Raspuns total gresit al utilizatorului Tina88.
Puteai afla foarte simplu si din cea mai buna sursa daca ai fi citit art.29, alin.4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(4) Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu au încă vârsta minima prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei."
Imi pare rau, legea care ai pus-o in mesaj spune ca nu poti sa iesi in trafic pentru partea practica nu pomeneste ca nu poti sa faci scoala de soferi, poti sa inveti teoria si sa dai preexaminarea iar partea practica cand ai cele 3 luni. btw, nu te refuza nici o scoala de soferi pentru o diferenta asa de mica, raspunderea este pe umerii lor nu pe umerii tai ca si elev iar cat timp platesti scoala nu te ia nimeni de urechi ca te-ai dus cu ceva timp mai devreme ca sa poti invata teorie insa examenul si practica le faci in limita legala. Multumesc oricum pentru lege.
Legea zice clar si la obiect ca poti incepe scoala la 17 ani si 9 luni, nu stiu de ce ai impresia ca a fentat cineva legea. Oricum e o idee proasta sa incepi asa devreme avand in vedere ca examenul il dai abia dupa 18 ani
Nu am impresia ca cineva poate "fenta" legea, dar pe internet nu totul este corect 100%, poate fi o sursa gresita de informare in unele cazuri. Nu este o idee proasta pentru ca se apropie iarna si BAC-ul, si ar trebui sa ma apuc de carnet cand termin a XII-a, deci inca 6-7 luni de la implinirea anilor. In plus am o pasiune pentru auto. Oricum, multumesc pentru raspuns chiar daca l-ai adresat ca fiind un mare om si le stii pe toate.
konon întreabă: