Pe nedrept, poveştile de dragoste sunt privite câteodată cu suspiciune în literatură. Te aştepţi la dulcegării, la patetism, la fraze simple şi poveşti liniare. Din fericire însă, prejudecata asta e profund greşită. Sunt poveşti minunate de dragoste în literatură, care transmit emoţii reale, care sunt frumos scrise sau care uimesc. Sunt poveşti diferite de dragoste, care îţi arată că iubirea nu înseamnă stereotipii şi că fiecare întâmplare, oricât de inedită ar fi, capătă alt sens astfel. Iată zece dintre ele:
1. Gemenii de Cărtărescu e o poveste dincolo de trup, de biologie şi de identitate, care începe în concret şi se termină în ireal. Într-un Bucureşti fantastic, doi adolescenţi descoperă iubirea şi trăiesc o nebănuită metamorfoză.
2. Ada sau Ardoarea de Vladimir Nabokov este povestea incestuoasă, stranie şi încurcată a lui Van şi Ada (fraţi vitregi), a căror pasiune secretă începe în copilărie, într-un timp nedefinit, pe Antiterra.
"Mă pui la zid, iubitule, a spus Ada zâmbind palid. Nu ştiu. Te ador. Nu voi mai iubi pe nimeni niciodată aşa cum te ador pe tine, niciodată şi niciunde, nici în eternitate, nici în terrenitate, nici în Ladore, nici pe Terra, unde se spune că se duc sufletele noastre."
3. Zenobia de Gellu Naum – o altă carte extraordinară a literaturii române, scrisă de suprarealistul Naum. Lygia şi Gellu, povestea de dragoste neînchipuit de frumoasă, apare transfigurată în Zenobia.
"cînd s-a ivit Zenobia, puteam să şi mor, puteam să mă sinucid, domnule, convins că o fac din dragoste, fără să ştiu că la puţini, la foarte puţini, le e dat să cunoască miracolul."
Citeşte un interviu cu Simona Popescu despre poetul Gellu Naum.
4. Intrarea soarelui de Cecilia Ştefănescu este povestea fantastică a doi copii ce trăiesc prematur iubirea, Sal şi Emi, pentru ca apoi să o regăsească, dincolo de timp, printr-o ciclicitate misterioasă, când sunt adulţi. Dacă mă întrebaţi, e una dintre cele mai faine cărţi apărute în ultimii ani la noi.
“Crezi că iubirea e făcută să fie pură? Ştiu că asta crezi.” Credea mai mult, că trebuie tăinuită, niciodată mărturisită, trăită.
5. Henry şi June – cine nu-i ştie pe Henry şi June? Sau pe Henry şi Anais? Poate pe Anais şi June? În tot acest triunghi amoros de o senzualitate extraordinară ce se întinde pe mai mult cărţi avem doi scriitori pentru care convenţiile sunt doar nişte fleacuri. Nu-i judecaţi!
6. Matei Iliescu de Radu Petrescu nu este o carte prea cunoscută a literaturii române. E una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste scrise la noi, cu o atmosferă intensă, aproape de ireal. Matei, un adolescent hipersensibil, se îndrăgosteşte de Dora, o femeie măritată. Discuţiile lor sunt lungi şi întâlnirile secrete.
7. Spuma zilelor de Boris Vian ne arată o altă latură suprarealistă, nebunească a iubirii, de un lirism absolut. E strania poveste a lui Chloe căreia boala îi creşte ca o floare în plămâni şi căreia Colin îi aduce alte flori, multe flori, pentru a o salva.
8. Şotron -ul lui Cortazar este expresia iubirii pentru Maga / Lucia, sub toate formele ei, de la adoraţie la revoltă, de la calm la pasiune şi de la conştiinţă la emoţie.
9. Dragoste în vremea holerei de Marquez este o carte despre dragostea imposibilă şi despre cum sentimentele nu ţin cont de trecerea timpului. Sau de orice altceva.
10. Mătase de Alessandro Barrico – din cărticica asta mi-a rămas în minte scrisoarea de dragoste. Atât de puternică, senzuală şi expresivă!
Rămâi aşa, vreau să te văd, eu te-am privit atâta, dar nu erai pentru mine, acum eşti pentru mine, nu te apropia, te rog, rămâi aşa cum eşti, avem o noapte pentru noi, şi eu vreau să te privesc, nu te-am mai văzut niciodată aşa, trupul tău pentru mine, pielea ta, închide ochii şi mângâie-te, te rog.
Voi ce cărţi frumoase de dragoste aţi citit? Aţi vrea să traiţi o altfel de iubire, ca în cărţile de dragoste nesiropoase?
Cristina Foarfă,
CEau:* horror am citit:,, Ispita din catacombe'', de Iris Johansen
de dragoste:,, Acum ori niciodata ''de Elizabeth Adler
Recent am citit cartea "Misterele dragostei" de Danielle Still si mi-a placut foarte mult.Din carte reese ca dragoste nu este intotdeauna ca in basme.
"Dragoste in vremea holerei". E extraordinar cum dragostea lor a ramas aceeasi si dupa zeci de ani. Si "Istoria iubirii" de Nicole Krauss mi-a placut - o poveste despre inceputul si sfarsitul iubirii, despre toate sentimentele pe care le implica de-a lungul timpului.
Margaret Mazzantini -Nu te misca. Teribila poveste de dragoste. O iubire care scoate la suprafata tot ce este mai autentic urat si frumos in personaje.
Pai mi-a placut mult,, Traieste clipa" de Nora Roberts si seria,, Amurg" de Stephanie Mayer care o recomand cu cea mai mare placere
Cavalerii Pardaillan, Fausta, Fausta Invinsa, Regele Intunericului si doresc sa continui cu toata colectia lui Zevaco cu povestiri despre Pardaillan. Si da, as dori sa traiesc o astfel de poveste de iubire, dar pacat ca nu mai exista asa ceva in zilele noastre
Buna
Ca dragoste(dar mai multa drama) am citit primul volum din David Copperfield(acum il citesc pe al 2-lea ) de Charles Dickens.
Ca stranie vreau sa citesc "Stralucirea" de Stephen King,dar asta in liceu(inca un an de asteptat ).
In schimb acum m-am apucat de o carte de Frederic Beigbeder(n-are titlu, dar cred ca se numeste 13, 99 lei, dar atat a costat ) care e de comedie .
Sper ca te-am ajutat
Fata din zlataust de ionel teodreanu am citit-o demult as spune ca e tot o carte de dragoste desi cam stanie, dar anume asta si o face deosebita.
Buna eu am citit Jurnalele Vampirilor, e o poveste superba intre o muritoare si un vampir, da, o sa credeti ca e nasol ca sunt si vampiri, dar nu`i asa...e chiar o poveste frumoasa...
O alta, Damnare - de Lauren Kate, o alta poveste impresionanta, intre un inger cazut si o fata care se reincarneaza la nesfarsit ajungand sa se intalnesca mereu, dar povestea se termina tragic de fiecare data...dar acum, ceva e schimbat, aflati voi ce
Maitreyi, a lui Eliade si cartea raspuns scrisa de Maitreyi, Dragostea nu moare. Superbe!
Am citit "elevul dima dintr-a saptea", "scrisoare de dragoste" si "invitatie la vals" toate de dragoste, scrise Mihail Drumes si sunt superbe vi le recomand
Nu citesc romane de dragoste, dar am citit câteva doar pentru că le aveam ca temă la școală
Mi-a plăcut dama cu camelii.
Lolita - Vladimir Nabokov
Invitatia la vals - Mihail Drumes
Mandrie si prejudecata - Jane Austen
Doamna Bovary- cartea de dragoste cea mai recent citita si care mi-a placut foarte mult.M-a impresionat cel mai mult un citat care mi l-am si notat. Oricum mai sunt, din ce-am citit eu:''Departe de lumea dezlantuita'', ''Jane Eyre''.
Draga Cristina Foarfă
Eu am citit cărţi frumoase de dragoste. As vrea sa traiesc o altfel de iubire, ca în cărţile de dragoste nesiropoase. Ma poti ajuta?
Pentru toti ceilalti recomand: Luni de fiere - Pascal Bruckner
Povestile de dragoste care mi-au placut mie cel mai mult sunt: seria Amurg ( Stephenie Meyer ); Maitreyi ( M. Eliade ) si Dragostea nu moare ( Maitreyi Devi ); La rascruce de vanturi ( Emily Bronte ); Dama cu camelii ( Alexandre Dumas - fiul ); Mandrie si prejudecata ( J. Austen ).
Sotia calatorului in timp. Si The Fountain. Care de fapt is amandoua filme. Prima e si carte.
Eu sunt nebuna dupa seria "Amurg" (povestea de dragoste dintre un vampir si o muritoare). Este absolut geniala cartea. O recomand tuturor.
Crima si pedeapsa:Rascolnikov si Sonia,parca.
Femeia nisipurilor(kobo abe)
Mara(slavici)
Domnisoara Christina, Sarpele, Maitreyi(Eliade)
Eseu despre orbire(saramago)
Autostrada din Sud(Cortazar)
Eu am scris o poveste de dragoste :) o gasiti pe http://unblogcamciudat.blogspot.com
Eu am citit romanele lui Nicholas Sparks + Maitrey de Mircea Eliade.
Iar acum citesc carti cu teme crestine de Max Lucado.
LisaJulie întreabă: