Mască din ulei de măsline şi gălbenuş de ou
Un tratament foarte eficient împotriva căderii părului este cel format din două linguri de ulei de măsline, un gălbenuş de ou şi câteva picături de lămâie. Masca formată se aplică pe păr (se masează scalpul) şi se lasă 40-50 de minute să acţioneze. Este indicat să-ţi acoperi părul cu un prosop. După, se şamponează şi se dă părul cu balsam.
Uleiul de măsline este un ingredient important şi în alte tratamente. De exemplu, masaţi părul cu ulei de măsline seara, înainte de a merge la culcare, iar dimineaţa spălaţi bine părul cu şampon. Uleiul de măsline se poate folosi şi în combinaţie cu usturoiul sub formă de mască, se lasă pe păr timp de 3-4 ore, după care se spală părul cu şampon.
Brusture, ardei iute şi urzici
Foarte bune în lupta împotriva căderii părului sunt tincturile de la magazinele naturise. Printre ele se numără tinctura de ardei iute, de brusture sau de urzică.
Masaj cu mălai
Probabil eşti obişnuită cu mălaiul atunci când te exfoliezi. Dar ştiai că mălaiul este foarte bun şi pentru părul tău? Masează bine scalpul cu un pumn de mălai, timp de câteva minute. Apoi, scutură bine mălaiul, dar nu spăla părul. Acest tratament se repetă 2-3 zile, abia apoi se spală bine părul.
Ajutor din partea usturoiului
Un alt remediu pentru căderea părului este masca din 2-3 căţei de usturoi pisaţi, 3 linguriţe de miere, 1 lingură de ulei de ricin, 3 gălbenuşuri şi 5 linguriţe de ulei de măsline. Aplică acaestă mască pe tot părul şi dormi cu ea toată noaptea. Dimineaţa, spală bine părul cu şampon.
Rezolvare din interior
O altă metodă de combatere a căderii părului este cea care rezolvă problemele din interior. Pierderea podoabei capilare poate fi provocată de nivelul scăzut de cupru din organism. Bea zilnic suc de morcovi sau un suc format dintr-o banană, miere, iaurt şi lapte degresat. De asemenea, poţi consuma timp de 2-3 săptămâni un suc din oţet de mere şi un pahar cu apă.
Sursă:http://www.eva.ro/......45865.html
Buna!
Eu zic sa nu iti pui nicio solutie inca! Caderea parului este foarte normala. Cam zilnic unui om ii cad firele de par sau mai ales cand face baine. Oricum daca tu ai impresia ca iti cade mai mult par decat este normal te sfatuiesc sa mergi la medic inainte sa iti pui nu stiu ce solutie in par. Parul nu suporta tot.
Bafta!
Du-te la un dermatolog...iti va da un tratament cu sampon pastile si fiole...in maxim o luna vei vedea diferenta