Salut si bine v-am regasit! Dupa o lunga si frumoasa vacanta, m-am reintors printre voi.As vrea sa imi spuneti parerea voastra sincera in legatura cu ceea ce am inceput sa scriu si daca merita sa mai continui.Multumesc frumos!

Ucigasul de oameni morti!

Poate ca ar trebui sa-mi amintesc de sectantii imbracati in alb care isi decorau mormintele cu flori de plastic colorate tipator. Printre mormintele fara cruce, numai musuroaie de pamant stropit cu apa inecacioasa, au pus insuportabile covoare pe care te obliga sa pasesti descult. Au fetele stravezii si secerate de incestuoasa abstinenta. Ochii lor inexpresivi, holbati si ficsi te urmaresc suspicios in orice miscare, cu un zambet tamp uitat peste buze si dorinte uscate. M-au urmarit fanatic o noapte intreaga, pana in biblioteca in care se pregatea distrugerea lor fara sa stie, unde m-am ascuns printre praful cartilor. Se facuse liniste adanca, am iesit precaut crezand ca au adormit cu totii (nu banuiam pe atunci ca ochii aceia mariti nu se pot inchide nici in somn), dar un grasan cu aer de psihopat american m-a alergat prin casa labirintica luminata de triste lampi agatate in pereti tapetati in culori puternice si obositoare cu o biblie sectanta in mana.

Totusi poate e mai relevanta intamplarea din lumea inchisa sub un soare etern si mistuitor a domnului D. Nu l-am vazut niciodata. Se spune ca exista insa si cam toti il stiu de frica, desi multi dintre ei, probabil fara sa o stie sau dori intr-adevar (le este mult mai comod sa se lase pe mainile acestui extrem de instruit si responsabil domn), il cam fura si cel mai adesea reneaga dintr-un simplu si natural scepticism cauzat de misterul in care acest domn D. pluteste, el nefiind decat arareori vazut de oaspetii sai intinsi sub neobositul si mistuitorul soare, cea mai comuna aparitie a lui fiind cea in care se infatiseaza sub forma unui batran, e drept, cam garbovit, chel si „destul" de muritor, spun ei - pentru a nu le trezi invidia si a-i face sa se razvrateasca si sa doreasca, domnul D. fiind si nemaiintalnit de intelept. Pentru a-i pedepsi si testa goleste lumea de suflare umana si, cu fiecare in parte dintre cei vizati, face urmatorul lucru: evaporand ultimul stop de apa, il lasa singur si insetat, cu transpiratii fierbinti spalandu-i fata si golul unui chin tantalic in stomac, in cimitir. Nu se stie inca daca halucinatiile sunt cauzate de pregnanta sete si incisiva toropeala, dar fiecare dintre cei care au trecut prin aceasta nefericita incercare a marturisit ca a inceput sa vada cum din morminte ieseau flacari care ardeau instantaneu crucile de lemn fara nici un nume scrijelit si iarba din jurul lor, apoi observau fara sa poata inchide ochii flori care dintr-o data apareau deasupra pamantului devenit vesmant al osemintelor presupusilor decedati, crescand treptat, trecand prin toate stadiile de viata ale unei flori, hranite din tarana mortuara, pana ce se ofileau si dispareau inapoi in pamant. Probele au fost desigur mult mai cumplite, insa nimeni nu a continuat sa povesteasca, oprindu-se toti la episodul florilor, cu fetele transfigurate de lumea goala a groazei pastrate pe retina si in maruntaie ca o gheara fierbinte. Au existat soapte intrerupte aducand aminte vedenii descarnate iesite la suprafata din tinutul subteran. Astfel credinta in existenta misterioasa a domnului D. a inceput sa se cimenteze, fiecare admitand ca imensa grija pe care acesta le-o poarta il determina sa stea ascuns pe undeva, probabil la umbra, fara sa inceteze totusi de a-i supraveghea spre binele lor. Toate aceste mituri si baliverne m-au enervat si plictisit la culme, astfel incat a trebuit sa-mi pastrez curajul si sa le spun tuturor cum sunt pacaliti de cine stie ce batran senil. Fara sa vad flori iesind din morminte sau cruci arse de focuri subterane, m-am autoexilat din lumea artificiala de fantose prajite de soare a domnului D., grabindu-ma sa incui in trecutul suspendat usa acestei halucinatii bolnave si ridicole.

Altadata, in timp ce dormeam traversand o padure inalta, m-am trezit mergand printre niste cladiri imense din care picau masini. Ireligiozitatea acestei lumi bestiale si false de ciment si cioburi nu m-a excitat insa deloc. Am plecat fara sa privesc inapoi infigandu-mi unghia degetului mare in degetul aratator, inca o data purtand urmele unei crunte dezamagiri in fata unui univers de materie risipita.

Totusi, poate nimic nu m-a exaltat mai mult in pustiile mele calatorii decat noaptea adanca a orasului uitat dincolo de prapastii de ape negre. Din vetustul templu ruinat s-a desprins o umbra ca o aripa ranita dornica de razbunare, care apoi s-a divizat. Umbrele s-au transformat sub lumina difuza atarnand deasupra ca o luna dezolata intr-un barbat si o femeie. Amandoi goi si vii si fierbinti in tacerea inghetata a tenebrelor, gandind si palpitand identic, uniti definitiv printr-un singur creier desprins si el din ruinele vechiului templu si strecurat in concavitatile lor. S-au alergat entuziasti si tacuti pret de o vraja si jumatate si au sfarsit impreunandu-si creierele si trupurile cu un unic geamat din ambele gaturi calde pe fostul altar al templului. Dupa un somn inghetat si profund m-am trezit pe acelasi altar intreaga, cu ambele bucati de creier la locul lor obisnuit...

Acum imi aduc aminte tot mai vag si confuz de aceste calatorii nocturne si pustii, peste ape interzise si intunecate, tinand in dinti toate cheile vanate de atatea erinii indracite care au dorit cu nesat sa raman inchisa in infinitul maladiv pictat fovist pe sufocantii pereti de nimic. S-a spulberat totul in fragmente straine si indiferente de intreg de cand cu ucigasul de oameni morti. Adesea ma privesc in oglinda si zaresc pe fata mea sangele varsat de el in lumea mortilor eterni. Ma gandesc cu egala nepasare la faptul ca ucigasul de oameni morti pot fi foarte bine chiar eu, iar fata lui incruntata doar o iluzie optica suierata de vant. Alteori mi se intampla sa reconstitui cat mai corect si minutios nenumaratele fragmente descompuse ca sa regasesc posibilul spatiu uitat in care am pierdut vreuna dintre chei. Intr-o seara l-am auzit pe ucigasul de oameni morti spunand cu jumatate de glas ca a zarit intr-o biblioteca un obiect stralucitor din alta lume, fapt ce m-a pus dureros pe ganduri. Apoi, mai inalt, a adaugat amar: „Cand te gandesti ca nenorocitii astia de papusoi monomani sunt mai vii decat noi!"

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook