Eseu liber despre prietenie? o carte care sa fie de ajutor pentru eseu? Multumesc.

Prietenia – Relaţia dintre două sau mai multe persoane, bazată pe reciproc respect, încredere, sinceritate…

O sinceritate atât de pură, încât nimic nu te împiedică întru a-ţi exprima, de la cele mai profunde şi fireşti sentimente, până la cele mai neînsemnate nimicuri. Dupa care, nu vom ramane cu propriul Ego zgâriat de lama ascutită a cuţitului numit – Sinceritate!

O încredere profundă, de cele mai multe ori, cu rădăcini adânci, hrănite de timp şi de multitudinea situaţiilor pe care le-aţi depăşit împreună…Deci, cel mai de însemnătate aspect al unei prietenii este ca ea să reziste testului timpului. Şi aici, în viziunea mea, mai mare miciună decât faptul că "prietenul la nevoie se cunoaşte" nu există! Consider că primul şi cel mai important test pe care îl poate trece o prietenie e situaţia când eşti fericit. Doar cel ce ţi-e prieten, în ciuda oricărui alt mit, va putea să se bucure pentru tine!

Cât despre respect, acesta se vede a fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât nemărginit şi necondiţionat!

Aceastra e PRIETENIA!

Atunci când prizonier al propriilor temeri, te vezi prins în propria pânză de păianjen – Doar cel ce ţi-e prieten va găsi soluţia în locul tău!

Atunci când, asemeni unui peşte pe uscat, te zbaţi în agonia unui visator căruia i s-au tăiat aripile – Doar cel ce ţi-e prieten va putea sa ridice ancora si te va lăsa cu inima deschiă să înnoţi în larg!

Atunci când te scalzi în euforia unui neadevăr dulce, doar un prieten va strânge tot curajul între degetele unei singure mâini, iar cu alta mângâindu-te sfiit pe umăr, va găsi cuvintele potrivite pentru a te trezi la realitate într-un mod cât mai puţin dureros!



Apropiere înseamnă încredere. Încrederea înseamnă sinceritate. Sinceritatea înseamnă respect şi doar toate în ansamblu – înseamnă PRIETENIE ADEVĂRATĂ!



Apropo, oare de ce mai există termenul de "prietenie adevărată", când de fapt – dacă nu e "adevărată", atunci deja nu e prietenie?

Sentiment nobil sau ceva asemănător cu aerul necesar vieţii este prietenia? Se caută răspunsul de mult timp. O definiţie încă nu s’a găsit, însă încercări au fost. Ajungem în dificultatea să nu putem definii ceva ce este tot timpul în jurul nostru, ştiind că există. E adevărat nu o vedem, însă o simţim. Şi încă cum.

Oare din cauza faptului că nu reuşim să înţelegem prietenia ne comportăm preferenţial cu unii semeni sau lucruri. Este o definiţie atribuită lui Aristotel că prietenii sunt două trupuri şi un singur suflet. Dacă stăm puţin şi medităm îi dăm dreptate. De regulă cei ce impart aceleaşi idealuri, plăceri, preocupări se consider prieteni. Însă prieteni sunt cei ce se iubesc. Putem împărţi aceleaşi preocupări Şi alte activităţi, dar dacă nu există iubirea nu se poate numi prietenie.

Tot din lecturile mele desprind faptul că prietenia este privită cu totul altfel în diferite perioade ale omenirii. Astfel conceptual de prietenie nu este acelaşi cu al unuia din prezent cu al unuia din trecut sau din altă perioadă istorică.

În trecut prietenia era nobilă, astăzi din păcate se observă un declin mai ales din cauza agitaţiei create pentru nimic. Omul este prins de tot felul de avatare ale prieteniei prin reţele de socializare care desprind persoanele unele de altele chiar dacă crează sentimentul de apropiere. Este un sentiment fals ce loveşte direct în frumseţea sentimentului şi a trăirii prieteniei. Nu se poate vorbi de o prietenie atunci când nu este prezentă apropierea şi cea mai importantă iubirea.

Şi Platon a pus accentul pe iubire in Lysis. Astfel putem observa că din început li se spune băieţilor că prietenia nu poate exista fără iubire. Acest sentiment supreme, iubirea leagă persoanele în ceia ce se numeşte prietenie. Existând iubire prietenia este necondiţioanată de nimic altceva. Nu mai contează clasa socială, educaţie, perfecţiune sau imperfecţiune fizică.

Din textul Lysis mai putem deduce că prietenul este acel sprijin care este alături de noi în momentul în care suntem pe cale a face ceva cugetat sau necugetat. Este comparat cu părintele care îşi protejează copilul. Aşa şi prietenii se protejează unii pe alţii.

Iarăşi un lucru important descris în text este şi faptul că banii nu pot cumpăra prietenia unei persoane. Prietenia trebuie dezinteresată de chestiuni financiare. Avuţia nu este mai important de admiraţia pentru chestiunile înalte sau pentru iubirea faţă de un prieten. Întotdeauna faţă de prieten manifestăm grijă. Ne îngrijim de bunăstare sa pe toate planurile. Aici putem extinde şi faptul că dând el bine în faţa lumii dăm şi noi, însă nu ştiu dacă mai putem vorbi de prietenie. Putem intui faptul că apare o gamă de câştiguri pe seama prieteniei noastre cu orişicare. Ajungem aşadar să dăm prieteniei valenţe de neconceput vorbind la nivelul ideal. Bogăţia nu trebuie sa ajungă a cumpăra prietenii, însă se procedează astfel foarte mult atât în prezent cât şi’n trecut şi aşa va fi şi în viitor. Un lucru se poate observa. O prietenie clădită pe interese nu dăinuie, se clatină din început, însă reuşim să o menţinem artifical pentru a ne satisface interesul. Este exact ca sămănţa din pilda evanghelică căzută pe piatră şi care nu prinde rădăcini şi se usucă. Prietenia dintre semeni sau putem vorbi si de o prietenie între animale şi oameni, trebuie să se bazeze pe rădăcini solide pentru a nu fi doborâtă.

Prietenia dintre animale şi oameni reprezintă o dovadă extraordinară de fidelitate. Luăm de exemplu un animal de casă care’şi ştie stăpânul şi’l ocroteşte. În schimb primeşte admiraţie, adăpost şi hrană.

Revenind la ideea că iubirea este esenţa prieteniei încă o dată afirm că una fără cealaltă nu se poate. De aici reiese faptul că suntem datori a răspunde cu dragoste tuturor sau doar atunci când simţim că ni se raspunde cu dragoste? O intrebare interesantă. În text ni se precizează că prietenia înseamna câteodată şi purtarea dragostei faţă de duşman, nu numai faţă de prieten. Socrate mai precizează că,, cel ce iubeşte trebuie să fie prietenul celui iubit".

Spuneam mai sus că în mod ideal prietenia nu ar trebui să fie condiţionată de nimic. Dar ce se întâmplă atunci când persoanele se împrietenesc deoarece împărtăşesc pasiuni comune. Sau după spusele lui Socrate că toate cele asemănătoare sunt prietene. Toate conlucrează la desluşirea unor mistere, îşi doresc acelaşi lucru. De exemplu iubirea de înţelepciune pentru mulţi este ceia ce leagă trecând peste orice barieră. Aşadar sunt prietenii pe baza asemănării între ei, nu pe bază de iubire interumană ci pe bază de dragoste comună pentru înţelepciune.

La aceste două însă dacă iubirea nu este resimţită prietenia nu îşi face simţită prezenţa.

La fel de uşor cum te poţi împrietenii cu cineva tot la fel de uşor sau poate mai uşor îşi poate face apariţia inversul. Dintr’un motiv extrem de simplu se poate ajunge la invidie şi dezbinare. Ajungem la un nivel ridicat când realizăm cât suntem de aproape unul de celălalt, dar deodată descoperim ceva între şi astfel se creează o prăpastie enormă.

Observăm că parcă ideal sau mai aproape de ideal ar fi ca prietenii să fie diferiţi unul de altul în unele privinţe. Cei la fel ajung să nu se mai deosebească unul de celălalt şi să nu mai poată face o diferenţiere.

În text, Socrate în dialogul său cu respectivii tineri pune accent pe existenţa binelui în orice relaţie. Binele este izvorul prieteniei. Nici unui prieten nu’i dorim răul. Aceasta doar dacă nu este o prietenie falsă, însă aceasta nu o putem numi prietenie. Astfel ceea ce nu este folositor, de regulă nu ne este prieten. Daca acceptăm, iarăşi este o falsă prietenie, o antiprietenie.

Înţelegem că orice natură comună ne este prieten. Dacă găsim ceva asemănător din noi în altă persoană ne este prieten sau încercăm sa ni’l facem. Începem să’l iubim, îl dorim, simţim o pasiune pentru el şi inima noastra este neliniştită până nu’l simţim aproape. Devine apropiatul nostru deoarece ne aseamănă sau poate din pricina asemănării?

Apropiere înseamnă bine. Aşadar ajungem din nou la natura care dacă e comună ne apropie spre prietenie. Nu trebuie să o lipsim de iubire şi de idealuri comune.