Poate e moştenirea noastră de migratori de vină, dar drumul rămâne mereu un membru nesuferit al familiei căruia îi suporţi tot felul de prostii, şi totuşi îl iubeşti, pentru că e al tău. Nicăieri nu e mai clară relaţia asta ca-n literatură, unde viaţa pe drum e suprema eliberare de limitele existenţei normale, îmbrăţişarea hazardului, valorificarea la maxim a posibilităţii, cea mai bună cale de la tine către tine.
Şi nimeni n-a spus toate astea mai bine ca Jack Kerouac, în Pe drum, unde Sal şi Dean trăiesc într-un etern şi fermecător prezent, un acum care poate nu e real pentru cei de acasă – dar oh, cât de real e drumul, ce certitudine mai ai nevoie când e singurul lucru care contează, măcar pentru o vreme?
Tot drumurile americane, dar ceva mai la sud de Route 66, sunt străbătute şi de Raoul Duke şi Dr. Gonzo în Fear and Loathing in Las Vegas – însă pentru ei, şoseaua şi maşina sunt doar nişte suporturi materiale pentru un alt gen de călătorie, alimentată cu mesalină, LSD, cocaină şi mult alcool.
Nu departe sunt Ken Kesey şi a lui formaţie, The Merry Pranksters, în The Electric Kool-Aid Acid Test a lui Tom Wolfe, care străbat America într-un autobuz de şcoală, în timp ce experimentează cu LSD şi alte droguri psihedelice.
Drumul nu aparţine însă doar hipsterilor – câteodată el e, prin infinitele posibilităţi pe care le deschide, ultima speranţă a oamenilor loviţi – bărbatul şi copilul din Drumul lui Cormac McCarthy nici măcar nu ştiu înspre ce merg, dacă vor găsi ceva acolo sau dacă vor supravieţui experienţei. La fel, familia Joad, din Fructele mâniei, e mânată de sărăcie tot pe Route 66, către California, într-o călătorie pe care pariază tot.
Într-o călătorie alimentată de disperare, oprirea înseamnă abandon, pierderea pariului, moarte – în Mâna stângă a întunericului (despre care am scris şi noi), traversarea deşertului de gheaţă este deopotrivă singura posibilitate prin care Ai poate supravieţui şi îşi poate îndeplini misiunea, dar şi o călătorie iniţiatică, în timpul căruia înţelege cu adevărat, prin Estraven, ce înseamnă planeta Gethen, şi devine unul de-al lor. Asemănătoare este şi călătoria lui Rocannon pe planeta care urmează să-i poarte numele, într-un alt roman al Ursulei K. Le Guin (despre care vă spuneam că e, într-un fel, primul draft al Mâinii stângi).
În Micul dejun al campionilor, Kligore Trout pleacă din New York către Midland City, unde e invitat la un festival de artă. Călătoria lui prin America, desfăşurată în primul rând cu autostopul şi pe jos, e un pretext excelent pentru ca Vonnegut să-ţi arate o ţară industrială, poluată, unde libertatea pentru care oamenii au luptat şi cu care se mândresc se reduce la posibilitatea de a alege o maşină la mâna a doua sau orice cocktail dintr-un bar.
Tot America viciată, corporatistă şi obsedată de propria-i normalitate o redescoperă şi Wakefield, în romanul omonim al lui Andrei Codrescu, în urma unui pact cu Diavolul care îl trimite pe drumuri, în orăşele la fel de şterse ca Midland City-ul lui Vonnegut. şi tot o călătorie în America, de data aceasta văzută de Ilf şi Petrov, cu tot umorul şi cu toată ironia lor exactă, avem în America fără etaje.
Poate cea mai frumoasă călătorie de autodescoperire este chiar cea de-a lungul drumului cu cărămizi galbene, urmat de Dorothy şi Toto către Vrăjitorul din Oz, în romanul lui Frank Baum. Fiecare personaj din grup este în căutarea a ceva: Dorothy vrea înapoi în Kansas, Omul de tinichea vrea o inimă, Sperietoarea de ciori un creier, iar Leul cel laş îşi doreşte să fie curajos, aşa cum sunt leii. Povestea lui Baum ne arată cum, uneori, nu destinaţia contează, ci drumul şi ce învăţăm din el şi că, uneori, ceea ce căutam a fost cu noi tot timpul.
Drumul e uneori şi singurul mod prin care poţi vedea ceva, ceva ce ştii că există dar nu ai reuşit să înţelegi cu adevărat – cei 8000 de kilometri străbătuţi de Che Guevara în timpul celor nouă luni descrise în Jurnal pe motocicletă îi arată acestuia un continent lovit de sărăcie şi de inegalităţi sociale şi îl transformă într-un revoluţionar.
Dar, la urma urmei, unele călătorii sunt, simplu, de dragul călătoriei. Spre exemplu, în Călătorie în Portugalia, am văzut cum Saramago îşi redescoperă propria ţară, străbătând-o, de la nord la sud, la volanul unei maşini. Maestrul călătoriei ştiinţifice, simple, neîncărcate de semnificaţii este însă Jules Verne. În Ocolul Pământului în 80 de zile, Phileas Fogg vrea să câştige un pariu; Keraban Încăpăţânatul înconjoară Marea Neagră pentru a ajunge de cealaltă parte a Bosforului numai pentru că nu vrea să plătească o taxă de trecere. Cinci săptămâni în balon e mai degrabă air trip, decât road trip, dar aş zice că se pune. E tot o călătorie în scop-non turistic, până la urmă.
În final, să nu-l uităm pe Mihai Barbu, care pe motocicletă, la fel ca Che Guevara, ajunge până în Mongolia, traversând, pe drum, Ucraina, Rusia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia sau Bulgaria (citiţi mai multe despre călătoria lui aici).
Ordonare:
După relevanţă
|
April
a răspuns:
Multe sunt drumurile pe care viata te poarta asa cum vrea ea,dar totdeauna raman altele pe care chiar tu ai voi sa pasesti.Iar daca sunt atatea modalitati astazi de a parcurge,fie si numai cu mintea,tot felul de trasee,desigur ca acele pe care cartile ni le propun sunt de un farmec potrivit cu talentul celui care ne vorbeste despre ele.
Intamplator,in vara anului ca a trecut am refacut un traseu bine cunoscut din anii aolescentei si anume traseul sadovenian al Vitoriei Lipan, dar in sens invers, dinspre Dorna spre Tarcau.Am pornit intr-o diminearta de august de pe malul Dornei,rau impunator,uneori linistit,alteori nvalnic,si am trecut rand pe rand prin toate localitatile ce capatasera pentru mine nume de legenda:Sabasa,sat ascuns intre obcinile bucovinene,Suha,strabatuta de apa Moldovei,apoi,insirate un timp tot pe o apa,Bistrita cea aurie,unul dupa altul Borca,Brosteni, Grintasti, Farcasa.Era duminica si oameni sfatosi se adunau grupuri -grupuri prin targuri animate, fete si baieti mergeau agale pe marginea soselei aruncand, din cand in cand priviri curioase spre turistii ce astazi au impanzit drumurile singuratice de pe vremea Vitoriei.De la Dorna la Tarcau e un drum intr-o tara fermecata,cu apa ce se zbuciuma cand intr-o latura, cand in alta, cu munti prietenosi acoperiti de paduri pana pe coame.Desi n-as spune ca drumul de astazi e cu mult mai bun decat cel de altadata,as spune ca frumusetea locurilor merita a fi descoperita,spre bucuria sufletului iubitor de natura.
-O alta carte care mi-a fermecat tineretea a fost cea scrisa de un calator rus,Vladimir Klavdievici Arseniev, "Prin taigaua Extremului Orient.". Desi facusem cunostinta cu Siberia din poezia sau proza rusa,citirea acelei carti de calatorii m-a adus mai aproape de locuri fascinante,mai ales ca savantul-geograf este dublat de un scriitor talentat, care reuseste sa creeze imagini plastice, descrieri cu adevarat fermecatoare.Cititorul face cunostinta cu locuri de o frumusete salbatica precum Muntii Sihote Alin cu padurile lor dese,cu maiastuosul rau Amur,sau impunatorul lac Hanka,punct de granita astazi intre doua tari uriase,Rusia si China,cu vietatile ce-i anima vastele maluri intesate de papuris.Dar poate ca cea mai importanta descoperire a geografului sunt oamenii acelui indepartat tinut,iar una dintre figurile evocate,cea a lui Dersu Uzala,vanator si calauza,a impresionat atat de mult un regizor american incat acesta i-a dedicat un intreg film.
-Dar poate ca cea mai apropiata inimii mele este o calatorie fantastica,imaginata de Saint Exupery,si anume calatoria Micului Print printre planete,inainte de a poosi pe Pamant,in preajma unui zburator cu aripile frante intr-un desert pamantean. Micul Print a plecat de pe o planeta micuta,pe care cel mai mare pericol il reprezinta baobabii si pe care, atunci cand esti trist, poti sa-ti muti scaunul si sa privesti melancolic si 43 de asfintiturI.In calatoria sa "interplanetara",Micul Print viziteaza mai multe planete,locuite de persoane bizare; pe una dintre ele traieste un "om rosu ca sfecla,care n-a mirosit in viata lui o floare",unica lui preocupare fiind aceea de a socoti,pe alta un rege intelept care porunceste intotdeauna numai ceea ce este in puterea supusilor sai sa faca,apoi un vanitos ce vede in fiecare om un admirator,un businessman,om serios ce ia in administrare tot ce e fara stapan in Univers depunand actele la banca,o planeta pe care se afla doar un felinar cu lampagiul sau,apoi un geograf ce nu exploreaza,doar numara ape mari,orase. Poposit,in final pe Pamant Micul Print descopera prietenia,dar si farmecul nemarginitului pustiu pamantesc,al carui rost pare a fi acela ca ascunde undeva o fantana.N-as putea spune daca exista in toata literatura lumii imagine mai fascinanta decat aceea desenata de insusi autorul cartii in finalul acesteia,aceea a dunelor vegheate de o unica stea ce straluceste in inaltimi:e dorul de nemarginire al sufletului omenesc...
-Daca n-ar fi loc al desfasurarii unui cosmar al inocentei pierdute, asa cum se intampla in cartea "Imparatul Mustelor" a lui William Golding, o insula salbatica din oricare dintre oceanele lumii ar putea fi o destinatie romantica.Si,din fericire,inca poate fi...
-O alta calatorie incitanta ar fi cea in suita generalului John Sartoris,din romanul cu acelasi nume al scriitorului William Faulkner. Pornit insotit de soldatii sai in cautarea avantposturilor inamice ale federalilor,generalul strabate padurea intunecoasa,neagra in miez de noapte,iar caii inainteaza pas cu pas,in sirag,pe carare,in timp ce calaretii tin sabiile si muschetele in bratele intinse in fata lor caa sa nu fie maturati din sa de crengile nevazute; strabat apoi campia ale carei ierburi mangaie gleznele cailor si patrund, in final, in tabara adormita unde o incaierare inversunata face victime atat printre cei atacati dar si printre atacatori.
Multe sunt cararile vietii; pe unele le parcurgem aievea, la altele doar visam.Dar un lucru e sigur:"iubitorul de frumusete sfarseste a o vedea pretutindeni". Numai bine.
Răspunde
|
ardnaxur1961
a răspuns:
La Nord de Noi Insine si Acea Fata Frumoasa de Radu Tudoran.
La fel, America Ogarului Cenusiu de Romulus Vulpescu.
@CylonNr6: daca n-ar exista "biblioteca bunicii", ai citi si tu, in vreo 7-8 ani, Levantul lui Mircea Cartarescu.
|
anonim_4396
a răspuns (pentru ardnaxur1961):
Respecte, doamna cu bibiloiul! Sa le loviti pe toate, sa sara popicele ca turbate! 
Eu am introdus observatia cu Alice si Verne doar pen'ca se chinuia bunica-mea sa mi le bage pe gat intr-a treia, si bine a facut. Dar e un fel de "Final Fantasy" out of context: din cate am inteles eu din postarea asta e vorba de vise de calatorie reale pe Terra, nu de calatorii imaginare prin centrul Pamantului... care chiar e gol ca un bostan pe dinauntru, stiai?
Răspunde 
|
ExistaMosCraciun
a răspuns:
Cartile postale in care admir orasele respective, imi lipseste rabdarea necesara de a citi descrieri.
|
MariaChrii
a răspuns:
Eu visez la calatorii de cand am citit Singur pe lume de Hector Malot apoi am trecut la Jules Verne care ma purta fie pe o insula la tropice fie la Polul Nord sau intr-un balon cu aer cald peste Africa recent am citit Trei intr-o barca si Trei pe doua biciclete de Jerome K Jerome foarte amuzante si pline de peripetii as dori sa imi recomandati carti de genul acestora doua Multumesc
un poker, o septica
|
AxyTM
a răspuns:
Aventura spre centrul Pamantului, Insula misterioasa ambele scrise de Jules Verne
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
