Ar putea fi un peisaj care să conțină:
- în funal: forme de relief specifice locului unde ai copilărit
- într-un plan mai apropiat: un copac, doi, trei de care-ți amintești cu drag
- adaugă și clădiri, case, garduri, ceva ce să amintească de copilăria ta
- în planul cel mai apropiat presară cât mai multe detalii: obiecte specifice timpului în care ai copilărit (o casetă, o dischetă, un bibelou etc etc). Dacă nu găsești unde să le pui ai putea să pui acea priveliște descrisă mai sus să fie ce se vede pe geamul camerei tale, iar detaliile / obiectele să fie undeva prin interior
Încearcă să-ți amintești cu ce se ocupau cei din jurul tău când erai mic. Și presară și lucruri care pot aminti de acele activități. Un ghem cu ață cu ace de croșetat, o roabă plină cu frunze etc.
Pentru că e concurs mă aștept că contează mult emoția pe care o transmiți prin acest desen. Deci adună din copilăria ta acele detalii care inspiră ceva frumos, care amintesc oamenilor care se uită la desen de episoade similare din viața lor. (O pisică veselă lângă un parc cu flori, un cățeluș dormind lângă poartă, fluturi zburând etc.)
Fură și de la alții idei, caută „childhood painting" în Google Images - cât timp nu copiezi un desen întreg, ci doar te lași inspirat de ce vezi e foarte bine.
Și înainte să faci desenul final, fă 2-3 schițe măcar. În care să probezi cum va fi compoziția. E important să ai un centru de interes spre care să fugă privirea, iar toate detaliile să sprijine subiectul. Dacă e în ton vesel (și bănuiesc că va fi) o să ai soare și păsări zburând și culori deschise). Începe cu linii fine și nu adăuga detalii până când nu te-ai hotărât unde vin plasate lucrurile. Hotărăște din ce parte vine lumina, adaugă umbre ușoare în partea opusă ca să dai volum obiectelor. Nu mânji desenul cu degetele, mai bine hașurează pe diagonală ușor. Lasă mâna moale ca liniile să curgă ușor, nu stresate. Folosește puține diagonale și unghiuri ascuțite și multe paralele cu laturile foii și linii care unduiesc ca niște valuri - pentru că vrei să transmiți liniște și pace, nu tensiune. Și nu sări direct la tonuri închise, ci pune mai întâi culori deschide de tot și accentuezi treptat privind imaginea în ansamblu. În loc să începi dintr-o parte și să termini desenul în cealaltă încercând din prima să obții tot, cel mai bine e să construiești desenul începând cu linii foarte fine după care te ghidezi. De exemplu: o casă seamănă de fapt cu o cutie. Schițezi mai întâi o cutie în spațiu - verifici perspectiva să fie cât de cât corectă - adică cu cât e mai la distanță un lucru cu atât de vede mai mic. Și da, nu uita să variezi - nu pui 3 copaci pe același rând la aceeași dimensiune - când poți să îi pui în spațiu: unul mare, altul mijlociu și altul mic. Încearcă să construiești imaginea în așa fel încât privirea celui care se uită să găsească multe motive să se plimbe prin cadru fără să iasă în afara lui. De exemplu: dacă un cățel fuge pe stradă și se uită spre un copac, iar copacul are o creangă îndreptată spre soare, iar soarele are o rază mai accentuată spre fereastra unei case, în fața căreia stă o pisică cu coada îndreptată spre câine - ai făcut un cerc imaginar prin care poți plimba ochii omului. Spor.
Tu n-ai avut copilărie? Poți să desenezi un copil la un birou jucându-se pe PC atunci.
Omule, eu am noroc că am avut copilărie, nu ca toți copiii ce își petrec timpul liber pe computer sau alte prostii. Chestia e că "locul copilăriei mele", pentru mine, e spatele blocului, și crede-mă, nu e chiar artistic peisajul.
Mai bine gândești de două ori înainte de a tasta.
Poți să-l faci artistic în multe feluri dacă ai puțină imaginație .
Da, un desen cu siguranță poate fi câștigător și minunat atunci când ai termen o săptămână, iar tu pictezi ghena de gunoi din spatele blocului. Eu mă refeream la faptul că "locul copilăriei mele" nu e spectaculos.
Am înțeles ce-ai zis, dar nu verifică nimeni unde ai copilărit . Aveai liber să transformi ghena aia de gunoi în orice.
In spatele blocului vara.Parintii stau undeva in fundal si urmaresc copii in timp ce vorbesc intre ei fumeaza si mananca seminte, sa nu iasa in evidenta prea mult.Niste baieti se joaca patratica undeva pe pagina iar niste fete la cativa metri de ei sotron.Baietii sunt juliti in genunchi si coate. Unii sunt in pielea goala altii in maiou altii in tricou.Un bloc pe fundal din care sa se vada 1-2 oameni care stau la balcon si fumeaza si o baba care arata putin nervoasa ca nu poate sa doarma.