Am citit legislatia de 2 ori si am facut multe chestionare. Site-ul e-drpciv e o sursa buna de informare si verificare. Cand am sustinut eu examenul la sala, grafica, intrebarile si variantele de raspuns erau cele de pe site. Nu am avut cum sa gresesc foarte mult. Insa nu m-am prezentat la examinare pana nu am stapanit chestionarele. Succes!
școalarutiera.ro, au și aplicație. personal, la inceput mi s-a părut usor spre mediu. erau unele parti pe care le înțelegeam mai greu, dar indicatoarele spre exemplu, se rețin usor.
incearca sa faci mediul de învățare de pe site, și apoi sa te apuci de chestionare. dacă începi orele de condus, te vor ajuta sa reții informațiile și mai ușor, fiindcă le vezi în fața ta.
Am citit toata cartea de legislație cu 4 ore înainte de examen și am luat 26 de puncte. Nu e greu pot spune.
Dar cand aplici pentru dosar primesti si cartea cu legislatie si cea cu intrebarile care iti pica la examen plus un link pentru a face chestionare online.
Cea mai buna metoda e sa faci 2-3 chestionare pe zi. Sigur iei examenul asa.
La inceput studierea codului rutier si a regulamentului de aplicare. Este gresit sa faci chestionare pana nu intelegi bine legislatia. Apoi, atunci cand faci chestionare, daca ai greseli, sa studiezi din nou legislatia care se refera la acea intrebare, nu sa retii doar ca ai gresit.
Cand zic sa studiezi inseamna sa o inveti si sa intelegi legislatia.
anonim_4396 întreabă:
Raul112009955 întreabă: