| ADK a întrebat:

Salut TPU. Mă gândesc să-mi iau o mașină mai mare și familiară cât mai simplă posibil însă nu și ceva problematic electronic, deoarece m-am săturat doar de mașini îmbâcsite cu multă electronică care se strică. Ba un releu, ba ECU astfel că vreau să-mi iau ceva, chiar dacă's vechi dar au viața lungă, sunt pe injecție independentă diesel și m-am gândit la o mașină demult visată în trecut, și anume un faimos VW T3 (sau chiar și T4, dar nu vreau cu motor prea mare, personal mi se pare 1.9TD cam mare iar la T3 un 1.6D e mai acceptabil). Acum am citit ceva ce mi se pare o minciună de știre, cum că nu se mai dă voie înmatriculării mașinilor sub E4 (da, la noi în România asta era important). Eu de regulă nu prea dau importanță știrilor de genul deoarece sunt multe fakenews'uri, însă nu înțeleg exact la ce se referă această știre (fie ea și falsă). Mă gândesc că se referă doar la mașinile radiate sub E4 și la cele aduse din străinătate, nu la cele deja înmatriculate la noi. Dacă eu vreau să-mi cumpăr o mașină veche din anii '80-90 și s-o trec pe numele meu înseamnă că mă lovesc de această problemă? Nu prea cred deoarece ar fi discriminatoriu, mașina respectivă este deja înmatriculată doar se schimbă proprietarul. Sau altă minciună că se radiază automat dacă nu efectuezi ITP'ul, că dacă n-ai RCA (și culmea, nu circuli și mai ai și mașina în curte) că ești amendat. O cunoștință în domeniu spune că sunt doar prostii, eu nu știu când vor termina unii cu aceste știri de mahala (și de ce li se pare lor că dorm bine când scriu așa ceva, dar încearcă și ei că un vecin și-a dat Cieloul la casare că cică nu mai avea voie să circule cu el rolling on the floor și orașul e plin de ele...) că dacă ar fi fiecare tras la răspundere pentru ceea ce scrie bine ar fi, ăsta e și motivul pentru care unii nu mai dau 2 bani pe mass-media dar nu strică să mai cer niște păreri.

6 răspunsuri:
| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Nu as avea curaj sa ma bazez pe o duba 1.6 diesel din anii '80. Motoarele alea au probleme cu chiulasa des.
T4 1.9 TDI e mult mai fiabil decat o fosila de T3. Are ECU, dar controleaza partial injectia. Baza e tot mecanica. Si nu au probleme cu electronica, sunt bine facute.
Nu, nu exista inca nici o lege care sa opreasca masinile vechi sa circule. Se discuta despre taxe suplimentare si restrictii prin marile orase, dar nici alea nu s-au aplicat inca.
Eu mi-as lua linistit o masina dupa 2005, cu injectie CR, plina de electronica, dar nu de la grupul VAG. Masinile din afara grupului respectiv sunt mult mai fiabile.

| ADK explică (pentru NoTurbinaNoGood):

Sunt fript cu mașinile care depind la maxim de ECU și de nenumărate relee, mai ales la mizeriile astea de salarii să cumperi tot felul de piese în care peste 50% din preț plătești marca (20 lei am dat pe un releu aftermarket iar cel original era vreo 100). Legi cu mașinile vechi să nu mai circule nu poți interzice practic vreodată, doar nu ești în stat comunist să decizi absolut pentru toată lumea cu ce să circule și cu ce nu. Pot doar să impună diverse restricții, dar asta'i România, țară săracă dar cu pretenții. Crezi că n-ar fi mai bun un T5 dacă știu că nu mă lasă electronica la 600km de casă? dar nu-mi plac mașinile prea noi, oricum nici nu obișnuiesc să circul des cu mașina, o folosesc ocazional de aceea trebuie să aibă o curte unde să stea liniștită dar să fie funcțională și să aibă actele valabile în caz de nevoie.

Așa un 8+1 mai e Mercedes Vito, Ford Transit etc... dar T3'ul rămâne pentru mine ce îmi doresc cel mai mult, cu toate că nu sunt sigur dacă o să intru în posesia la vre'unul vreodată deoarece mă gândesc și la piese care sunt demult greu de găsit...

| Wr3nch a răspuns:

Poti sa o inmatriculezi pe numele tau daca a fost deja inmatriculata la noi si nu e radiata. Da, RCA trebuie platit ca circuli sau nu.

https://www.roviniete.ro/......st-radiate

| ADK explică (pentru Wr3nch):

Am înțeles, eram destul de sigur pe răspuns. În legătura cu RCA, la ce să plătești un RCA pentru o mașină care NU circulă și care NU se află pe domeniul public? pe mine la ce mă ajută asigurarea în tot acest timp? că și dacă mi-o lovește un prieten în curte nu intră asigurarea deoarece nu se află pe domeniul public. Asta doar ca să se ia niște bani la fel și cu ITP'ul anual...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O căruță si doi cai frumosi cei mai frumosi, nici nu polueaza decat de la băsinilaughing

| ADK explică (pentru anonim_4396):

Da, fain răspuns. Mersi de ajutor, cu sau fără răspunsul tău tot acolo sunt.