Sunt mic. Sunt foarte mic. Cateodata simt ca trebuie sa ma ascund - sa ma ascund de propria fiinta. Nu mai am incredere in mine. Odata cu increderea, si cea pe care o iubeam m-a parasit. Nu mai pot fara ea. Ma tangui si imi amintesc de noi doi. Ma plimb prin ploile de toamna ca un strigoi pe langa banca din parcul in care ne intalneam de fiecare data in acea vara. Imi amintesc de ea, de fata ei firava si ma intristez. Ma plimb linistit prin parc, si ma uit spre cer - cerul este senin - ceva neobisnuit pentru o zi de toamna. Soarele imi zambeste ironic. Copacii par sa se apropie de mine, gata sa ma sufoce. O trista voluptate se strecoara in fiinta mea. Imi vine sa strig - sa strig catre cer: Doamne! Unde esti!? Plangand, cad in genunchi...Deodata ii simt respiratia langa urechea mea. Mana mea sta pe umarul ei... Unde sunt?
Acesta este un fragment din cartea mea pe care l-am transformat in intrebare... Sper ca v-a placut
Mai bine spus unde ai fost tu si cu toata tanguirea ta. Probabil ca in tine insuti, uitand de bucurie si inecandu-te in propria singularitate. Probabil ca ai fost pentru o clipa acaparat de teama de a pierde iubirea vietii tale. Probabil ca fantomele visurilor aduc cu ele sovaieli si lacrimi. Oricata fericire iti va aduce iubirea, sufletul tau va avea mereu o latura de tristete pe care numai copacii goi, pravalindu-se pe ei si pe tine o pot intelege. Nu esti decat acolo unde si trebuie, langa ea, alaturi si implinit. Doar ca numai sufletul tau cade cateodata in genunchi. Este foarte frumos fragmentul si foarte sensibil. Iti doresc sa reusesti sa scrii cu aceeasi sensibilitate si in continuare si iti doresc in schimb ca acea tristete neintemeiata sa ramana mereu numai in tine, numai in taina de nepatruns a fiintei tale.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
În vis.
Frumos...vis, felicitări! Sau era coşmar? Da, mai degrabă un coşmar... Bine că s-a terminat. Şi e bine, când se termină cu bine.
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
