| Henrypericolpublic a întrebat:

Care e treaba cu locurile de parcare pentru handicapați? Adică mie mi s-au părut ca orice alte locuri decât ca au un semn cum ca e pentru handicapați. De ce e doar pentru handicapați? Care e legea cu acele locuri?
Sper sa nu greșesc categoria.

7 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Art. 65

(1) În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

(2) Persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie beneficiază de parcare gratuită.

(3) Modelul cardului-legitimaţie va fi stabilit în normele metodologice *) de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autorităţile administraţiei publice locale.

(4) Costurile aferente dreptului prevăzut la alin.

(5) În spaţiile de parcare ale domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu handicap care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare.

| IonutR1 a răspuns:

E adevarat, pe locurile alea parcheaza cam oricine deoarece politia nu verifica locurile alea si nu prea le pasa deoarece nu e amenda destul de mare... Daca sa zicem ca politia ar verifica, masina ce este parcata acolo trebuie sa aiba pe parbriz un semn cu e cel de incepator care demonstreaza ca omul respectiv e handicapat. Ele sunt doar pentru Handicapati deoarece in principal ele sunt asezate aproape de magazinul respectiv si trebuie sa lasi ceva spatiu sau nu mai stiu pentru a putea intra cu caruciorul cu care merg sau cu carjele. Acum probabil te intrebi cu ar putea sa conduca un astfel de om daca are asa probleme. Pai la noi in Romania nu prea sunt intalnite astfel de cazuri, dar pentru acestia sunt diferite sisteme ce se pun in portbagaj si iau caruciorul la o apasare de buton sau, daca acestia nu mai au o mana/ picior, la fel sunt diferite sisteme ce ii ajuta sa conduca. Cam asta e. Funda?

| Jigorugu a răspuns:

Există o lege, potrivit căruia în orice instituție publică ( domeniul public) să existe facilități pentru persoanele cu handicap ( gen : parcari auto, accesul în instituții prin rampe pentru scaune cu rotile etc)

| Bonbardieruldeweekend a răspuns:

Au inca un spatiu unde se deschid usile ca sa poata sa coboare. Si ei au prioritate sa fie cat mai aproape de mall sau ce e acolo pentru ca un om normal isi poate lasa masina la 200 de metrii da un om in scaun cu rotile mai greu

| Violleta2022 a răspuns:

Lege spune clar ca nu ai voie sa parchezi pe locurille de handicapati pentru ca nu-i normal, daca nu esti handiapat si nu ai afisat in geam, licenta de handicapat, fiind pasibil de amenda si luat puncte dupa permisul de conducere.
Locurile de handicapat sunt situate intotdeauna cel mai aproape de intrarea in magazin, pentru ale fii usor celor cu handicap.
Deci, daca ar semn de handicap pe locul ala, nu parca, ca te frigi rau de tot!

| darrio2007 a răspuns:

Pentru ca sunt pozitionate in apropierea intrarilor in magazine, scari de bloc etc. Motivul se stie.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Sunt mai late și mai aproape de întrările magazinelor, instituțiilor. De ce e doar pentru handicapați nu cred ca are nevoie de explicații