Greșești, când spui că creierul nu se poate concentra pe mai multe lucruri deodată. Se numește atenție distributivă.
Atunci când faci școala, tu înveți noțiunile de bază, și se formează niște reflexe CONDIȚIONATE și se îmbunătățește coordonarea mână-ochi. Asta înseamnă că ai nevoie de câteva fracțiuni de secundă ca să faci mișcarea necesară - să apeși pedala, să semnalizezi, să te asiguri, mă rog, toate operațiunile astea.
Prin experiență la volan (că de-asta se pune semnul de începător, fiindcă ești neexperimentat) acele reflexe condiționate devin NECONDIȚIONATE, adică mișcări automate date de obișnuință. Timpul de reacție este mult mai scurt și, ghici ce? Poți fi atent și poți face mai multe lucruri deodată.
Acum, legat mai strict de exemplul tău. Lăsând deoparte aspectele legale (viteza peste limită), în cazul descris de tine calci frâna înainte de intrarea în curbă, că de-asta sunt indicatoare care te atenționează, și reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol (se ține cont de vizibilitate, umiditate, timp - noapte/zi - etc.). Atunci când iei curba, efectiv, viteza ta trebuie să fie una de siguranță și abia atunci calci ambreiajul și schimbi treapta de viteză în cea corespunzătoare, în funcție de viteza pe care o ai și de turațiile motorului.
Si se poate reduce viteza pana la 50-60 fara sa schimbi in curba fiind in treapta a 5 a fara sa moara motorul si fara sa tii ambreiajul pe durata curbei, oricum multumesc mult pentru raspuns
Păi nu schimbi în curbă. Schimbi treapta chiar înainte de a intra în curbă. Dacă motorul trepidează sau nu, depinde și de tipul de motorizare. De exemplu, eu am o Skoda Fabia 1.4, pe benzină, și nu apucă să trepideze înainte să schimb treapta din 5 în 3. Dar în aceleași condiții am condus un Opel Astra pe motorină și a apucat să trepideze un pic înainte să schimb treapta.
Nu-ți face tu griji pentru asta. Fiecare mașină e diferită, pe măsură ce acumulezi experiență la volan o să-ți fie din ce în ce mai ușor să "simți" mașina.
Cel mai important este să bagi bine la cap ce te învață instructorul, să cunoști legislația și să păstrezi conduita preventivă în trafic. Să fii mereu conștient că, atunci când urci la volan, ești responsabil și pentru viața ta, și a celor care sunt cu tine în mașină, și a celorlalți participanți la trafic. De berbeci pe șosele suntem sătui.
Succes și s-auzim numai de bine!
Eu ma gândeam ca in timp ce virezi in acelasi timp sa schimbi si viteza dar din cate am inteles viteza se schimba ori inainte de viraj daca apuci ori o dai inferioara dupa ce iesi din curba si vezi ca e sub turata, dar se poate sa iti moara motorul in timp ce esti intr o treapta mare si franezi mai tare fara ambreiaj pana la o viteza in care trebuie sa retrogradezi cu 2-3 trepte chiar?
Da, e posibil să-ți moară motorul, dar ideal este să schimbi treapta înainte de viraj.
Dacă tu crezi că nu o să poți să ții volanul și să schimbi viteza in același timp poate nu ar trebui sa conduci
Eu ma refer in timp ce te afli intr-un viraj de 90 de grade sa zic in timp ce invarti volanul pentru a te tine pe drum sa schimbi viteza in acelasi timp, nu ca nu pot sa tin volanul cand schimb inainte de o curba sau dupa
Cine te pune sa schimbi viteza fix in viraj?
Pai eu asta vreau sa inteleg, cum ar fi ce l mai ok sa abordez curba aia daca am o viteza mare, gen pot sa reduc foarte mult fara sa imi moara motorul in a 5 a cam pana pe la 40-50 si dipa ce ies din curba sa ii dau inferioara pana in a 3 a sau o sa imi moara in timp ce sunt in curba cu viteza aia de 40-50 cj treapta 5 a fara sa tin ambreiaju pe viraj
Pe măsură ce reduci viteaza schimbi și treapta inferioara. Te va învăța la școală.
Pai si gen sa spunem ca reduc pana la o viteza la care pot intra in viraj fara pericole dar nu apuc sa ii dau inferioara inainte de viraj, mai intai il iau si cand indrept volanul ii dau inferioara?
De ce ai face asta? Eu zic sa înveți să conduci și practic nu doar teoretic.
Ba poți foarte bine să frânezi, să schimbi viteza și să ții și de volan.
Dacă toate astea ți se par o misiune imposibilă, înseamnă că șoferia nu e de tine.
În plus, nu ai cum să urci un deal cu 110 km/h dacă ai o curbă periculoasă la 50 metri. Unu la mână, 110 e peste viteza legală, și doi - înaintea uneui viraj dificil se pun indicatoare de reducere a vitezei (70, 50 sau chiar 30 km/h).
Așadar, clar ai multe de învățat până (dacă!) o să ajungi șofer.
Incetinesti si intri in treapta a 3-a inainte de viraj, apoi intri in curba si te concentrezi doar la volan.
Nu schimbi viteza in timpul virajului, intreruperea cuplului la roti este o manevra ce poate naste derapaje, cel putin pe carosabil alunecos.
Daca vei conduce cu traciune fata, cel mai bine se aseaza pe drum daca incetinesti mai mult la intrarea in curba, iar de la jumatatea ei, incepi sa accelerezi.
Daca mergi cu tractiune spate, o lasi in frana de motor tot virajul, sau accelerezi atunci cand incepi sa indrepti rotile.
Nu e recomandat sa iei virajul cu treapta a 5-a subturat, se va simti masina aiurea. In frana de motor este cel mai sigur.
https://youtu.be/UGlEbcouSv8?si=-48GH5X9NZXtWv_W
"Pentru ca daca o iei logic creierul uman nu se poate focusa pe 2 lucruri simultan"
Serios? În cazul ăsta, ai o problemă serioasă... Nu văd cum ai putea să conduci o mașină dacă creierul tău nu se poate concentra simultan pe 2 lucruri. De exemplu, pentru a intra într-un simplu sens giratoriu creierul tău trebuie să se concentreze simultan pe cel puțin cinci lucruri: să reduci viteza, să te asiguri, să învârți volanul, să schimbi treapta de viteză (dacă ai manuală), să semnalizezi la ieșire.
Nu poate face" daca tu consideri ca nu e asa ia incearca sa scrii pe telefon ceva cuiva in timp ce ai un dialog cu cineva si dupa ma anunti
Există lucruri pe care le poți face simultan și lucruri pe care nu le poți face simultan. În cazul condusului, trebuie să fii capabil să faci mai multe lucruri simultan. Dacă nu ești capabil, nu ai ce căuta la volan. Simplu.
Nu am spus să compui un poem în timp ce jonglezi cu șase drujbe stând în echilibru pe o minge. Vorbim despre a apăsa o pedală în timp ce învârți volanul. Complexități diferite.
Ceea ce spui tu este atentie distribuitiva, sa poti face 2 lucruri in acelasi timp este cam imposibil, e ca si cum ai incerca sa deseni cu dreapta un 6 si cu stanga un w si cu piciorul sa faci cercuri, intelegi?
Ca să nu o mai lungim aiurea: Dacă numărul de operațiuni simultane necesare pentru a adapta viteza mașinii într-o curbă este prea mare pentru tine, nu te mai urca la volan.
anonim_4396 întreabă:
David24876 întreabă:
led889 întreabă: