Alaturi de Bine si Adevar, Frumosul a intrat in categoria idealurilor existentei umane odata cu civilizatia vechilor greci. O discutie pe seama sa ar fi mult prea vasta asa incat ma limitez sa spun ca frumusetea se afla in ochii privitorului, iar iubitorul de frumos izbuteste sa-l vada peste tot, de la lucrurile marunte la Univesrsul insusi.Cat priveste trairile sufletului nostru in receptarea frumusetii ele merg de la simpla observatie apreciativa la admiratie sau chiar extaz. Apreciem frumusetea modesta a parfumatei tuberoze, admiram frumusetea tulburatoare a unei femei, si ne extaziem infiorati privind nesfarsita intindere de stele a cerului unei nopti de vara.Frumusetea este peste tot in jurul nostru dar, de multe ori, ocupati cu toate problemele pe care ni le pune viata uitam ca cel ce priveste este singurul important si ca, pentru a privi e nevoie de pauze din alergarea prin viata, de intervale; si pentru a ne bucura sufletul, trebuie sa facem aceste intervale cat mai frumase cu putinta, pline de liniste si gratitudine pentru existenta care ne-a dat sansa de a vedea frumusetea acestei lumi.Fiinta omeneasca are nevoie de hrana spirituala, nu numai de satisfacerea unor nevoi materiale, insa pentru a o primi trebuie sa ne sustragem, din cand in cand, stressului, frustrarilor cotidiene pentru a conempla frumusetea lumii in care am avut sansa sa ne nastem.Mai ales ca viata e unica.
Frumosul inseamna orice este pozitiv si ma face sa ma simt bine. Poate fi natura, pot fi niste sentimente, poate fi o situatie.
Acum nu-mi doresc altceva decat sa treaca timpul cat mai incet! vreau sa ma bucur de anii astia, cei mai importanti din viata mea!
In cuvinte, in viata, in arta, in muzica (acolo-l vad )si cum.pai prin sentimente, apoi prin gesturi de caritate, de trandete etc, prin desene, picturi, poze.si`n muzica prin versuri si linie melodica!
Este ceva la care mă voi uita/voi simţi/voi asculta/voi mirosi cu plăcere oricând, în orice dispoziţie, de care nu mă voi sătura niciodată.
Eu reusesc sa-l vad in lucruri mici pentru ca vreau sa-l vad. Cei c nu-l vad nu vor sa-l vada
Cum spunea o prietena. "nu este frumos ce este frumos, e frumos ce imi place mie". Si totusi, frumosul este lucrul pe care il apreciem, de care ne bucuram, si pe care il admiram. Nu exista o definite a "frumosului". Fiecare lucru este frumos intr-un fel sau altul.
Din nefericire(pentru mine), eu il vad mai rar.
De cele mai multe ori e ascuns sub paturica protectoare a sutienului.
Frumosul e tot ce te face sa zambesti si uneori sa plangi...pentru ca chiar si frumosul creeaza uneori umbra, dar oare nu-i si norul frumos?
LisaJulie întreabă: