Primul pas pe care trebuie sa il faceti atunci cand incepeti curatarea tenului si scoaterea punctelor negre il reprezinta o baie cu aburi fierbinti pentru fata. Fierbeti apa cu musetel (are efecte antiseptice) si puneti-va deasupra recipientului cu un prosop in cap. Astfel aburii va vor inmuia tenul si vor deschide porii, asa incat scoaterea punctelor negre va fi mai usoara. Apoi, fie stoarceti porii (eventual pe cei mai mari dupa o curatire stricta a mainilor si unghiilor), fie inrolati pe aratator un tifon cu care frecati tenul acolo unde este nevoie. Nu trebuie sa frecati excesiv, caci pielea fetei este foarte sensibilia si riscati sa va produceti singure rani care nu numai ca vor arata ca zone rosiatice, dar vor prinde si crusta, ceea ce e destul de inestetic. Pentru un efect abraziv mai bun puteti freca tenul si cu malai.
De asemenea se poate prepara acasa o masca din cateva lamai (doua- trei), trei albusuri batute spuma si 100 ml alcool de 70 de grade. Toate ingredientele se amesteca si lotiunea rezultata se aplica pe fata zilnic. Puteti pastra lotiunea in sticle bine inchise la loc racoros si intunecos, dar aveti grija sa nu o pastrati mai mult de o saptamana. Cantitatea de alcool folosita nu trebuie sa fie prea mare caci usuca tenul. Acest tratament nu trebuie aplicat mai des decat o data pe saptamana. La final, pentru inchiderea porilor, folositi o masca din lamaie si iaurt.
Gelurile abrazive, mastile pe baza de argila alba sau lotiunile tonice sunt totodata extrem de benefice in combaterea acestor probleme.
Tratamentele faciale ce constau in aplicarea direct pe fata a unor fructe si legume proaspete sau preparate ale acestora (sucuri, decocturi etc.) se pot dovedi foarte utile. De exemplu, puteti folosi:
Lotiunile cu suc de castraveti. Pentru prepararea lor aveti nevoie de cativa castraveti mari si alcool rafinat. Castravetii se curata de coaja si se storc bine, dupa care sucul obtinut este filtrat printr-o sita sau tifon si se adauga la urma alcoolul (200-250 ml). Lotiunea se lasa o zi in repaus si se depune un sediment. Acesta nu se foloseste, se preia doar sucul. Se pastreaza lotiune finala in sticle bine inchise la loc racoros si ferite de soare. Puteti aplica in fiecare seara aceasta lotiune, dupa o curatare atenta si blanda a tenului.
In cazul in care tenul nu este uscat mai puteti apela la un masaj delicat al tenului cu suc de lamaie proaspat inainte de culcare, fara sa va clatiti. Solutia cu pricina va avea timp toata noaptea sa actioneze. Dimineata clatiti fata cu apa rece din abundenta.
Un alt tratament bazat pe sucul de lamaie se dovedeste a fi foarte bun. Se amesteca o lingura de suc de lamaie cu o lingurita de lapte crud.
In farmacii se gasesc de ceva vreme produse cosmetice cu rol abraziv care inchid porii si elimina punctele negre. Plasturii pentru inlaturarea punctelor s-au dovedit a fi eficienti dupa mai multe aplicari.
Cremele cu AHA si BHA inchid porii si previn reaparitia punctelor negre. Aplicate strict in zonele cu probleme si asociate cu o crema hidratanta (care sa fie "non- oil") aceste creme dau rezultate foarte bune. Este bine sa verificati compozitia fiecarui produs pe care il cumparati ca sa nu contina substante comedogene.
Daca tratamentele de acasa nu dau rezultate, puteti merge la un salon de cosmetica unde lunar sa faceti un tratament pentru punctele negre si porii dilatati.
In cazul in care problemele tenului se complica, apar si zone rosii ori inflamatii (cosuri), este bine sa apelati la sfaturile unui medic dermatolog. Acesta, in functie de tenul vostru, va va prescrie individualizat lotiunile de care aveti nevoie.
Ia doi pumni de tarate, pune niste apa (putina, doar ca sa se inmoaie), si freaca-ti fata cu... cu ce-a iesit
Cum apar punctele negre
Secretia excesiva de sebum se manifesta in perioada adolescentei si se acutizeaza intre 18 si 25 de ani. Hipersecretia glandelor sebacee se datoreaza schimbarilor hormonale care au loc in organism. Punctele negre sau comedoanele sunt, de fapt, dopurile de sebum care se depun in deschiderea glandelor sebacee. In contact cu aerul, dopul de sebum se oxideaza si ia forma inesteticului punct negru.
La cosmetica
Vizita la cabinetul cosmeticienei este absolut recomandata, iar extragerea regulata a punctelor negre nu lasa urme pe fata. Mai mult, in partile laterale ale fetei, unde comedoanele sunt mai rare, unele dintre punctele negre nu se mai formeaza, odata extrase. Din nefericire, in zona T (nas, frunte, barbie), secretia de sebum este intensa si intotdeauna pe aceasta portiune a tenului se vor forma puncte negre, chiar si la persoanele cu un ten normal sau mixt. In plus, aceste puncte negre nu sunt numai inestetice, dar pot provoca si unele probleme cosmetice mai grave. Din cauza faptului ca dopurile de sebum blocheaza eliminarea sebumului, la un moment dat se pot forma chisti sebacei de retentie, care pot provoca, la randul lor, inflamarea glandei sebacee, manifestata prin eruptii cutanate.
Ingrijirea de acasa
Pentru ingrijirea cosmetica de acasa iti recomand curatarea tenului cu un gel de fata si nu cu un lapte demachiant, pentru a nu stimula si mai tare productia de sebum. Iti recomand gelul Sebium de la Bioderma. Produsul este disponibil in farmacii.
Lotiunea tonica este extem de utila in cazul tau pentru ca are tocmai acel rol astringent (strange porii). Poti opta si pentru o lotiune tonica care contine alcool, intrucat acest ingredient confera proprietatile antibacteriene si astringente. Trebuie supravegheata proportia de alcool deoarece, in cantitati prea mari, poate usca prea tare tenul. Pentru ingrijirea suplimentara, mastile de curatare si gelurile abrazive sunt benefice. Poti recurge, o data pe saptamana, la un peeling cu microparticule abrazive sau la o masca de curatare pe baza de caolin (argila alba).
In ceea ce priveste hidratarea tenului, sunt recomandate numai acele creme destinate tenului gras. Un exemplu in acest sens ar fi gama Pure Zone de la L’Oreal.
Cat despre baile de abur, sunt eficiente pentru eliminarea toxinelor, insa nu trebuie efectuate atunci cand tenul este iritat.
Eu folosesc o data pe saptamana masca cu argila, si nu mai am probleme.curata tot.
Primul pas pe care trebuie sa il faceti atunci cand incepeti curatarea tenului si scoaterea punctelor negre il reprezinta o baie cu aburi fierbinti pentru fata. Fierbeti apa cu musetel (are efecte antiseptice) si puneti-va deasupra recipientului cu un prosop in cap. Astfel aburii va vor inmuia tenul si vor deschide porii, asa incat scoaterea punctelor negre va fi mai usoara. Apoi, fie stoarceti porii (eventual pe cei mai mari dupa o curatire stricta a mainilor si unghiilor), fie inrolati pe aratator un tifon cu care frecati tenul acolo unde este nevoie. Nu trebuie sa frecati excesiv, caci pielea fetei este foarte sensibilia si riscati sa va produceti singure rani care nu numai ca vor arata ca zone rosiatice, dar vor prinde si crusta, ceea ce e destul de inestetic. Pentru un efect abraziv mai bun puteti freca tenul si cu malai.
De asemenea se poate prepara acasa o masca din cateva lamai (doua- trei), trei albusuri batute spuma si 100 ml alcool de 70 de grade. Toate ingredientele se amesteca si lotiunea rezultata se aplica pe fata zilnic. Puteti pastra lotiunea in sticle bine inchise la loc racoros si intunecos, dar aveti grija sa nu o pastrati mai mult de o saptamana. Cantitatea de alcool folosita nu trebuie sa fie prea mare caci usuca tenul. Acest tratament nu trebuie aplicat mai des decat o data pe saptamana. La final, pentru inchiderea porilor, folositi o masca din lamaie si iaurt.
Gelurile abrazive, mastile pe baza de argila alba sau lotiunile tonice sunt totodata extrem de benefice in combaterea acestor probleme.
Tratamentele faciale ce constau in aplicarea direct pe fata a unor fructe si legume proaspete sau preparate ale acestora (sucuri, decocturi etc.) se pot dovedi foarte utile. De exemplu, puteti folosi:
Lotiunile cu suc de castraveti. Pentru prepararea lor aveti nevoie de cativa castraveti mari si alcool rafinat. Castravetii se curata de coaja si se storc bine, dupa care sucul obtinut este filtrat printr-o sita sau tifon si se adauga la urma alcoolul (200-250 ml). Lotiunea se lasa o zi in repaus si se depune un sediment. Acesta nu se foloseste, se preia doar sucul. Se pastreaza lotiune finala in sticle bine inchise la loc racoros si ferite de soare. Puteti aplica in fiecare seara aceasta lotiune, dupa o curatare atenta si blanda a tenului.
In cazul in care tenul nu este uscat mai puteti apela la un masaj delicat al tenului cu suc de lamaie proaspat inainte de culcare, fara sa va clatiti. Solutia cu pricina va avea timp toata noaptea sa actioneze. Dimineata clatiti fata cu apa rece din abundenta.
Un alt tratament bazat pe sucul de lamaie se dovedeste a fi foarte bun. Se amesteca o lingura de suc de lamaie cu o lingurita de lapte crud.
In farmacii se gasesc de ceva vreme produse cosmetice cu rol abraziv care inchid porii si elimina punctele negre. Plasturii pentru inlaturarea punctelor s-au dovedit a fi eficienti dupa mai multe aplicari.
Cremele cu AHA si BHA inchid porii si previn reaparitia punctelor negre. Aplicate strict in zonele cu probleme si asociate cu o crema hidratanta (care sa fie "non- oil") aceste creme dau rezultate foarte bune. Este bine sa verificati compozitia fiecarui produs pe care il cumparati ca sa nu contina substante comedogene.
Daca tratamentele de acasa nu dau rezultate, puteti merge la un salon de cosmetica unde lunar sa faceti un tratament pentru punctele negre si porii dilatati.
In cazul in care problemele tenului se complica, apar si zone rosii ori inflamatii (cosuri), este bine sa apelati la sfaturile unui medic dermatolog. Acesta, in functie de tenul vostru, va va prescrie individualizat lotiunile de care aveti nevoie.
Buna si eu am avut probleme cu punctele negre dar m-am spalat de 2 ori pe saptamana cu lamaie si sare si le scoate toate, storci untr. un recipient jumatate de lamaie si pui un pic de sare, iei un tamponas si te srergi bine toata fata apoi o clateesti cu apa calduta si iti poti pune o crema soava, mie mi. a dat rezultate ffff bune sunt multumita
Diva întreabă:
anonim_4396 întreabă: