Vreau va rog un subiect de la cere sa pornesc pentru o cumpunere cu titlul Omul Sfinteste Locul pentru la scoala si doamna e exigenta

Funda + Vot pentru cine are cea mai buna idee

Am avut si eu o compunere pe tema asta...o sa-ti dau compunerea ca sa te inspiri, doamna a fost impresionata si ma primit si un 10.
Apus.
Lumina rosiatica curgea in valuri fine pe norii fainosi, apoi se revarsa prin zarea de foc pe pamantul negricios de dedesubt. O liniste calda invaluia padurea intunecata, vapaia din zare, satul, animalele ce inca pasteau linistite.
Dulce toamna…
Frunze uscate presarau printre pomi pasi nevazuti, carari nestiute, armonizau catece demult uitate. Firele de iarba, multe uscate, tasneau prin covorul de frunze, adapostindu-se parca sub copacii seculari, aparandu-se de o iarna geroasa. Lumina trecea printre ramuri, prin frunzele verzi, prin cele uscate, nascand alte armonii de culoare, asemeni vitraliilor unei catedrale vechi. Padurea cuprindea locul, imbratisandu-l calm.
Paduri, odai de amintire…
Paraul misuna si el, insotind calea catre casa parinteasca, scriind iarasi si iarasi aceleasi arpegii cunoscute, ce inca pastrau intransele epistolele copilariei. Liniste, lumina, culoare. Toate formau un intreg, unul atat de unit incat dadea impresia unui alt fel de vesnicie, unei alte armonii ceresti. Din aceasta liniste se iveau note, cresteau acorduri, nasteau muzica aceea ancestral pe care doar tu poti sa o asculti. Tu, si cei ca tine.
Zice-se ca omul sfinteste locul, insa locul acesta e deja sfant, e deja perfect asa cum este. Fiecare pas mai adanc in padure trezea impresia unui animal ce te privea sperios de dupa vreun tufis, a unui iepure ce o rupe la goana cand te aude venind.
Pasul latent ma pierde printre copacii batrani, lasand urma lui pe covorul neatins de frunze uscate. Nu mai stiu, nu vreau sa mai stiu unde sunt. Nu vreau sa mai stiu cine sunt sau incotro ma indrept. Vreau doar sa inaintez, sa umblu absent prin padurea vesnica, prin vesnicia ei. Conteaza destinatia... nu conteaza nici destinatia, nici calatoria. Acum, nu mai conteaza nimic.
Cenusa se asterne peste ochiul deschis, incercand din nou sa umple haul dintransul. Fir cu fir, stratul cenusiu se ingroasa, schimband forme peste forme, prinzand contururi cunoscute, proprii, bizare. Simt doar mireasma toamnei. Vad doar vapaia apusului, copacii si frunzele. Aud doar paraul ce curge in stanga mea. Toamna.
- Te asteptam.
Ma ridic in capul oaselor, insa nu-mi intorc privirea. Cunosc vocea. O cunosc prea bine.
- Da, graiesc eu. Cenusa are acelasi gust. Il simt pe pleoape.
- Deschide ochii.
- Sunt deschisi. Eu sunt unde trebuie sa fiu. La fel si ea.
- Nu. Niciunul nu sunteti unde trebuie. Tu nu trebuia sa fii aici, iar ochii nu ti-s deschisi.
- Am venit prea repede, stiu. Dar nu am de gand sa raman.
- Nu cred ca tu hotarasti asta acum. Doamna Alba, doar.
- Doamna Alba, rad eu. Ea stie cand trebuie sa vin siu cat trebuie sa raman. Tu esti doar calea. Doar calea...
- Eu sunt si calea de intoarcere, nebunule, imi zice batranul. Pe mine pasesti in amandoua directiile.
- Da. Asa e. Dat tu ramai sa fii doar calea. Nimic mai mult. Lama coasei tale nu ma sperie, vorbesc din nou bland. Epistolele tale nu ma smintesc.
- Pentru ce ai venit?
- Vreau sa mai vad odata clopotul...
Batranul ma priveste tacut. Pe fata lui nu se citeste nimic altceva decat nemiscare. Haina neagra, infasurata peste pieptul uscat, pastreaza dare de sange inchegat, scurs de pe fata si de pe gat. Trecerea il raneste. Privirile muritorilor il ranesc si ele, ii scorojesc fata, daltuindu-i in obraji nenumarate rugi. El este vesnic, noi nu. Cel putin nu partea asta din noi. Ii privesc crestaturile de sub ochi, apoi darele sangerii ce-i curg din urechi cu o oarecare teama. Nu peste mult timp voi arata si eu asa. Inca tin minte.
- Clopotul, imi intrerupe el gandurile, speriindu-mi teama. Clopotul si sarpele. Stii ca nu poti sa vezi una fara s-o vezi si pe cealalta.
- Da, murmur. Pe amandoua.
Omul ranjeste.
- O sa-mi placa asta, raspunde cu ochii sclipindu-i demonic.
Liniste.
Batranul isi ridica fata catre cer. Norii se aduna desupra padurii, intunecand-o. Vantul se inteteste. Cerul negru se convulsioneaza, strangand sub el lumina de deasupra, apoi inghitind-o subit intr-o vapaie albicioasa. Ochiul stang mi se deschide acum, dezvelind globul al carui iris e dominat de albeata. Pamantul incepe sa tremure. Simt cum se apropie. E cenusa care-i sfarteca pantecul, indreptandu-se catre iesire, catre ochiul meu cel bolnav. Sicriele se deschid, dezlantuind furtunile de cenusi, tinute intr-insele de secole. Mana stanga se pietrifica, seva prefacandu-se in nisip, apoi in sticla, scriindu-mi dinauntrul bratului pe piele rugaciunile.
Ceara.
Ii simt gustul uscat.
- Credeai ca-i usor? gemu batranul.
Copacii se apleaca, crengile se incolacesc, formand tesuturi grotesti, asemeni matelor putrezite ale mortilor peste care calc acum, impreuna cu vechiul meu prieten. Frunzele sunt smulse din covorul tomnatic de vantul ce imi da tarcoale.
- Haide, prietene! strig eu. Lasa-ne din nou sa mergem! Vino!
Mana stanga imi sfasie pleoapa stanga, smulgandu-mi-o de pe fata.
- Sa vina cenusa, murmur eu.
Firele de cenusa cad peste sangele ce mi se scurge din fata, pana ce orbita e inconjurata de tot. Privirea trebuie sa renasca. Lumea asta nu o pot cerceta decat cu un singur ochi. E timpul sa aleg.
- Arcana trebuie inchisa curand, striga batranul. Scoate-ti unul!
Stangul, dreptul, delir, liniste, LINISTEA!
Apuc cu aratatorul ochiul drept, apoi il strang intr degete. Cedeaza. Se sparge, imprastiindu-mi pe fata lichidul albicios amestecat cu sange.
Nu doare. Nu mai doare nimic.
Mi-e frig.
Deschid ochiul stang si vad dealul. Batranul plecase.
Oare daca nu?

Omul sfinteste locul, este foarte adevarat.omul oriunde ar fi trebuie sa faca ceva bun in consens cu vointa Domnului.indiferent unde il aseaza viata trebuie sa fie bun harnic, ordonat animat de intentii bune si frumoase, constructive nu distructive.ai vazut o manastire si imprejurimile ei? ai ce vedea. sant adevarate gradini frumoase pline de liniste, si se vede ca acolo sant niste maini de oameni credinciosi, harnici si ordonati.sant si in lume multi oameni care sfintesc locurile unde vietuiesc ei. Poate in vremea de azi "haina face pe om" si cu cat esti mai intolit cu atat esti considerat mai sic si cu mai bun gust...dar, exista mereu capcana aparentelor in care putem cadea cu sau fara vrere.

Cate persoane bine imbracate v-au dezamagit in momentul in care au deschis gura? Sunteti siguri ca hainele exprima intotdeauna personalitatea celui care o poarta si nu doar o moda sau un gust generalizat. Am vazut tineri ahtiati dupa moda in stare sa cheltuie banii pe care nu-i aveau doar de dragul unei perechi de blugi de firma sau a unui parfum sau deodorant, doar pentru ca e sic...de marca!

Eu personal nu ma dau in vant dupa moda, fac mereu economii si-mi aleg cu mare grija hainele, mai ales in functie de pret si totusi mi se spune ca sunt imbracata bine...Dar nu asta ma intereseaza, desigur e important sa stii sa-ti alegi hainele in functie de ocazie, ca doar nu o sa te imbraci cu pantaloni scurti cand te duci la servici sau la o intrunire importanta, dar nu cred ca esenta si valoare persoanei rezida in modul ei de a se imbraca. Am vazut genii care aveau nevoie de ajutor in selectarea garderobei si a hainelor...iar locul lor ramane sfintit de propria persoana si genialitate nu de parul valvoi sau de ciorapii neasortati cu cravata si asa mai departe.

Chestia asta cu imbracatul bine pentru a face o buna impresie asupra celorlalti o gasesc mai curand o inventie - intre altele destul de artificiala si fortata - a noii ere de consum si materialism, cand esti judecat prin prisma aparantelor pe care stii sa le afisezi.

La Florenta am cunoscut o americanca care isi luase singura titlul de Consulent de imagine si-ti oferea (bineinteles contra cost) sedinte de consulenta pentru imbunatatirea imaginii proprii...nu am acceptat, imi dau seama ca daca as avea mai multe resurse economice as stii sa-mi imbunatatesc singura imaginea...doar simt estetic am destul si am si facut studii cu profil artistic. Dar nu ma intereseaza prefer ca oamenii sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt si nu pentru cum arat chiar daca nu sunt chiar de aruncat nici din acest punct de vedere.

Asta e raman la vechea fraza: omul sfinteste locul!
sper ca ti-am fost de folos