Povestea spune ca in anul 1118 noua cavaleri francezi, piosi, religiosi si cu teama de Dumnezeu, s-au prezentat in fata regelui Ierusalimului, Baudoin al II-lea. I-au adus acestuia la cunostinta ca se hotarisera sa faca parte din comunitate si sa-i protejeze pe pelerini de hoti si de criminali; si sa pazeasca drumurile publice.
Regele Baudoin i-a primit curtenitor si a acceptat propunerea lor. Le-a dat, pentru locuit, o casa pe care o avea intr-una din aripile palatului, pe locul unde se aflase fostul Templu al lui Solomon, in Masjid-el-Aksa.
Cei noua cavaleri l-au vizitat apoi pe Patriarh, pentru a-l informa si pe acesta despre misiunea pe care si-o asumasera, cit si despre dorinta de a fi considerati "Soldati ai lui Hristos" si de a trai conform regulilor calugaresti - sau semicalugaresti, caci au ramas laici pina in 1128. Primind aprobarea patriarhului, au rostit in fata acestuia cele trei legaminte, de castitate, de supunere si de lipsire de avutii personale. (Termenul lui Guillaume din Tyr este sine proprio, si a fost tradus, putin cam pripit, prin: saracie).
In sfirsit, canonicii Sfintului Mormint le-au cedat templierilor, stipulind anumite conditii, un loc pe care-l detineau in jurul casei pe care le-o imprumutase regele.
Povestea mai spune si ca, prin situarea pe locul fostului templu al lui Solomon, li s-a dat numele de Cavalerii Templului sau Templieri... Si aici era vorba despre o premonitie cu totul speciala.
Astfel incepe frumoasa legenda a Ordinului Templului care avea sa-si puna amprenta asupra intregii crestinatati si care s-a sfirsit odata cu acel rug din 1314 pe care a murit, din ordinul lui Filip cel Frumos, ultimul Mare Maestru, Jacques de Molay.
Ei sunt, se spune, cavaleri saraci...
Il au drept conducator pe Hugues de Payns care va deveni primul mare maestru al ordinului, cind acesta se va fi constituit.
Hugues de Payns iai are fieful la nord-vest de Troyes, in locul care va deveni primul domeniu templier si care va functiona ca un fel de comanderie. El este inrudit cu contii de Champagne.
Adjunctul sau este Godefroy de Saint-Omer, flamand si, fapt sigur, unei rude a acestuia Baudoin I ii incredintase Tiberiada si principatul Galileii.
Un altul este Andre de Montbard, unchiul sfintului Bernard, abate de Clairvaux. Stim ca este inrudit cu contii de Bourgogne.
Payen de Montdidier si Archambaud de Saint-Amand sunt si ei flamanzi.
Deja saracia cavalerilor pare foarte relativa. Sa admitem totusi ca erau saraci, ca scutierii lor erau saraci, ca armurierii lor erau saraci si ca servitorii lor erau saraci... Fiindca in mod obligatoriu au servitori. In aceste vremuri un cavaler nu-si poate imbraca singur armura si de asemenea nu poate lupta singur.
La fel de putin probabil este ca isi vor respecta legamintul privind lipsa oricarui bun personal; si acest legamint va ramine in vigoare de-a lungul intregii istorii a Templului, in pofida bogatiei la care a ajuns Ordinul.
Merita sa ne oprim de asemenea si asupra legamintului de castitate.
Se poate ca starea de castitate sa corespunda ideii care exista in acele vremuri cu privire la un grup de cavaleri dornici sa-si asigure salvarea sufletului, dar acest sacrificiu insemna putin in raport cu misiunea de jandarmi ai drumurilor de pelerinaj pe care si-o asumasera. Fata de o asemenea sarcina, un soldat oarecare, chiar si destrabalat, este la fel de valoros ca orice cavaler lipsit de pata.
Exista, bineinteles, o nevoie certa in acest sens. Lasind la o parte incursiunile armatelor musulmane, partea de margine a tarii, intre Jaffa si Ierusalim, era intesata de beduini pusi pe jaf si pe care "cinstitii" crestini indigeni ii ajutau cu draga inima sa-i tilhareasca pe pelerini.
Totodata, oare aceasta activitate de pazire a drumurilor si de protejare a pelerinilor nu se suprapunea activitatii in esenta identice pe care si-o asumase un alt ordin, si anume Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfintului Ioan din Ierusalim?
Logica, si o organizare normala ar fi presupus ca acesti noua cavaleri care voiau sa-i apere pe pelerini sa se adreseze in acest sens Ordinului Ospitalierilor.
Dar nu au facut-o.
Din povestire, trebuie s-o spunem, nu reiese clar cum si de ce au ajuns acesti noua cavaleri la Ierusalim. Ei nu sunt cruciati, altfel ar face parte dintr-o armata, dintr-o trupa. Nu sunt pelerini; cavalerii venind in pelerinaj avea sarcina, fiind oameni de arme, in a ridica spada "in numele Domnului", si nu de a trage de urechi niste hoti la drumul mare. Ori ei nu participa la nici o actiune cu caracter razboinic. Nu sunt nici locuitori ai Pamintului Sfint, caci in acest caz regele nu ar fi fost obligat sa le gaseasca adapost.
Ei se prezinta ca independenti si au parte de o bunavointa speciala din partea regelui care le da o parte din castelul sau si ii muta pe canonicii de la sfintul Mormint. Nu peste mult timp, dupa ce regii franci au emigrat in citadela turnului lui David, intregul Templum Solomonis ramine la dispozitia celor noua cavaleri.
Totul se petrece ca si cum ar fi existat o dorinta expresa in a le darui acel loc, lor si numai lor; fiindca doar ei ramin aici. Istoricul Guillaume din Tyr este categoric in acest sens: timp de noua ani au refuzat orice companie, si orice primire in rindurile lor a altcuiva, exceptia reprezentind-o, lucru ce trebuie consemnat, catre 1225, un nou cavaler, Hugues, conte de Champagne, care, pentru a li se alatura, renuntase la avere, sotie si copil.
Unul din cei mai puternici nobili ai Frantei venind sa apere caile de comunicatie!
Evident, fapt care sare si in ochii celor mai putin avizati, cei noua si mai apoi zece cavaleri nu se afla aici pentru a pazi drumurile.
Aceasta misiune ascunde o alta.
Cealalta misiune se desfasoara in Templul lui Solomon din care toata lumea s-a retras pentru a le lasa lor intreaga libertate de actiune.
Cei noua cavaleri formeaza ceea ce in zilele noastre am numi un "comando" in misiune.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Uite, aici, gaseste mai multe informatii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Templierilor
Răspunde
Sau poti sa citesti o varianta romantata despre cavalerii templieri - in "Ivanhoe" romanul scris de Walter Scott. E adevarat ca acolo nu cavalerii templieri sunt baietii cei buni. Dar poti sa vezi povestea din doua unghiuri spusa. Cei viteji si drepti sunt saxonii. Este o carte care mie mi-a placut foarte mult.
După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulţi pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Ţara Sfântă. Totuşi, deşi oraşul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiţii erau prezenţi în număr mare, şi mulţi pelerini erau măcelăriţi, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Ţara Sfântă.
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens şi ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic pentru protecţia acestor pelerini. Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon. Cruciaţii numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, şi de aici ordinul şi-a tras numele de Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri". Cu puţine resurse financiare la dispoziţie, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donaţii pentru a supravieţui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau acelaşi cal, simbol al sărăciei.
Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, şi nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit şi scris cu convingere în numele lor, şi în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinaţie preferată a donaţiilor din Europa, primind bani, pământuri şi fii de nobili de la familii dornice să sprijinie lupta din Ţara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocenţiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice graniţe, nu trebuiau să plătească taxe, şi nu răspundeau decât în faţa papei.
In anul 1119, regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat cererea unui grup de 9 cavaleri cruciati de a ocroti pelerinii, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată.
Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon. Cruciaţii numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, şi de aici ordinul şi-a tras numele de Sărmanii soldaţi ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri".
Unul din cele mai mari mistere care se mentine si in ziua de azi se refera la sapaturile arheologice pe care le-ar fi facut Cavalerii Templieri in situl vechilui templu evreesc din Ierusalim.
Scopul si rezultatele acestor sapaturi au dat nastere la diverse speculatii care nu au putut fi demonstrate stiintific.
Cavalerii Templieri au fost asociaţi cu legende privind secrete şi mistere transmise din timpuri străvechi. Zvonuri circulau chiar şi din timpul templierilor înşişi. Scriitorii francmasoni şi-au adăugat propriile speculaţii în secolul al 19-lea şi alte înfloriri fictive au fost adăugate în filme moderne, cum ar fi: Mormântul morţilor orbi, Comoara naţională şi Regatul cerului, cărţi best-seller: Ivanhoe şi Codul lui Da Vinci, precum şi jocuri video: Hellgate: London şi Broken Sword: The Shadow of the Templars.
O legendă s-a dezvoltat bazată pe faptul că, deoarece templierii îşi aveau sediul pe Muntele Templului din Ierusalim, au excavat în căutare de relicve, au găsit Graalul şi au continuat să-l păstreze şi să-l păzească cu propria viaţă. Cu toate acestea, în documentele extensive ale Inchiziţiei templierilor, nu există nici măcar o singură menţiune cu privire la vreun obiect legat de Sfântul Graal, nemailuând în considerare şi posesia unui astfel de obiect. În realitate, majoritatea specialiştilor sunt de acord cu faptul că povestea Graalului a fost doar una fictivă, care a început să circule din timpurile medievale.
Speculaţiile privind supravieţuirea templierilor au inspirat diverse lucrări beletristice. În Moştenirea Templierilor- Steve Berry lansează ipoteza că aceştia s-ar fi retras în munţii Pirinei şi ordinul şi-ar avea sediul la Abaţia Des Fontaines, lângă Andorra.
Dar tot atat de credibil este faptul ca dupa persecutiile si executiile din anul 1307-1314, multi membrii ai ordinului s-au refugiat in tari ca Portugalia, Anglia, Scotia, odata cu ei a disparut si fabuloasa lor avere.
Recent Vaticanul i-a asolvit de acuzatiile de erezie si sodomie, in urma descoperii unui document considerat pierdut si care demonstra nevinovatia Cavalerilor Templieri in fata Inchizitiei.
-
anonim_4396 întreabă:
2 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
