Nu toate firele de păr cresc în acelaşi timp. Creşterea firului de păr reprezintă un proces ciclic, în care fazele de activitate alternează cu fazele de repaus. De asemenea, nu toţi foliculii piloşi se găsesc concomitent în aceeaşi fază, creşterea părului fiind asincronă; într-o regiune găsim foliculi în perioada de creştere şi foliculi în perioada de repaus. Încă din anul 1926, s-au individualizat trei perioade: anagen -– perioada de dezvoltare rapidă; catagen -– perioadă cu activitate piloformatoare mai redusă şi începutul perioadei de repaus; telogen –- perioadă de repaus complet şi de eliminare a firului de păr. În scalpul uman, anagenul durează 2-6 ani şi este determinat genetic, catagenul 2-3 săptămîni, iar telogenul 3-4 luni. În mod normal, în fiecare zi sînt expulzate cîte 50–100 de fire de păr. Într-o tricogramă normală se găsesc 85-90 la sută din foliculi în anagen, 8-14 la sută în catagen şi 1 la sută în telogen. Viteza de creştere a părului este de 0, 1–0, 4 mm/zi, fiind mai mare la femei decît la bărbaţi, la tineri decît la vîrstnici şi mai accentuată în perioada martie-octombrie.