Cine a fost Zoe Cantacuzino?

„D-na Zoe Cantacuzino erà cu adevărat femeia cea mai distinsă din Iaşi. De o potrivă cu muma ei prin educaţiunea şi manierile sale îi erà inferioară în ce priveşte frumuseţea, căci, ochii săi negri aveau uneori o orientare nepotrivită, şi nasul ei nu erà destul de fin tot ca şi conturul obrazului; în schimb aveà un „teint" atât de alb şi de curat, un păr atât de lung, o talie atât de frumoasă, o înfăţişare atât de elegantă şi mândră, moduri de a fi atât de alese, atâta artă şi gust în toată persoana ei, în cât un farmec stăpânitor o înconjurà, şi o făceà frumoasă între cele mai frumoase; păreà menită ca să domnească. Bărbatul ei [6] o iubeà şi o admirà cu o rezervă duioasă care pentru cei nepreveniţi, ar fi putut să apară ca o răceală. Aveau atunci trei copii, cari au murit. Salonul doamnei Zoe Cantacuzino, cu sora sa Pulheria şi surorile sale mai mici, Rosnovaniţele (una mai târziu căsătorită cu Marchizul de Bouillé), cuprindea o atmoseră de fericire şi de intimitate. Pulheria aveà 18 ani: întruneà farmecul surorei sale cu o adevărată frumuseţe originală şi de un caracter pătrunzător. Se înfăţişà mai cu seamă ca o fire aristocratică, fină şi misterioasă: erà poezia întrupată. Nişte ochi mari, adânci, un obraz smead, o expresie de suferinţă şi de cugetare tot odată. Seara, cu portul ţărănesc din Moldova, apăreà ca icoana ideală a dulcei sale patrii". Într’o digresiune Grenier povesteşte excursiile romantice ce făceà cu Pulheria şi surorile sale ca să privească asfinţitul soarelui înecând puţin câte puţin valea Prutului, stelele răsărind şi luna spuntând năpraznic pe la Repede. „Aveà un suflet atât de înalt în cât păreà innaccesibil. Se mărită mai târziu cu un Basarabean tânăr, bogat şi frumos care muri în floarea vârstei. O mai văzui un an după moartea lui la Paris, îmbrăcată în veştminte de jale cu cei 4-5 copii ai săi, istovită, slăbită; muri şi ea puţin mai târziu.