E destul de clar cred
"vehiculele care circula în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție"
In rest nu te intersectezi cu mineni altcineva caruia sa ii dai prioritate
Dacă tu ești în sens și cineva așteaptă să intre în sens (în fața indicatorului cedează trecerea), tu ai prioritate.
Nu înțeleg exact la ce te referi prin "stânga" când vine vorba de un sens giratoriu. Într-o intersecție prevăzută cu sens giratoriu ne referim la prima ieșire, a doua ieșire, a treia ieșire etc. și respectiv prima bandă, a doua bandă etc.
Învață termenii folosiți în legislație dacă vrei să o înțelegi.
Întrebarea nu era cine are prioritate dintre mine care doresc sa intru în sensul giratoriu și cei ce se afla deja în sensul giratoriu (aici răspunsul fiind că ei au prioritate), sau dintre mine daca as fi in sensul giratoriu și cei care vor sa intre(aici răspunsul fiind că eu am prioritate), ci întrebarea este cine are prioritate dintre mine care doresc sa intru in sensul giratoriu și cei de pe DRUMUL/DRUMURILE DIN STÂNGA MEA care NU au intrat deja în sensul giratoriu.Voi incerca sa fac un desen din simboluri:
| 1 | | 2 |
| | | |
---------- ----------- 3 - - - - - - - - - - 4
---------- --------------
O
---------- -----------
5- - - - - - - - - - - - -6
---------- --------------
| | | EU |
| 7 | | 8 |
O = insula sensului giratoriu
In această situație eu vin de pe drumul de "jos"( 8 ), pot merge pe drumul 6(la dreapta), pe drumul 2 (înainte), pe drumul 3(la stânga) și pe drumul 7(întoarcere pe sensul opus), celelalte drumuri fiind pentru sensul opus. Sa spunem că eu vreau sa fac stânga pe drumul 3, și în acel moment sunt mașini oprite pe drumul 5(în stânga mea)și vor sa intre in sens. Trebuie sa le las să treacă primele,înaintea mea? Daca da,unde trebuie să am privirea în primul rând, spre sensul giratoriu sau spre drumul din stânga, care în situația reală, este mai înspre mine decât sensul giratoriu deci nu pot vedea chiar dintr-o privire și mașinile de acolo și pe cele din sensul giratoriu(de fapt este cam chiar ca in desen). Dar dacă erau 2, 3 drumuri în stânga mea cu mașini pe ele? In cazul meu prin mijlocul intersecției (și insulei) trec și linii de tramvai, aici eu știu că trebuie să le acord prioritate tramvaielor care trec pe acolo. Vă rog să mă ajutați să înțeleg exact. Mulțumesc anticipat.
Edit: după postarea mesajului,"desenul" nu arata cum arăta când l am făcut, sper să înțelegeți totuși ce vreau să știu.
Strada Mărășești
https://maps.app.goo.gl/ikHeaQAkXMk82rh46. Un exemplu, eu cobor podul și vreau să intru in sens, de pe drumul cu WEST MALL (din stânga mea) vin mașini sau așteaptă oprite sa intre in sens și ele, le acord prioritate?
Https://maps.app.goo.gl/iY8s5WbaojmfkavC6 daca nu merge primul link
Exemplu din google maps nu e un sens giratoriu, e o simpla intersectie cu un rond in mijloc asa ca respecti semenele de cedeaza.
Semnul de "Intersecție cu sens giratoriu" albastru este puțin mai în spate pe stâlp dacă dați puțin înapoi pe pod, nu este pus pe același stâlp cu cedează trecerea
Aha ok. Nu știam zona.
In orice caz, in continuare se respecta regula din sens, dai prioritate la cine e deja intrat în sens.
Daca nu înțelegeți exact întrebarea va rog sa citiți răspunsurile date de mine mai jos unui utilizator. Mulțumesc
Sau mai sus...nu știu exact cum vedeți dvs. acest mesaj
BodenAlex întreabă: