Da, se poate, conform Ordinului MAI nr. 1501/2006, citez:
"ART. 16.(1) Autorizaţia de circulaţie provizorie se eliberează în baza următoarelor documente:
a) cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă;
b) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în termenul de valabilitate a acesteia;
d) copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului;
e)actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie, sau, în cazul persoanei juridice, documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie;
f) dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu număr provizoriu;
g) dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie;"
Nu cred, daca zici ca pe cartea masini e plin de proprietari, clar numele rosii au fost scoase deja, si numai poti sa scoti iar.Nu ai ce sa faci, decat sa pui numele false pe ea, cineva sa mearga in fata la masina cu o masina normala care e legal, si sa mergi tu cu masina cu numere false pe ea, pana ajungi cu ea acolo.Dar daca te prinde e belita treaba.Destui oameni procedeaza asa.Unu merge in fata, si vorbeste la telefon, si spune ca e liber, ca nu e nimic, daca e politie spune ceva gen codat ca sa nu inteleaga.Nu ti-as sugera sa faci asta, dar daca nu ai incotro ...cine stie.
Ioandelasal spune corect ce spune. Nu conteaza cati proprietari au fost pe carte, alea au fost inmatriculari DEFINITIVE. Nu poti sa circuli cu numere PROVIZORII mai mult de 90 de zile (3x30 zile) intre 2 inmatriculari definitive. Ori in cazul lui avem o masina inmatriculata definitiv dar la care vechiul proprietar a rezervat numerele.
farcas123456789 întreabă: