Dati ex de doine, balade, colinde, ...creati populare ( cele mai cunoscute, >romanesti!)...:funda!

Sigur... dupa aceea sa imi zici si ce tema ai la mate sa ti-o fac si aia! Frate pune mana pe o carte si incearca sa gasesti sau cauta pe internet ca gasesti o gramada de balade si doine...

LITERATURA POPULARA CARACTERISTICI, TRASATURI, ELEMENTE: LEGENDE, DOINE, BALADE




In timpurile vechi, înainte de a-şi fi dezvoltat o capacitate de cunoaştere raţională, care să-l ajute să înţeleagă fenomenele naturale, omul era dominat de tot felul de spaime ce au dat naştere la numeroase superstiţii, credinţe, obiceiuri. Pentru a îmblînzi forţele naturii, închipuite ca nişte fiinţe uriaşe, nemuritoare şi foarte puternice, imaginaţia oamenilor a născocit diverse practici magice: ofrande sau jertfe aduse zeilor (însoţite,-uneori, de dansuri şi cîntece primitive), vrăji, deseîntece etc. Multe din elementele acestei străvechi culturi, schirnbîndu-şi, de-a lungul secolelor, şi înţelesul, şi menirea, s-au perpetuat pîna în zilele noastre, constituind nu numai nişte urme de cultură din timpuri imemoriale, ci şi dovada existenţei unei unităţi de viaţă spirituală a popoarelor încă din primele stadii de civilizaţie.

Odată cu dezvoltarea capacităţii de cunoaştere, practicile magice şi-au schimbat semnificaţia şi au continuat să se efectueze şi să se dezvolte în sens artistic, devenind primele elemente ale unei vaste culturi populare pe care azi o cunoaştem sub denumirea de folclor. Unele obiceiuri la naştere (ursi-; torile), nuntă (oraţiile), înmormintare (bocetele), la anumite sărbători ale anului (colindele, caloianul), deseîntece, vrăji, blesteme etc, reflectînd ati­tudini şi comportamente din trecutul îndepărtat al omenirii, au fost inte­grate cu timpul în construcţia operelor artistice culte, dobîndind funcţii estetice.

In înţeles larg, folclorul constituie o manifestare a spiritului popular în domeniul muzicii, picturii, sculpturii sau al literaturii. Obiectul studiului nostru îl constituie numai folclorul literar, adică acea formă de cultură popu­lară al cărei mesaj se transmite cu ajutorul cuvîntului. („Tăt cu vorbe şi cu­vinte/ Ne-aducem mereu aminte, / C-aşa-i legea din bătrîni, / Din bătrîni, din oameni buni / Şi nu-i om pc-acest pămînt / Să ne scoată din cuvînt...")
Creaţiile folclorice literare, în versuri sau în proză, s-au concretizat în numeroase specii, caracteristice: colinde, legende, balade, oraţii, doine, strigă­turi, ghicitori, bocete, deseîntece, basme, povestiri, snoave, anecdote, proverbe etc. Operele folclorice sînt anonime, nu au un autor cunoscut. Creatorul popular nu are vanitatea de a-şi deosebi operele prin iscălitură.

Apărute spontan şi circulînd pe cale orală, ele sînt rezultatul colaborării a numeroşi indivizi talentaţi, aflaţi, uneori, la distanţe mari şi neştiind nimic unul di celălalt. Din această cauză, orice creaţie folclorică poate fi întîlnită în numeroase variante, care reprezintă transformări şi adaptări la gusturi ţi necesităţi artistice diferite. Spre exemplu, sînt cunoscute pînă în prezent 165 de variante din balada Meşterului Manole şi peste 800 din Mioriţa.
Folclorul se dezvoltă nu prin însumarea creaţiilor, ci prin transformarea şi selecţia lor continuă. Creaţiile folclorice care au ajuns pînă la noi repre­zintă o foarte mică parte din cele ce au circulat de-a lungul istoriei. în straturile succesive ale artei folclorice, popoarele se reprezintă pe ele însele în evoluţia lor spirituală neîntreruptă. Aceasta face ca folclorul să fie mai important ca fenomen cultural, ca spirit artistic viu, decît ca realizări con­crete. Ţăranul, meşter de lucruri frumoase şi inteligente, simţitor la nuanţă, a impus culturii populare şi sensibilităţii româneşti stilul existenţei sale, învăţat de la viaţă.

Deşi, prin esenţa sa, folclorul este o creaţie artistică spontană, supusă unor transformări şi adaptări continue la necesităţile mereu noi ale vieţii spirituale, orice colectivitate umană îşi creează, cu timpul, din aceste forme de manifestare artistică o tradiţie culturală. Această tradiţie folclorică are la bază teme şi motive strîns legate de experienţa de viaţă a poporului respectiv, un fond de idei şi convingeri specifice, o sumă de imagini artistice şi de sim­boluri particulare, anumite forme şi modele structurale şi, în sfîrşit, un stil propriu.
Poporul, acest mare aristocrat al muncii creatoare, şi-a alcătuit, din timpuri foarte vechi, fără ştiinţă de carte, dar cu multă învăţătură de viaţă, o cultură proprie: mai întîi o limbă clară şi muzicală, vorbită în pilde, în snoave şi în poveşti de toată frumuseţea, o limbă bogată în expresii sugestive, zicători şi proverbe înţelepte; o muzică, tm dans şi o poezie orală, toate originale, în care pulsează o delicată iubire de viaţă; un desen, o pic­tură şi o sculptură ce ilustrează marea lui putere de a contempla natura şi viaţa; împletituri, cusături şi ţesături al căror colorit exprimă înclinaţia spre varietate şi armonie; un port în care străluceşte gustul pentru formele şi model?le elegante şi, în sfîrşit, o morală sinceră şi sănătoasă, cu norme şi obi­ceiuri statornice, care i-a păstrat neîntinată — de-a lungul veacurilor — puritatea sufletului, asigurînd temelii solide existenţei sale milenare. Toate acestea, la un loc, oglindind evoluţia concepţiei despre lume a poporu­lui, alcătuiesc expresia specificului naţional în creaţia folclorică.

Prin ceea ce au specific şi esenţial, operele folclorice sînt o cristalizare a experienţei de viaţă în răspunsuri artistice, pe care inteligenţa şi sensibilita­tea omului simplu le-au dat, de-a lungul timpului, problemelor funda­mentale ale existenţei. Aceste răspunsuri s-au concretizat în teme şi motive ca: bucuria de a trăi şi de a-şi împlini dorinţele, neliniştea pe care o aduce iubirea, solidaritatea şi devotamentul în prietenie, tristeţea provocată de sentimentul îmbătrînirii sau al morţii, nesupunerea la rău şi la revolta împotriva nedreptăţii, credinţa în triumful binelui, pasiunea pentru creaţie, pentru muncă, sentimentul du­reros al înstrăinării de ţară şi de cei dragi etc.
Datorită schimbării condiţiilor de viaţă şi evoluţiei însuşirilor sufleteşti ale omului, aceleaşi teme şi motive fol­clorice capătă întruchipări poetice dife­rite de la o epocă istorică la alta. Cu toate acestea, în mesajul umanist al folclorului, exista unele trăsături esen­ţiale şi stabile, unele permanenţe, care stau la baza întregii creaţii populare. Cea mai pregnantă dintre aceste con­stante este caracterul profund naţional şi unitar al folclorului nostru. Unita­tea de limbă, de tradiţii morale, obi­ceiuri, credinţe, de aspiraţii şi idealuri social-politice se observă şi în raspîn-direa pe întreg teritoriul ţării a tuturor temelor şi operelor folclorice mai im­portante. Aceleaşi colinde, deseîntece, superstiţii, bocete, oraţii, doine, balade, legende şi basme pot fi auzite în variante ce nu diferă prea mult de la o provincie a ţării la alta. Se vede de aici că ideea unităţii naţionale şi a continuităţii noastre pe aceste melea­guri este o veche şi durabilă concluzie a gîndirii populare, a reflectării caracterului specific al existenţei noastre social-istorice şi spirituale în conştiinţa colectivă a maselor.
O altă constantă a conţinutului creaţiei folclorice româneşti este senti­mentul legăturii stabile a omului cu locul în care s-a născut. De aici izvo­răşte şi dragostea pentru natură şi pentru tot ce ţine de ea: munţii şi dealurile, văile şi cîmpiile, apele şi pădurile ţării, holdele de grîu şj. livezile de pomi fructiferi, miresmele florilor şi cîntecele păsărilor etc. Inima naturii descrise în folclor este pădurea. Ea constituie izvorul din care ţîş-neşte, cu efervescenţă primordială, orice formă de viaţă; ea mişună de tot felul de vietăţi. Din pădure vine ploaia, năvăleşte vîntul şi se iscă furtuna.

Aici îşi au, de regulă, sălaşul toate fiinţele misterioase care concentrează în ele puteri colosale (Muma-Pădurii, Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Selilă, Ochilă, Păsărilă, Barbă-Cot, păsările mitologice uriaşe etc). Aici se află şi palatele de basm ale împăraţilor, aici se exercită viclenia Spinului împotriva lui Făt-Frumos şi se duc luptele cele mai teribile între forţele binelui şi ale răului.
Din acelaşi sentiment al legăturii tainice a omului cu locul în care s-a născut şi în care au trăit, s-au bucurat şi au suferit părinţii, moşii şi strămoşii lui, izvorăşte şi respectul pentru neam şi pentru istorie, pentru faptele de vitejie ale eroilor. Baladele şi legendele noastre populare umpleau repede întreaga ţară cu ecourile faptelor de vitrn:\ făcînd să vibreze timpurile de ştiri emoţionante sau dramatice:

Auzit-aţi de-un oltean, Auzit-aţi de-un Mihai
DE-un oltean, de-un craiovean Ce sărea pe şepte cai
Ce nu-i pasă de sultan? De striga Stambulul vai?
Auzit-aţi de-un viteaz El e domnul cel vestit
Care vecinie şede treaz Care-n lume au venit
Cît e ţara la necaz? Pe luptat şi biruit.

In basmele româneşti orizonturile sînt larg deschise: călătoriile se fac peste nouă mări şi nouă ţări; omul pleacă în străini şi se întoarce la ai săi cu o concluzie invariabilă—„Român în ţară străină / Duce dorul şi suspină". Privită din acest punct de vedere, creaţia folclorică ne apare ca un gest multimilenar de armonizare a existenţei omului cu pămmtul ţării şi cu legile lui specifice.
Folclorul nostru, în ansamblul lui, este o exprimare viguroasă a gustu­lui pentru creaţie, pentru construcţie materială şi spirituală, ca trăsătură fundamentală a spiritului românesc. înclinaţia spre creaţie şi spre frumos s-a manifestat din cele mai vechi timpuri în prelucrarea firului de lînă, de in şi de cînepă, în ţesături, cusături şi broderii, care dau portului popular românesc mare varietate, eleganţă şi rafinament; s-a manifestat în prelu­crarea artistică a lemnului, a pietrei şi a metalului, în construcţia fortificaţi­ilor şi a sistemelor de apărare a cetăţilor şi mănăstirilor, în arhitectură, a cărei strălucită expresie o constituie stilul brîncovenesc. Tot ce s-a creat de-a lungul istoriei dovedeşte că poporul nostru a fost înzestrat nu numai cu un remarcabil eroism ostăşesc, ci şi cu o deosebită înclinaţie spre creaţie artistică şi construcţie, cu un eroism al muncii. El şi-a făurit istoria nu numai prin luptă, ci şi prin muncă şi poezie.
Creaţia folclorică românească a fost o armă de luptă împotriva nedrep­tăţilor de tot felul, a asupririlor sociale şi naţionale cu care s-a confruntat poporul nostru, dc-a lungul secolelor. Nota aceasta de protest străbate deo­potrivă şi lirica, şi epica populară, de la doină pînă la basm.

Afirmarea vieţii în cadrele ei naturale, neîngrădite de asuprire şi răutate, este idealul eroului literaturii noastre populare. Munca, modestia şi cin­stea sînt principalele arme de luptă împotriva răului. Lupta apare ca o necesitate, afirmînd conştiinţa răspunderii omului. Ea nu este îndrăgită ca o simplă manifestare a vitalităţii. Fât-Frumos are un caracter pronunţat paşnic. El pleacă la luptă îndemnat de o conştiinţă socială, de răspunderea umană faţă de semenii săi, nu de ambiţii personale. După ce învinge pe Zmeu sau pe Balaur, după ce denunţă viclenia Spinului, el se întoarce la îndeletnicirile lui banale, omeneşti, nu se instalează ca stăpîn. Drumul lui Fât-Frumos în basm este drumul vieţii însăşi. După concepţia populară, omul cît trăieşte are datoria să facă dreptate, să lupte împotriva răului. Apariţia eroului în literatura populară marchează epoca în care omul a devenit conştient de valoarea individului, de rolul pe care acesta îl poate juca în societate. Literatura noastră populară este bogată în eroi, nu în zei, ca a altor popoare. Pintea Voinicul sau Viteazul Vitejilor, Baba Novac, profilînd imaginea demnităţii ce nu se umileşte, Ursan, care înfrînge prin cinste pe asupritorii nedrepţi, Torna Alimoş şi atîţia alţii nu puteau să lipsească din panteonul figurilor legendare ale literaturii noastre populare. O notă distinctă capătă în creaţia populară expresia sentimentului iu­birii. Lirica românească de dragoste, caracterizată prin intensitate, puritate şi gingăşie, este o şcoală a vieţii sufleteşti, a gustului pentru frumos şi puri­tate:

Dragele iubirile Şi că-n lume-s fete multe
Cîntă ca păsările Care-ar vrea să mă asculte
în toate colţurile Şi să facă tot ce vreu
Şi pe lunci şi pe cîmpii Ca s-aline dorul meu!
Şi prin livezi şi prin vii Că din sută şi din mie
Şi prin munţii cei pustii. Numai una-mi place mie.
Ce-mi tot zici că lumea-i mare

Aşa cum reiese din toate trăsăturile fundamentale, fondul creaţiei popu­lare se îmbină armonios cu elanul idealurilor. Sensul existenţei omului în arta populară nu este ambiguu. Oamenii nu se zbat în incertitudine. Ei duc o luptă neîncetată nu din nrvoia de a afla pentru ce trăiesc, ci din dorinţa de a face să se respecte sensul pozitiv, uman, al existenţei lor.
într-o formulare mai g neralizatoare, trecînd peste numeroase detalii relevate ant< rior, putem spune că folclorul nostru literar este expresia iubirii de viaţă şi de ţară, un r.-flex artistic spontan al acestor două senti­mente care s-au împletit atît de strîns de-a lungul istoriei poporului român.
Limbajul folcloric, deşi spontan, este deosebit de bogat în imagini, com­paraţii, metafore şi simboluri, care îi conferă o valoare artistică remarcabilă. Prin aceste elemente sp -tifice, el depăşeşte mult capacitatea vorbirii obiş­nuite de exprimare a gindurilor şi sentimentelor, oferind autorilor de literatură cultă un model de comunicare artistică perfecţionat şi viguros. Aşa se explică faptul că toţi marii noştri scriitori au găsit un izvor nesecat de inspi­raţie nu numai în aria motivelor şi a temelor culturii populare, ci şi în expresia stilistică a folclorului literar. în creaţiile folclorice literare aflăm prima folosire a limbii române ca instrument de cultură. Sfera de utilizare folclorică a limbii noastre fiind foarte largă, iar exerciţiul creaţiei populare fiind vechi şi efectu'mdu-se destul de intens, limba română are 0 consacrare culturală şi literar-artistică de o îndelungată tradiţie.

Doina:Frunza verde maghiran,
Mai badita floare dulce

Balade:Mesterul Manole, Miorita, Monastirea Argesului, Toma Alimos
Colinde cred ca stii si tu

Balada,, Miorita", Balada luiStefan cel Mare"Balada Zburatorului, Balada,, Novac si corbul" Balada,, Manastirea Argesului, Stefan Voda, Toma Alimos, Balada,, Soarele si luna, Gruia lui Novac; Doina voiniceasca, Doina olteneasca, doina ciobanul etc

Manastirea Argesului