Acrilicele sunt mai versatile, se pot aseza pe orice suport, iar nuantele obtinute sunt net superioare celor de la tempera. Plus ca, ca unul care am folosit ambele tehnici, pot spune ca tehnica in acrilic mie mi se pare mai usoara, desi se zice ca tempera e pentru incepatori, insa efectele obtinute mi-au dat o satisfactie imensa. Nu degeaba acrilicele au ajuns sa fie atit de raspindite. Iar ca rezistenta, sunt net superioare temperei, si o dovada clara am avut-o cind mi-am vopsit lateralele cauciucurilor bicicletei mele in alb (bicla e neagra, si avea prea mult negru, si asa arata mult mai bine), desi din punct de vedere mecanic, cauuciucurile sunt foarte solicitate, dupa doua luni de facut kilometri intregi zi de zi, culoarea inca era la locul ei! Cred ca realizezi cit de mult poate sa tina daca o pui pe o pinza, pe un carton, sau pe un perete, unde dupa aceea nu se mai misca!
Mai mult, tempera are nuante opace, adica nu poti vedea prin ele, acrilicele pot oferi, diluate, transparenta, ceea ce le poate face sa fie folosite ca si acuarelele. In plus, dupa uscare, acrilicele isi au luciul lor, lucru pe care nu il gasesti la tempera.
Tempera este pe baza de apa (solubila in apa).
Culorile acrilice sunt pe baza de ulei.
Culorile acrilice tin mai mult in timp.
Cine ti-a zis ca acrilicele sunt pe baza de ulei?!? Tot pe baza de apa sunt si acrilicele.
Tempera sunt proaste deoarece, atunci cand se usca pe hartie, ramane ca si un praf si se ia pe mana; pe degete iar acrilicele cand se usca, lasa un "strat lucios" si nu se imprima pe degete sau pe alte materiale.
Salut!
Diferenta nu e foarte mare, amandoua sunt culori pe baza de apa. Acrilicele au tendinta sa fie mai dense fata de tempera care au o textura mai cremoasa asa. Rezistenta in timp depinde si de calitatea culorilor, tempera pare a fi mai usor de aplicat, insa nu inseamna ca asa va fi si pentru tine. Acrilicele nu se pot indeparta cu apa, asa cum sunt cele tempera, fiind solubile in apa. Din ce am inteles culorile tempera nu se ingalbenesc in timp si sunt preferate in mediul scolar. Acum poti incerca vezi care varianta iti e mai comod, mai usor de folosit si cu care te obisnuiesti tu, in functie de proiectul pe care il ai.
Cristian_Titel_2001 întreabă:
LisaJulie întreabă: