Uite cateva remedii naturiste printre care se afla si lamaia (ma gandeam ca poate o vor ajuta si ar putea alege dintre ele:
Măşti cu suc de lămâie
Dacă totuşi au apărut, atunci putem folosi măştile cu castravete, măr, pară, sucul de lămâie sau infuzia de pătrunjel, care au efect de depigmentare. "Măştile cu castravete, cu mere, cu pere se folosesc săptămânal. Sucul de lămâie poate fi aplicat pe zonele cu pistrui de trei ori pe săptămână, de preferat seara. După folosirea sucului de lămâie trebuie evitată expunerea la soare", ne sfătuieşte dr Larisa Ionescu-Călineşti, de la Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă. De asemenea, specialistul nostru recomandă plantele care conţin arbutozidă sau arbutină, substanţe care împiedică pigmentarea pielii. Aceste substanţe se găsesc în frunzele de măr, frunzele de păr, în florile de soc, florile de părăluţe, rădăcinile de bujor alb, iarba-neagră, strugurii-ursului, măcriş. Din aceste plante se fac infuzii cu care se tamponează zonele cu pistrui de trei ori pe săptămână. Puţină lume ştie că şi mazărea pasată poate fi utilizată pentru estomparea pistruilor. Dr Larisa Ionescu-Călineşti ne atrage totuşi atenţia că măştile sau infuziile contra pistruilor nu trebuie folosite zilnic şi nici nu se aplică pe toată faţa. "Riscăm să ne trezim cu pete albe pe faţă, cu depigmentări definitive", mai arată specialistul nostru.
PĂTRUNJELUL
Pentru estomparea pistruilor, unul dintre cele mai bune remedii este sucul proaspăt stors de pătrunjel. Cu sucul de pătrunjel se ung zonele pigmentate. Sucul redă, de asemenea, tonusul pielii şi previne îmbătrânirea precoce. În acelaşi scop poate fi folosită infuzia din frunze de pătrunjel. Aceasta se pregăteşte dintr-o legătură de frunze tăiate mărunt la o cană cu apă clocotită, se lasă la infuzat 20-30 de minute, apoi se strecoară şi se tamponează faţa. Acasă putem să pregătim şi o mască din frunze de pătrunjel tăiate mărunt şi amestecate cu o lingură de iaurt. Masca se aplică pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă.
sper ca ti-am fost de folos, fundita?
Din câte ştiu e ok. E c un acid care ar roade acele mici pete, mă rog, le-ar înălbi. Eu am folosit, la mine a mers
E ok atita timp cit e folosita cu masura.Lamaia contine acid, ceea ce e daunator daca o tii prea mult pe fata. Spune-i sa foloseasca lamaia, dar cu masura.
P.S. eu consider ca pistruii sunt draguti : )
Încercă să cauţi pe google tratamente... dar din câte ştiam eu există şi o cremă pentru faţă care este şi pentru aşa ceva
Multumesc mult tuturor am sfatuit-o bine+ajutorul vostru sper ca va fi multumita,desi eu cred ca nu e nevoie sa faca nimic,mie imi plac pistruii,nu oricine-i poate avea:X Dar, asta e, fiecare are propria opinie...
Dap e foarte buna si are si efect anti riduri. poti sa-i spui sa incerce
sa-si dea cu crema si s-o lase sa intre in piele(gen aia de la avon cu ulei de migdale care vindeca orice)
Si eu am folosit lamaie si nu am patit nimic...mi-au mai disparut pistruii.lamaia este buna(nu am auzit de la nimeni ca nu ar fi buna)
fundita?
anonim_4396 întreabă: