| Alex4232 a întrebat:

Va salut, azi, iesind cu spatele dintr-o parcare am atins foarte putin o masina parcata (neregulamentar, nu am vazut-o), cealalta masina nu are nimic si eu mi-am indoit putin numarul si suportul, ideea e ca am vorbit cu omul si nu mi-a cerut nimic, a vazut ca masina e ok si a plecat, intrebarea e daca acum trebuie sa merg la politie sa declar ca imi amintesc ca parca daca el ar merge la politie si eu nu declar se considera ca si cum as fi fugit de la locul accidentului? Nu-mi amintesc nr de inmatriculare sau alte detalii si masina lui chiar nu avea absolut nimic, dar m-am speriat foarte tare ca n-am permisul de mult si nu stiu cum sa procedez

Răspuns Câştigător
| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Daca omul nu are nimic, cu riscurile de rigoare, nu te du nici tu sa declari.
Pentru ca daca te duci tu sa declari, ii faci rau omului, politistii fiind nevoiti sa-i ridice permisul, daca nu merge si el din proprie initiativa.

Ca sa eviti emotiile pe viitor (desi ar fi bine sa nu mai ai astfel de intamplari), completeaza pe loc o constatare amiabila, ca sa fii linistit. Ea inlocuieste declaratia de la politie, iar pagubitul, daca vrea, isi cere despagubire, daca nu, nu. Dar amandoi sunteti in legalitate, dupa ce completati aia.

7 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Daca mașină lui nu are nimic nu prea are ce declara

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Nu era pe drum public, nu-ți mai face griji.
Singura problemă e dacă vrea să repare/vopsească pe CASCO, atunci are nevoie de hârtie de la Poliție.
Dar e puțin probabil să aibă CASCO.
Stai liniștit, dacă a spus că nu-i nimic.

| ionutz0116 a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Cum adica " nu era pe drum public "?
Pai cum facem daca eu te lovesc in parcare?
Eu ma duc si ma culc si tu te duci la service sa iti repari masina pe banii tai? E ok asa?

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru ionutz0116):

Mai citește de vreo 2 ori întrebarea. Oamenii au stat de vorbă. Nu a plecat nimeni să se culce.

| ionutz0116 a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Eu am raspuns la aberatia ta

| Cresta a răspuns:

Nu ai permisul de mult asa ca inca nu ar fi trebuit sa uiti ca nu se iese cu spatele dintr-o parcare. Iar daca nu ai alta varianta, atunci trebuie sa fii pilotat de cineva din strada.