul posomorât,
Lupul ros de melancolie şi urât
Care-abia dacă mai clănţăne din dinte.
Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul, că mă doare,
Şi pune muzica mai tare!

Pentru că şi poeţii simt nevoia să dea toamna muzica mai tare, haideţi să ascultăm Astenie, cu Ada Milea şi Silent Strike, pe versuri de Emil Brumaru.

Mădălina Georgescu, editor bookaholic.ro