Ca să poți „purta" legal faruri cu xenon, trebuie să le omologhezi la RAR, altfel riști să ți se ridice talonul dacă ești găsit cu ele în trafic și nu-s în regulă. În afară de modificările ce trebuie făcute la partea electrică pentru a permite folosirea becurilor speciale cu xenon, mai trebuie adăugate și spălătoare pentru faruri (cu jet sau cu ștergătoare) și dispozitiv automat de reglare a farurilor în funcție de încărcarea mașinii (autoleveling).
Altfel, legislaţia rutieră interzice montarea la autovehicul a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare decât cele omologate, iar montajul instalaţiilor HID XENON aftermarket (retrofit) neomologate se încadrează în această prevedere.
Sancţiunea prevăzută de lege este amendă împreună cu reţinerea certificatului de înmatriculare până la remedierea deficienţelor.
Ca să fie legal, trebuie să obţii omologare individuală de la RAR, în urma căreia să existe în cartea de identitate menţiunea "Echipare retrofit cu surse de lumină cu descărcare în gaz".
Ca să poți obține această omologare, în cazul în care componentele sunt destinate montajului ulterior fabricaţiei (retrofit), echiparea vehiculului trebuie realizată în cadrul atelierelor autorizate pentru modificări constructive.
În acest caz se va solicita declaraţia de conformitate în care se vor enumera elementele montate, specificându-se după caz, numărul de omologare CE/ECE ONU ale acestor produse.
Nu schimbi farurile si schimbi doar becurile. uite un site cu xenon http://www.led24.ro/catalog/xenon-201140 poti sa cumperii de aici
Stii ca daca te prinde politia, iti iei adio de la talon da?
Atat timp cat masina nu a avut xenon din fabrica, ai nevoie de omologare, ai pentru asta ai nevoie de faruri cu lupe si auto leaving (sau cum se mai numea, adic farurile se regleaza singure cand le pornesti), spalatoare faruri, becuri xenon...
Farurile tip xenon le gasesti la orice services. In pachet iti da cam tot ce iti trebuie. Montajul difera de la masina la masina. Asta nu e problema. Problema e ca trebuiesc omologate la rar. Daca te prinde cu ele neomologate iti ia talonul. Oricum eu nu recomand farurile xenon din 2 motive:
1. Majoritatea de pe piata si aici ma refer la cele ieftine (sub 500 lei) nu sunt bune la nimic( lumina e trimisa in toate partile si nu prea e placut la drum lung)
2. Ii omori pe cei din fata
+ lumina alba nu se compara cu cea galbena.
Ai montat până la urmă kit xenon pe logan?
Dacă da, la ce preț te-a ajuns?
La R.A.R. se plătește ceva?