Începe să fie plictisitor. Unii oameni au ochi dar nu "văd" şi nu pricep ce scrie pe acest forum. Dacă nu au curiozitate să citească două pagini în urmă unde li se explică cum funcţionează fulia defazoare şi tot ansamblul cu senzorul şi electrovalva nu mă mai mir de ce e ce în jurul nostru.
Fără să fiu cinic (că o să mă "faulteze" administratorul), "Schimbătorilor de fulie" le recomand să o schimbe la fiecare 5000 de km, mai des ca uleiul, să cumpere cît mai scump sau să schimbe maşina şi să o dea la "rabla" pentru că nu ştiu să o exploateze. Am constatat că pe la noi oamenii citesc instrucţiunile de utilizare ale unui produs după ce acesta s-a stricat, iar cititul se face din 2 în 2 rînduri şi mai ales printre ele.
Cred că ar fi utilă reintroducerea cursurilor minime de mecanică şi examen aferent la examinarea pentru obţinerea permisului de conducere.
Acum "la bani mărunţi":
mmaacc- o să-ţi reapară după maxim 5000 km- foloseşti ulei nepotrivit şi n-ai verificat EV şi Senzorul de la ax came.
Mirko -ai dreptate parţial, dar îmbunătăţirile s-au făcut la calitatea materialului (oţel) arcului de la bolţ şi la forma bolţului în zona de intrare. Din păcate nu au modificat ceea ce s-a mai discutat aici. adică forma şi dimensiunile interioare ale elementelor constructive.
TCosmin - ai dreptate şi asta confirmă ce am scris eu anterior (nu că ar fi mare scofală dar era dată o explicaţie in extenso a cazului "dacă e mai mult decît"...)
xir 04 - cine a avut auto fără "computator" ştie că avansul se regla manual de fiecare posesor "după ureche" ceea ce putea duce la comportamente mai bune la anumite regimuri de funcţionare şi mai proaste în altele. Reglajul de fabrică sau cu stroboscopul făcea optimumul pentru regimurile medii.
La Auto moderne se fac reglajele fine din electronică şi din varierea mecanică a avansului (cazul cu fulii defazoare - una la aceste motoare şi la cele de la Toyota cu al lor VVT sau cei de la Ford...) sau, accidental din defazarea-desincronizarea descrisă de mine şi de TCosmin
Sfatul meu legat de mecanici rămîne valabil pentru toţi posesoriii de auto moderne unde "urechea nu mai e suficientă!
gheo81 - dacă poţi recupera fulia verifică (după demontare) dacă la interior e curată, fă poze şi pune pe forum, curăţ-o cum am mai scris pe aici şi mai ia legătura cu noi pe aici. Dă PM. De unde eşti?
Pt cine are nelămuriri, repet îndemnul de a vedea clipurile postate de mine pe pagina anterioară şi sper să se mai lămurească.
E creatoare de depresie starea în care vezi că oamenii nu doresc să se informeze AICi, unde li se explică "ce şi cum". E plin de aceleaşi întrebări şi răspunsuri repetate. Promit să nu mai scriu la acest capitol decît dacă e vreo problemă serioasă! Cred că tot ce era important de scris s-a scris deja şi ar fi perfect ca să se facă trierea datelor importante privind problema "Zgomotului Urat La Pornire" urmată de explicarea cauzelor şi de metode posibile de reparare. s-ar face un bine imens "cauzei" rezolvării cît mai simple şi operative a "necazului " apărut. Succes şi numai bine!