Este obligatoriu sa te reprogramezi, n-o sa fii reprogramat cel putin 15 zile libere si sa mai faci, in aceasta perioada, cel putin 6 ore de conducere. Trebuie sa platesti doar taxa de examinare, nu stiu exact cat este, dar nu este mult (cat ai platit prima data).
Conform Ordinului MAI nr.268/2010, privind examinarea, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(3) Candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin 6 ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată. Modelul dovezii este prevăzut în anexa nr. 9.
(4) Candidaţii care nu s-au prezentat la proba practică pot solicita programarea pentru o nouă probă oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursului de pregătire teoretică şi practică sau, după caz, de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare.
(5) În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire."
Asa stiam si eu, decat de taxa de examinare care este de 6 lei. Dar instructorul mi-a zis, asta inainte sa pic, ca trebuie sa achit o taxa de 200 lei la scoala, in cazut in care pic. Si m-am gandit ca este plata pentru cele 6 sedinte suplimentare (care, din cate am vazut pe net, ar fi 6 lei una).
Taxa respectiva o fi pentru cele 6 ore de conducere si pentru punerea la dispozitie a masinii la noua examinare.
Fa orele alea suplimentare de condus si mai multa atentie si grija data viitoare! Ai grija sa nu iti mai moara motorul cand vrei sa pleci din rampa, pana la urma urmei nu e asa mare smecherie sa pleci din rampa! Din punctul meu de vedere a facut bine ca te-a picat.
Ok, de acord cu orele, pentru ca le faceam oricum. Dar ce taxe trebuie sa platesc mai exact? Si poate ai dreptate, dar mi se pare putin cam mult sa ma pice, doar pentru ca mi-a murit motorul... nu am pus in pericol circulatia si el mi-a pus picioarele pe pedale, absolut aiurea!
Tu cred ca m-ai inteles gresit! Eu tocmai asta nu vreau! Nu vreau sa le dau bani ca sa trec! Pentru ca nu vreau sa ma urc peste oameni pe trotuar si sa-i iau pe capota pe cei de pe trecerile de pietoni. Dar imi este "ciuda" pentru ca nu am facut o greseala atat de mare, incat sa fiu picat. Te asigur ca orele suplimentare o sa le fac, fara discutie.
Da, dar el a pus picioarele pe pedale, absolut aiurea... Masina era oprita, si eu apasasem pe ambreiaj ca sa pornesc. Deci?