„Stele în lumina dimineţii"
Am aşteptat cu emoţie venirea la acest Festival de teatru de la Piatra Neamţ a colegilor mei - studenţii anului IV Actorie cu acest spectacol. De această dată, povestea se petrece în timpul Olimpiadei de la Moscova, într-o casă de nebuni unde nebunia nu înseamnă însă derogare de la realitate ci, dimpotrivă, cei ce locuiesc acolo sînt nişte individualităţi accentuate care şi-au permis să privească la un moment dat prea puternic şi poate mai serios în realitatea propriei lor existenţe şi de aceea au fost pedepsiţi pentru că nu au acceptat convenţia socială. În acest sens, trebuie precizat - ca o notă explicativă - că autorul piesei, Alexandr Galin, născut într-un orăşel de la periferia Petersburgului - Kursk - a simţit el însuşi greutăţile şi durerile apăsătoare ale acestei perioade. Pornind din acest punct, piesa devine o oglindire artistică a propriului cadru existenţial.
Valorea dramatică a textului (personaje puternice, situaţii conflictuale bine conturate, forţa şi ritmul dialogului) le oferă tinerilor actori un material de lucru fertil şi foarte generos care îi situează pe traiectoria interpretării realiste în care mai important decît personajul devine procesul de construcţie a acestuia. În această privinţă se poate spune că studenţii de la clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag au fost vii, frumoşi şi adevăraţi, reuşind să creeze cu mijloace proprii atmosfera unei lumi aparte, oprită parcă în loc, dar care îşi are o dinamică interioară viguroasă şi nuanţată.
La începutul spectacolului, legătura între personaje pare că se înfiripă greu, actorii nu se simt unii pe alţii, dar acest fapt nu e decît un efect pe care nu-l putem înţelege pentru că celălalt termen, cauza declanşatoare, urmează efectului. Cînd începe spectacolul, acţiunea e deja începută, personajele le avem realizate. Ceea ce urmează e partea demonstrativă a unor premize construite dinainte. Poate de aceea personajul Anna (fata îndrăgostită de Kolea) e emoţionantă în unele momente pentru că îşi trăieşte drama ca o confesiune, tensiunea din propria partitură acumulîndu-se treptat. Fracturarea care se simte la început e dictată poate şi de faptul că prin întîlnirea dintre Maria (care şi-a construit cred cel mai bine personajul, reuşind să atingă variatele tonalităţi care compun personalitatea) şi Klara se realizează interacţiunea dintre două moduri diferite ca intensitate de a percepe realitatea. În timp ce Maria nu poate fi decît într-un fel, trăindu-şi drama în pauzele dintre cuvinte sau atunci cînd se face complet întuneric pe scenă, Klara (prostituata) alungată de la Moscova, încearcă să se dezică de propria condiţie asumîndu-şi o altă identitate. Extraordinar este că dramelor şi rănilor deschise ale tuturor personajelor le răspunde imaginaţia şi poeticul - ca formă de salvare.
Acesta le oferă şansa de a gîndi şi a se manifesta liber. Drama apare atunci cînd imaginaţia e violentată de realitate, cînd ea nu poate fi o lume prin ea însăşi (de exemplu, momentul cînd Klarei îi este furat visul din „Lumina dimineţii", reîntoarcerea colegei prostituate trezind-o la realitate).
În această atmosferă apăsătoare în care, cu cît personajele vorbesc mai mult cu atît parcă se cunosc mai puţin, muzica rezumă şi unifică esenţialul din toate poveştile din piesă: Suferinţa - fie ea mută, agresivă, exacerbată ca expresie verbală. Note nervoase, obsesive care dau suferinţei imaginea unui cerc concentric care reproduce la infinit scenariul durerii. Acesta este foarte sugestiv redat şi la nivelul luminilor care decupează în momente cinematografice personajul în ceea ce are el definitoriu. Dar ce e impresionant e că acestea creează o metamorfoză a spaţiului - fiind urmărit uneori nu atît locul acţiunii, ci pe cel afectiv, care întregeşte starea personajului.
Decorul e foarte bine realizat pentur că acoperă substanţa piesei, în acest caz concreteţea devenind material pentru imaginaţia spectatorului.
La finalul spectacolului am trăit sentimentul că „Stelele în lumina dimineţeii" pot fi consideraţi de fapt actorii - studenţi care au reuşit să ne dea încredere şi speranţă în forţele lor creatoare.
nicolbutnaru întreabă:
retrogrobian întreabă: