Daca esti sigur pe tine si chiar stii ce trebuie sa faci nu vei avea de ce sa te temi, daca nu te simti pregatit mai bine nu te duce.
Să nu bei cafea dimineața dacă știi că te agită, dacă te știi emotiv. Eu am făcut asta la prima probă practică și nu mi-a mers bine, am avut palpitații și am tremurat încontinuu, ceea ce a rezultat în înnecarea motorului de 2 ori în 5 minute, smuciri ale mașinii și alte asemenea lucruri. Eventual poți lua un calmant din plante (dar vezi să-l "verifici" înainte, să nu ai surpriza să-ți provoace stări de somnolență să-i adormi ăluia la volan )
Pune la punct tot ce nu ai reușit să înțelegi până acum. Eu spre exemplu aveam probleme cu schimbatul benzilor și giratoriile. Abia în penultima oră de practică am înțeles pe deplin ce e cu ele.
Să vorbești cu intructorul dacă se poate să conduci o oră de dimineață împreună cu el, în ziua examenului. Așa am făcut a 2-a oară când am dat examenul și m-a ajutat să mă liniștesc și să-mi dau seama că nu are de ce să-mi fie frică.
Să rogi instructorul să-ți explice cam ce capcane ar putea să-ți întindă examinatorul. Mai sunt care te pun să faci dreapta unde nu ai voie, să intri pe interzis etc., să vadă dacă ești atent sau nu. Să te învețe ce trebuie să faci în astfel de situații. Mai era cineva care s-a plâns pe TPU că a picat din cauză că la o parcare a atins bordura! Ai mare grijă, că deși în viața de zi cu zi se ating și încalecă borduri la greu și nu reprezintă niciun pericol, la examen se consideră accident și pici dintr-o prostie. Mare atenție la borduri, deci! Mare atenție să nu apuce examinatorul să pună frână în niciun fel de situație înaintea ta, că e jale, te poți considera picat!
Condu cu viteză mică, să ai astfel timp să observi traficul și să pregătești manevrele, pentru că nu prea te poate penaliza pentru asta. Majoritatea elevilor nu prea ajung să bage în viteza a 4-a la examen
Dacă simți că tremuri foarte tare când te pui la volan, roagă-l pe examinator să te lase să respiri 3-4 minute să-ți revii. Ieși afară din mașină, respiră adânc, pentru că astfel creierul consideră că a trecut situația de pericol și te lasă să te relaxezi. Probabil că nici examinatorul nu vrea elevi leșinați la volan.
Dacă totuși nu te descurci și nu iei examenul din prima, nu te descuraja! Nu ești primul și nici ultimul care a picat. Nu trebuie să te intereseze ce zice lumea despre asta. Pur și simplu va trebui să profiți de alea 6 ore suplimentare pe care te obligă legislația să le faci după ce pici traseul și să revii cu forțe proaspete.
Dacă pentru examen trebuie să te programezi online și durează mult până primești "rând" la înmatriculări și permise ca să-ți faci programarea propriu-zisă pentru examinare, fă-ți programarea online de pe acum (vezi că era o regulă, te poți reprograma la minim 15 zile de la examenul picat sau ceva de genul) pentru că până în ziua traseului se vor ocupa locurile și vei aștepta aiurea. Dacă vei lua traseul, pur și simplu se va anula programarea prin neprezentarea ta și nu va fi nicio problemă. Dacă vei pica, te va ajuta mult faptul că nu va trebui să aștepți timp în plus peste alea 15 zile pentru că s-au ocupat locurile de programare. Sper că ai înțeles că nu știu cum să-ți explic mai bine și în fiecare oraș e diferit
Când ai examen? Baftă multă!
Buna. In primul rand iti urez mult succes si sa revii cu rezultatul pozitiv bineinteles. In ce privesc emotiile pe care sigur o sa le ai chiar daca incerci sa le combati. Totusi iti recomand sa te increzi in fortele proprii si sa lasi mare parte din emotii undeva departe ca altfel risti sa pici examenul din greseli stupide. Iti sugerez sa fii calm si sa ai o atitudine pozitiva astfel mai scapi de emotii.
Am un prieten care, pentru a scapa de stres si a destinde atmosfera a spus:"Legati-va centurile, decolam!". L-a dat jos examinatorul si l.a picat
Ce examinator tăntălău ) Dar are oare dreptul să facă așa ceva? Cred că o mișcare din asta poate fi contestată în instanță. În fine, și eu am încercat câte o glumiță cu examinatorul meu, dar când am văzut că-i mai grumpy decât pisica aia celebră de pe internet am tăcut din gură
Iei o pastila extraveral ( e o pastila ce te linisteste) inainte s-a pleci de acasa cand dai proba si o sa iti treaca emotiile
Sa lasi emotiile acasa. Astfel il vei trece*.
*Daca ai si invatat sa conduci.