Când eram copil, îmi plăcea să-i întreb pe adulţii din jur: Tu ai citit asta? ţi-a plăcut? şi nici măcar nu ştiu de ce, pentru că tot ce mi se spuneam era că Da, dar nu mai ţin minte mare lucru din ea. Am citit-o demult. Nu înţelegeam cum poţi să citeşti ceva şi să uiţi ce ai citit. Şi, mai ales, să uiţi de ce ţi-a plăcut.
De câteva săptămâni, încerc să-mi amintesc conţinutul măcar unei singure povestiri din Zburătorii Nopţii a lui George R. R. Martin. Aveam vreo 14 ani când am citit-o – şi tot ce-mi vine în cap sunt fragmente, imagini disparate şi aleatorii, deşi a fost cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Martin cu mult înainte să fi auzit de A Song of Ice and Fire.
Citeşte recenzia noastră la A Dance With Dragons şi un articol despre conflictul dintre Martin şi fanii lui.
În schimb, atunci când mă gândesc la cartea aia încă aud Only When I Lose Myself de la Depeche Mode şi Early Morning de la A-HA, şi-mi vine în cap, ca un flashback dintr-un film prost, imaginea patului în care citeam cartea, întinsă pe burtă. Lumina din cameră, modelul cearşafurilor, carcasa unui walkman produs de o firmă obscură, felul în care îmi înfăşuram cablul de la căşti pe degetul arătător.
Ivanhoe de Walter Scott am terminat-o pe pragul casei bunicii, în nişte zile încinse de vară, când până după-amiază nu puteai să citeşti nicicum: când erai cu faţa spre soare, trebuia să închizi ochii. Când erai cu spatele, paginile cărţii reflectau atât de puternic lumina, că abia distingeai literele. Pan Wolodyjowski a lui Sienkiewicz am citit-o pe jos, stând pe burtă, la mine în dormitor, cu veioza aprinsă lângă piciorul patului. Ascultam Dancing On The Ceiling, I Want To Be With You Everywhere (de la Fleetwood Mac) şi More Than Words. Şi acum mai simt mâncărimea de la covor pe coate, însă despre carte n-aş putea să vă spun decât că nu mi-a plăcut finalul.
E posibil să-mi fi plăcut Pianul Mecanic al lui Vonnegut. Însă mai clar decât revolta oamenilor înlocuiţi de maşini mi-e copacul în care stăteam când citeam cartea, al treilea măr din dreapta din grădina bunicii mele. Din când în când, imi amorţea spatele pe care îl sprijineam de o crangă noduroasă şi traversată de furnici, şi mă enerva îngrozitor că trebuia să ţin cartea cu ambele mâini ca să nu se închidă.
Iar când am terminat Pe aripile vântului, m-am supărat atât de tare, că m-am plimbat cu bicicleta prin oraş vreo două ore gândindu-mă numai la cum mi-aş fi dorit eu să se termine.
Atunci când am deschis pentru prima oară Dragoste în vremea holerei eram în maşină, între Hamburg şi Amsterdam (citeşte şi recenzia noastră la romanul lui Marquez). O piatră pe cer, a doua carte din seria Imperiului a lui Asimov, am citit-o aşteptând să intru la dentist. Pe Ursula K. Le Guin am cunoscut-o în tren, în porţii de câte douăzeci de minute – şi o să îmi amintesc pentru totdeauna mirosurile, frigul, controlorii, doi beţivi care au poştit o ţigară, ziarele aruncate pe scaunele goale din jurul meu. Cartea însă – e posibil s-o uit în curând.
Citeşte aici şi recenziile noatre la Mâna stângă a întunericului şi Lumea lui Rocannon de Ursul K. Le Guin, ori un articol despre indianul care i-a servit autoarei americane drept sursa de inspiraţie.
Aşa că deja îmi imaginez momentul în care copiii mei or să mă întrebe dacă am citit asta sau asta, şi-o să le spun da, dar nu mai ţin mine despre ce era vorba în ea. Sau poate, cine ştie, când o sa fiu de vârsta alor mei o să găsesc totuşi timpul şi răbdarea să trec din nou prin ele.
Cine crede c-o să se întâmple asta, să treacă la capitolul următor, pentru recitiri.
Noi restul, măcar o să rămânem mereu cu nostalgiile.
Ioana Epure,
editor Bookaholic.ro
Ordonare:
După relevanţă
|
ardnaxur1961
a răspuns:
Doamne, asta parca ar fi intrebare pentru aia de n-au luat bac-ul anul asta!
Cum sa citesti, fara sa retii ce citesti?
Desi am citit, cred, mult peste 1000 de carti, chiar daca nu-mi pot aminti "la comanda" una sau alta dintre ele, intotdeauna exista un cuvant, un loc, o culoare sau un miros care declanseaza amintirea.
Am retinut tot ce mi-a fost de folos in viata. De altfel, mai mult de 3/4 din lucrurile pe care le stiu, le stiu din carti.
Iar daca nu pot si nu pot sa-mi amintesc o carte citita, ce ma opreste s-o recitesc?
Răspunde
|
Leocerba
a răspuns:
Prima carte pe care am tinut-o-n mana a fost a lui Bacovia.Cu cat strofele pe care mi le citeau ai mei erau mai sumbre,cu atat mai tare le coloram eu. Titluri de poezii in rosu, strofe la care am facut acoperis, versuri care aveau o sina de tren pe unde sa mearga cuvintele...cred ca Bacovia ar fi apreciat amatorismul meu.
Prima carte pe care am citit-o singura a fost una cu Luna-Betiluna si Dora-Minodora.Regina-cea-Rea-Ciulina a vrut sa faca pernuta de ace din cele doua fete.Nebuna-Matraguna m-a enervat atat de tare incat i-am scos ochii cu varful unui pix si am gaurit efectiv cartea.
Primul autor pe care l-am inteles a fost Constanta Buzea.Stiu si azi:Veverita din revista/Sufla nasul in batista./Se va duce la spital/La un doctor papagal./Papagalul este foarte/Ocupat in alta parte./La spital daca te duci/Bei precis sirop de nuci./Alifiile sunt bune/Daca-s dulci si cu alune.
Prima carte pe care am imprumutat-o de la biblioteca a fost una cu indieni: "Winnetou".O citeam la scoala sub banca si colegului meu Edi i-au placut atat de mult desenele incat am facut pe curajoasa si am rupt foaia cu Winnetou, i-am daruit-o.Am avut remuscari pentru ce-am facut ca m-am autodenuntat.
Ei, si-n clasa a 7-a l-am trimis pe frate-meu sa-mi cumpere Sorescu de la librarie ca eu aveam varicela.S-a intors cu o carte despre Socrate(el pe atunci mai mult cu judo...cantonamente).Era un Platon, tin minte chiar si cum mirosea cartea aia.Era dificila dar am inceput sa ma uit mai mult la mine, sa-mi vad profesorii si sa regret ca nu m-am nascut Platon.Aceea a fost prima carte cu adevarat importanta pentru mine.
N-am inteles mare branza dar mi-am dat seama ca m-a lovit definitiv acceleratul ala de se cheama "Cultura".
|
Necrophagist
a răspuns:
Cele mai bune le-am citit in orele de mate-fizica.Prima noapte nedormita m-a prins citind Patapievici, nu cine stie ce dar de atunci stateam treaz noptile citind filozofii usoare tot cu o veioza si o cana mare de cafea.
|
Necrophagist
a răspuns:
E un placebo aici.M-am obisnuit de copil,experienta din uaral,empyrium, opeth si din astea, trebuia sa le ascult cu cafeaua in mana
|
shadovv
a răspuns:
Depinde de carte. Eu nu prea frecventez beletristica deoarece sunt putine creatii care ma atrag iar din aceste retin ideea principala si atat (uneori si imagini neimportante care involuntar le tin minte). Din marea majoritate de carti pe care le citesc (stiintifice, filozofice, semifilozofice) reusesc sa tin minte o mare parte din informatii deoarece le includ in gandirea si modul meu de a actiona, de a concepe, de a privii.
Eu merg pe calea: o carte mai bine o citesti in zece ani intelegand adevarul si conceptele ei decat in doua zile dupa care ti minte culoarea copertii si vag titlul.
|
Kodokuna
a răspuns:
Nu tot...Stiu despre ce e vorba in ele dar nu retin detaliile.Desi am citit putin,romanul meu preferat e "Crima si pedeapsa".Ca poezie, am citit si mai putin, dar mi-a placut Bacovia.
|
AliceIDK
a răspuns:
Buna!
Am citit multe carti. Cu drag imi amintesc aventurile Micului Print si ale lui Alice din Tara Minunilor. Am mai citit si Heidi, dar si povesti precum 101 dalmatieni, Alba ca zapada si Bambi. Acum incerc sa citesc " Avnturile lui Oliver Twist ". Am citit prescurtarea, dar incerc sa vad daca ma atrage si romanul. Din cand in cand mai citesc poezii, imi reamintesc basmele copilariei...
|
Akuryo
a răspuns:
Imi aduc aminte toate cartilele pe care le-am citit si citesc destul de multe, adica incerc sa citesc 1 pe saptamana sau 2 pe luna depinde cum imi permite invatatul si temele de la liceu 
ca-s la intensiv info.
|
BellaSomerhalder
a răspuns:
Imi amintesc fiecare carte citita de mine si sper ca nu am sa uit niciodata acest amanunt. De fiecare data cand terminam o carte imi parea atat de rau, voiam sa continui cu intamplarile dintre perosnajele pe care mi le imaginam cu ochii mintii si cu care ma familiarizasem. Apoi incepeam o alta si aveam de fiecare data acelasi sentiment. Si-acum imi amintesc cum terminasem "Singur pe lume" de Hector Mallot, iar tata mi-a recomandat "La rascruce de vanturi" de Emily Bronte. Acest roman m-a adus unde sunt acum, dependenta de citit, dar si sprijinul tatalui meu care intotdeauna m-a sustinut in ceea ce priveste cartea. Apoi am inceput sa citesc alte carti, cum ar fi "Valul pictat" si "Enigma Otiliei", iar acum inca sunt in stadiul de citit toate romanele lui Dostoievski, atat de mult m-a impresionat stilul sau propriu. Cum spuneam, imi amintesc fiecare carte citita de mine si fiecare emotie prin care treceam atunci cand citeam povestile mai mult sau mai putin triste ale personajelor, pentru mine atat de reale.
|
yekto
a răspuns:
Ai putea numi asta memorie selectiva. si e normal sa fie asa. nu din cauza cantitati prea mari de informatie ce trebuie stocata. unele informatii nu ne mai sunt de folos, altele devin mai "puternice" si au o prioritate mai mare pentru noi (chiar si la nivel sub/ inconstient). spre exemplu eu am o amintire despre o carte care am citit-o cu sefletul la gura, stiu ca a durat cel mult 1 zi jumate si in acea zi am mers si la tara la bunici. "retraiesc" de fiecare data in detaliu locul, adierea vantului, caldura de afara si via care imi tine umbra, discutia cu mamaia vizavi de citit si carte... dar mai putin detalii din ce am citit.
dar chiar daca am citit de obicei imi amintesc detalii dintr-o carte daca am citit-o, mai ales daca ma ajuta cineva un pic. dar se pare ca depinde si de perioada cand ai citit cartea. imi amintesc ca "mancam povesti pe paine" si totusi cand o nepoata ma ruga sa ii spun o poveste mi-a venit dificil si a trebuit sa inventez una (asta poate si din cauza ca si ea a citit toata biblioteca scolii la capitolul povesti).
un lucru e cert, lectura (cartilor) e benefica pentru om. am sa fac tot posibilul sa dezvolt aceasta placere si copiilor mei, sper sa si reusesc
|
Sabinutza16
a răspuns:
Da imi aduc aminte, primul meu roman si care a ramas si pana azi favoritul meu este "La rascruce de vanturi" de Emily Brontë.Si azi imi aduc aminte cum "calatoream" si "traiam" toate intamplarile din carte, ma puneam in locul personajelor si analizam situatile.
Este foarte frumos cand "prinzi gustul" cititului, am realizat ca am atatea de invatat din ele.Recomand tuturor cititul
|
DumaStylee
a răspuns:
Sincer,am citit multe carti,am o biblioteca intreaga citita aproape toata,prima mea carte citita in intregime; Elevul Dima dintr-a saptea m-a impresionat cel mai mult, daca nu ai citit-o, ...iti pierzi timpul pe aici.
|
ZoOzAtaOaNa
a răspuns:
Prima carte citita integral a fost,, Vrajitorul din Oz,,, cand aveam 8 ani. Mi-a placut foarte mult si simteam ca as fi vrut sa fiu in locul lui Dorothy, sa iau parte la acele aventuri fantastice pentru mine si sa port condurii fermecati ai protagonistei.
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
