| testosica11 a întrebat:

Am avut o masina pe care am vandut-o, noul proprietar a folosit-o cat a putut sa o intretina iar mai apoi a dus-o la dezmembrari. Nu am facut contract vanzare-cumparare etc. El de acolo mi-a adus numere si niste acte insa nu mi-a dat cartea de identitate a masinii si nici nu o mai gaseste. Ce presupune radierea prin motinorul oficial? cat dureaza, cum se procedeaza?

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Ordinului MAI nr. 1501/2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
CAP. VI.Radierea din circulaţie a vehiculelor
  "ART. 24.(1)Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulaţie, al cărei model este prevăzut în anexă, dacă fac dovada depunerii acestora într-un spaţiu adecvat.
(2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data:
a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
  b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
  c) declarării furtului vehiculului;
d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
(3)Vehiculul declarat, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân ori abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
(4)Vehiculul pentru care poliţia rutieră a dispus radierea din circulaţie, potrivit legii, se radiază de la data comunicării măsurii.
(5)Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale.
  ART. 25.(1)Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărţii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fişei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4).
(2)În cazul vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1993, care deţin certificate de înmatriculare şi numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricaţie mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declaraţii pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moştenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulaţie şi nu mai circulă pe drumurile publice."
Monitorul Oficial n-are nici o atributie pentru radierea din circulatie a autovehiculelor.
Incearca s-o radiezi spunand ca ai pierdut cartea de identitate.

regis
| regis a răspuns:

Radierea nu se face prin monitorul oficial, acolo se declara doar pierderea CIV-ului. Ulterior se scoate un duplicat al CIV-ului de la RAR. Dureaza cam o luna cu totul.
Nu ai nici macar o copie a cartii? Cu ajutorul unei copii ai putea rezolva radierea masinii de la impozit, iar din circulatie nu prea conteaza, ca desi exista obligativitatea radierii, nu se prevad sanctiuni.

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Radierea unui autoturism se face de la doua institutii:
-primaria localitatii de domiciliu (aici inceteaza plata impozitului)
-serviciul de inmatriculari al politiei judetene/capitalei.
Acum, treaba "romaneasca" e ca mai nimeni nu sta sa radieze masinile si de la politie. Se duc la primarie cu contractul V-C, dovada de distrugere sau declaratia de ne-utilizare, o scot de la impozit si cam atat.
La mine in familie s-au casat masini acum mai bine de 10 ani, le-am scos doar de la fiscal, si nu ne-a mai intrebat nimeni nimic. Am inca numerele si actele. Am inmatriculat alte masini intre timp, nu ne-a intrebat nimeni de cele vechi, neradiate.
Fiscul nu comunica decat prin simple adeverinte si vize, cu serviciul de inmatriculari.
Poti avea 10 masini inmatriculate la politie, si sa nu platesti impozit pe nici una, la primarie. Mai si circuli "legal" cu ele, ca actele controlate sunt emise de RAR si Politie, care, cum spuneam, nu au baza de date comuna cu a fiscului.